Dacă jet-set-ul vi se părea absurd, sau sunteţi de părere că eleganţii de-adevăratelea sunt nişte fosile de interes mai degrabă pentru paleontologi, dacă aţi ajuns la concluzia că burghezia iluminată nu e de voi, poate sunteţi acel tip de arivist potrivit să pătrundă în lumea Artei.

Azi, mai mult ca oricând, porţile Artei sunt deschise ariviştilor datorită a ceea ce s-a făcut cunoscut în lume ca Postmodernism. Mă veţi ierta dacă evit să definesc această mişcare culturală atât de la modă la ora actuală, însă este realmente foarte dificil. Nu vreau să mă pierd în lungi explicaţii, mai ales că, până acum, nimeni nu s-a pus de acord cu ce este Postmodernitatea asta. Este suficient dacă spun că în sferele culturale predomină acum. O atitudine eclectică, un laisser faire, laisser passer, adică totul se consideră artă; de aici deviza „Merge orice”.


Money is beautiful

Artiştii şi-au scos în sfârşit măştile şi nu mai întâlneşti unul care să spună că face arta de amorul artei. Acum, obiectivul este altul. Înainte de a aborda prozaica tema a artei comerciale, trebuie definită atitudinea postmodernă în faţa creaţiei, pentru că ar fi injust să credem ca Postmodernismul este arta care se prostituează şi se vinde pentru bani. Faptul că recunoaşte interesul pentru aspectul material nu constituie un motiv suficient pentru a gândi că neglijează valorile estetice. Ariviştii care vor să pătrundă în această lume trebuie să aibă o idee aproximativă de ce este această atitudine creativă, şi aici există sute de opinii. Unii spun că Postmodernismul este arta de a lua în râs arta, lipsa totală de respect faţă de aceasta; alţii susţin că, având în vedere că absolut totul poate fi artă, nu mai contează talentul şi că totul poate fi măsurat după un criteriu subiectiv. De aceea, sunt mulţi cei care consideră că Postmodernismul este o invenţie a ziariştilor. Spun că aceştia şi un redus număr de divini se ocupă cu deliciosul oficiu de a consacra sau a distruge un artist sau altul, fără alt criteriu decât acela al prieteniilor şi simpatiilor personale. În consecinţă, artiştii, muzicienii, fotografii etc. "lucrează” mai mult pe la petreceri, bând cocteil după cocteil cu ziaristul de serviciu, şi nu la atelier. "Creaţia este importantă - spun ei - însă publicitatea este vitală”. În opinia lor, este minunat să faci artă de amorul artei, dar este infinit mai plăcut s-o faci de dragul vanităţii, al banilor, faimei şi prestigiului...


Plagiatul e artă


Când Andy Warhol a serigrafiat de o mie de ori o fotografie de-a Marilynei Monroe afirmând-o ca şi cum ar fi fost o realizare personală, zarurile au fost aruncate. Înainte, totul, absolut tot, putea fi creaţie, mai puţin plagiatul. Acum, plagiatul este artă şi arta este plagiat; a căzut astfel ultimul şi cel mai solid zid care încorseta creaţia artistică. Dacă totul merge atâta timp cât este distractiv, singurul lucru care merită într-adevăr efortul este de a vinde şi a deveni celebru.

 

Arta de a repeta topice


Aceia care au început să-şi deschidă drum în această lume trebuie să meargă pe etape, pentru că postmodernii sunt foarte suspicioşi. Pentru a putea fi considerat de-al lor, cel mai bine ar fi să nu pari diferit de ei. De exemplu, este recomandabil să repetaţi de mii de ori că Postmodernismul a murit. Asta e fundamental, spuneţi-o cu un aer obosit şi un vă temeţi că asta poate suna redundant şi prea puţin original pentru că tocmai de asta e vorba... De asemenea dă foarte bine dacă repetaţi până la plictis că detestaţi viaţa de noapte, că sunteţi sătui de petreceri şi că sensibilitatea voastră artistică vă cere să vă retrageţi la ţară pentru a crea. Nu strică să criticaţi mult pe unii divini şi să vă arătaţi partizani ai altora. Acuzaţi-i mereu de aceleaşi lucruri: prieteşuguri prea selective, exagerata grandoare etc.


