Mai ţineţi minte, stimaţi cititori, acea perioadă înfloritoare pentru unii, în care decedata Bancorex, fie-i ţărâna seifului uşoară, dădea credite, şi la cei mari, dar şi la cei mici, printr-un simplu telefon primit de la Bucureşti? În acele vremuri, doamnelor şi domnilor, era director stimabilul domn Bălănoiu care, de pe fotoliul său de piele, se ridica, în semn de respect, dacă suna telefonul roşu, şi puţin mai aplecat la cel albastru, de unde îl suna un abonat de pe Vasile Lupu, numit, printre prieteni, SRI Prahova.
Ce vremuri, ce obiceiuri, ce metehne! La celălalt capăt al firului albastru, dragii moşului, stătea, aşa cum ştim, nenea Păltânea Cornel, care i-ar fi şoptit domnului director următoarele: „Măi, Nicule, măi, tu mă mai iubeşti pe mine?”. La care Nicu, sensibil şi transpirat, răspundea duios: „Da, Corneluş, cu cât îţi pot fi de folos?”. „Să fie atât, în dolari, o să te viziteze cutărică”, completa fostul şef al SRI rugămintea suavă. Nici nu apuca cutărică să se împiedice, din viteză, pe scările Bancorex, că deja creditul său era aprobat şi băgat în cont. Uite-aşa au trecut anii, statul român a sărăcit, iar lumea bună a Ploieştiului a rămas fericită. Şi, mai ales, în libertate.
Dar nu cu această poveste de dragoste vrem să vă deranjăm acum, ci cu urmările sale. Pentru că, stimaţi cititori cu rate la bănci, care vă chinuiţi lunar să vă achitaţi dobânzile imense percepute de hoţomanii sistemului bancar românesc, foştii şmecheri ai anilor nouăzeci au făcut şi ei copii. Şi unde îi stă cel mai bine unui urmaş de securist care devaliza, pe vremuri, bogatele bănci de stat româneşti, dacă nu în actualul sistem bancar capitalist de cumetrie din Românica, Prahova, în speţă?
Gaşca mea nu poate să stea liniştită
Avem, aşadar, directori şi directoare, dragi tovarăşi şi pretini, pe la, să zicem aşa, la întâmplare, Unicredit Ţiriac Bank Ploieşti, Bancpost Ploieşti, Reffeisen Bank Ploieşti, CEC Ploieşti şi alte câteva al căror nume îl păstrăm pentru alte episoade, cu detaliile aferente, urmaşi de nădejde ai lui Nicu Bălănoiu et Co. Luăm aşa, la întâmplare, un tânăr serios, director de bancă la, tot din întâmplare, desigur, Unicredit Ţiriac Ploieşti. Andrei Popescu, pe numele său, are puţini ani, dar bogaţi, atât la propriu, cât şi la figurat. Pentru că a beneficiat de creier mult, şcoală căcălău, dar şi de prietenia mezinului Bălănoiu, actualul director de la Unicredit şi-a făcut practica la.... să auzim, Bancorex, desigur, sub bagheta dirijorului Bălănoiu.
Colegii săi ajunşi acum pe funcţii în tot sistemul bancar ploieştean sunt din gaşca Bălănoiu, Dragoman şi compania, prieteni buni de şpriţuri, pe vremuri, care acum şi-au dat jos şapca întoarsă de bagabonţi de discotecă şi au sărit în costume de bancher.
La fel ca şi fiul domnului Bălănoiu care cu ce credeţi că se ocupă în viaţă?
Credeţi că a ajuns vreun chirurg de renume, vreun savant premiat în cercetarea moleculei mov, că tot e acum culoarea la modă? Nu, doamnelor şi domnilor, juniorul Bălănoiu se ocupă cu ducerea mai departe a tradiţiei de familie, adică cu trafi..., ne scuzaţi, intermedieri de credite la diverse bănci prahovene. Pentru această activitatea, domnul Bălănoiu junior are şi un birou în Ploieşti, de unde putem presupune că raportează succes după succes, mai ales că depune doarele, vorba aia, la toţi tovarăşii săi care au ajuns şmecheri prin bănci după ce au trecut pe la tati. Vorba melodiei: „Gaşca mea nu poate să stea liniştită, nicio clipă...”. Revenim cu detalii, că subiectul început acum s-ar putea să producă surprize de proporţii, aşa cum ne place nouă.