Câteva tehnici de a ajunge în preajma lor


Există divini şi divini. Cei mai utili sunt aceia cu multe relaţii (şi apariţii) în mediile de comunicaţie, sau şi mai bine, cei care au propriul program de televiziune. Un cuvinţel-două într-un astfel de program, câteva fotografii într-o revistă sau alta, înfăţişându-vă fumând absent un Camel sunt realizări ce pot face minuni. Am stabilit că totul merge, aşadar n-are nicio importanţă dacă rezultatele designului vestimentar pe care-l practicaţi seamănă mai degrabă cu un mănunchi de prosoape de bucătărie, sau dacă bijuteriile pe care le-aţi creat aduc mai mult cu instrumentele de tortură ale inchiziţiei; important este să aveţi binecuvântarea divinilor, nimic mai mult. Odată ales divinul potrivit, trebuie să aveţi în vedere următoarele instrucţiuni:
a) Există diferite grupuri de divini, şi nu se prea simpatizează între ei. Gândiţi-vă că, odată aleasă banda, v-aţi pecetluit soarta. Trebuie să fiţi cu ei la bine şi la rău, în sărăcie şi prosperitate (bla, bla, bla), până când moartea vă desparte, aşa că aveţi grijă să nu vă înşelaţi.
b) Ca întotdeauna, tehnica fundamentală de abordare folosită de ariviştii profesionişti este flatarea şi cântatul în strună, însă fiţi foarte atenţi când aplicaţi această metodă. Închipuiţi-vă că toţi ceilalţi folosesc cu divinii cam aceleaşi tactici, aşa că trebuie să fiţi foarte inspiraţi, să încreţiţi cârlionţul, cum se zice...

 

Aceştia şi ceilalţi


Puteţi deveni prieten la cataramă cu un divin folosind următoarele metode:
1) Amintiţi-vă că divinii sunt, la rândul lor, artişti. Un ziarist, de exemplu, are în mod normal ambiţia mai mult sau mai puţin secretă de a ajunge un faimos filosof sau psiholog. Descoperiţi care este vocaţia frustrată a divinului vostru şi organizaţi-vă atacul începând de aici. A vă interesa de creaţia lui artistică şi admirând-o constituie drumul cel mai scurt şi simplu spre inima oricui. În consecinţă, ei vor fi ferm convinşi că aveţi aceeaşi sensibilitate artistică şi că, de aceea, sunteţi un geniu.
2) Aşa cum am mai spus, există multe grupuri de influenţă şi aceşti divini îi urăsc de moarte pe ceilalţi. Vorbiţi rău de divinii inamici. Lăsaţi să cadă - aşa, ca şi cum v-a scăpat (însă cu o subtilă tentă de indignare) -, că X aspiră să se convertească în singurul arbitru şi judecător al mişcării postmoderniste. Spuneţi că nu înţelegeţi cum o persoană atât de puţin sensibilă poate avea atâta influenţă. Infailibil!
3) După ce aţi lansat încărcăturile de profunzime mai sus menţionate, lăsaţi-l pe divinul vostru să se descarce cu critici sângeroase până când nu mai poate. Nimic nu place mai mult ca cineva care ne ascultă şi ne dă dreptate atunci când vorbim rău de altul...

 

Aparenţele exterioare sau cum se cultivă acest "look înspăimântător
Când v-aţi hotărât să vă creaţi o imagine, nu uitaţi că primele impresii sunt esenţiale. Nu se poate să nu fi remarcat că postmoderniştii au ca normă generală obiceiul de a-şi cultiva un aspect între cazual şi studiat, între şleampăt şi curat, în fine, complicat de explicat. Dacă vreţi să arătaţi ca ei trebuie să învăţaţi câteva trucuri de bază, însă (atenţie!) nu e atât de simplu pe cât pare. Să nu credeţi că e suficient să vă lăsaţi o barbă de trei zile şi să vă îmbrăcaţi cu hainele cele mai vechi pe care le aveţi prin dulap; "acel înspăimântător look” are tehnica lui. Notaţi.
1) Ar fi foarte interesant să aveţi o mină bolnăvicioasă. Veţi avea acel aer decadent şi sensibil atât de apreciat de toţi dacă nu faceţi plajă şi dormiţi cât mai puţin. Dacă nu obţineţi efectele dorite, apelaţi la metoda infailibilă de a bea oţet, ca doamnele de altădată, dă foarte bune rezultate.
2) De asemenea place mult o aparenţă sănătoasă, de forţă şi vitalitate, ceva gen tăietor de lemne canadian. În completare, nu uitaţi să vă tundeţi foarte scurt, să folosiţi after-shave, ochelari de soare, cămăşi întredeschise care să lase un pic la vedere pieptul vostru păros şi, mă rog, ştiţi voi, tot ceea ce ajută în obţinerea unui aspect macho-macho.
3) Nu vă îmbrăcaţi fără să gândiţi, aşa, la repezeală. Efectul ăsta de studiată nonşalanţă este foarte difícil de obţinut şi este nevoie de mult timp de probe în faţa oglinzii.
4) Nu vă temeţi să combinaţi culori. Portocaliul şi rozul, verde praz şi albastru electric sunt combinaţii deja clasice. Nu uitaţi că totul, totul merge! (va urma „Femeile”)

Back To Top