Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Pamflet

Început de săptămână trecută, când nici Robin Hood nu mai este ce-a fost…

Păi, abia ce ne plângem crunta soartă care ne forţează metodic nu numai să trăim pe aici sau să traversăm ziua de luni, şi iată că agenţiile de presă ne-au lovit crunt. Legenda lui Robin Hood ar putea fi destrămată. Potrivit unei cărţi lansate recent, acesta nu ar fi fost atât de altruist precum îl prezintă istoria. Se pare că Robin Hood ar fi furat, într-adevăr, de la bogaţi, însă banii nu erau distribuiţi săracilor, ci împrumutaţi! Cartea intitulată “Robin Hood: The Unknown Templar" îl prezintă pe Robin Hood ca pe un... cămătar. Incredibil, ce ţi-e şi cu istoria asta... mâine-poimâine o să aflăm că nici Leana Ceauşescu nu era doctor în chimie. Şocant, nu?

În patru labe viaţa-i mai roză

Primarul din Pecica s-a gândit că - dacă tot are mulţi conţărani de-ai săi care sorb vinars, horinca la glastră sau cu hârdăul – ar trebui să arate că-i grijuliu cu alegătorii săi. Şi a găsit o cale inedită pentru a-i proteja. Pentru a-i proteja pe cei care au băut un pahar în plus, dar şi pentru a-i feri pe şoferi de necazuri, el a decis amplasarea unor semne de circulaţie cu “Atenţie, cetăţeni turmentaţi!”. Săracii oamenii tot la fel de turmentaţi or fi fost şi în ziua votului? Sau d-abia după ce au văzut cu ce vornic s-au ales au început să-şi înece amarul în spirtoase?

Şapte negri mitititei. Afară din PC Ploieşti cu ei!

O vreme se tot spunea că la Poliţia Comunitară se poate mânca o pâine bună. Pentru unii, mai albă, pentru alţii, când voia cineva de sus. Uite că nici pe acolo nu mai este ce-a fost cândva. Instituţia mai are nevoie de oameni, dar prin târg se anunţă că se vor face concedieri. Schema oficială de personal prevede cu câteva zeci de angajaţi mai mult decât numărul celor care lucrează efectiv. Cu toate acestea, şapte oameni de la Poliţia Comunitară Ploieşti şi-au pierdut recent slujbele. Ei nu erau nici pe departe incompetenţi sau să fi avut niscaiva abateri disciplinare grave, dar o pârdalnică de ordonanţă guvernamentală interzice încheierea de contracte de muncă în administraţia publică.

Tot la Cluj este altminteri

Şoferii clujeni care ies din propria curte cu autovehiculul şi murdăresc carosabilul vor putea fi amendaţi de poliţiştii comunitari ai primăriei. Tot este bine că nu li se confiscă faetoanele, că nu-s puşi cu mătura şi târnul să cureţe străzile…

La Tribunalul Prahova, scanere de frecat menta şi timpul

Ca să nu se mai plângă lumea că la Tribunalul Prahova nu au ajuns minunile tehnicii, iaca, de ceva timp, dosarele aflate pe rol la Tribunalul Prahova sunt copiate şi introduse într-o bază de date, cu ajutorul unor scanere performante. Cele patru scanere de la arhiva Tribunalului Prahova au fost achiziţionate cu fonduri PHARE de către Ministerul Justiţiei. Trei dintre grefieri au fost instruiţi să lucreze cu programul de scanare şi arhivare electronică. Să nu credeţi că grefierii sunt fericiţi sau au motive să se dea mari la rude cu ce au de făcut. Păi cum să mai facă aşa ceva, dacă din cauza scanerelor nu mai trebuie să care dosarele cu roaba de colo-colo? Cum să se mai plângă ei că au o muncă epuizantă, stresantă şi aşa de cumplită? Başca faptul că scanarea dosarelor nu face decât să le ocupe timp celor care lucrează la arhivă. Oare aceste scanere n-au – în softul lor – măcar un Solitaire, nişte bombiţe, sau Doom 3?! Dacă n-au… au dat banii degeaba pe ele!

Aerul condiţionat ne face obezi. De la cercetătorii americani, cu dedicaţie.

Un cercetător american, David Allison, de la Universitatea din Alabama de la Birmingham a făcut o listă care cuprinde factorii importanţi care duc la obezitate. Pe lângă lipsa de somn sau fumat, cercetătorul a inclus pe aceasta listă şi aerul condiţionat. Mai exact, confortul. El susţine că oamenii care lucrează în birouri care au montate sisteme de aer condiţionat ard puţine calorii. Ca şi cum ar fi fost “educat” pe vreama Ciuruitului – cel care ne sfătuia să mai punem o haină în plus pe noi –, americanul susţine că temperaturile plăcute nu fac altceva decât să ofere confortul necesar organismului nostru, care nu va consuma calorii. Să vezi, de acum, câţi patroni se vor gândi la sănătatea, caloriile şi obezii din firmele lor. O vor face pentru sănătatea şi supleţea noastră, nicidecum pentru economie sau că au arici în buzunare!

Or fi şi case schimb… pentru nume?

Anul trecut, 77 de prahoveni s-au adresat Serviciilor Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor judeţului nostru pentru a-şi schimba numele sau prenumele. Cum să nu ceri aşa ceva când, de exemplu, te numeşti Ariciu? Iar la muncă se mai întâmplă şi d-astea, şefii să te dea drept exemplu negativ. Nu mai faceţi bă, ca… Ariciu!”. Ce efect să mai aibă o asemenea povaţă?!

Specialişti să avem, că o să vedem pe unde-i mai aciuăm!

Dacă tot se vrea ca specialiştii de la ţară să aibă şi sufleţelul lor un acoperiş deasupra capetelor, la nivelul judeţului Prahova, prefectul Adrian Dobre a convocat o "şedinţă-fulger" cu toti primarii din judeţ. Vorba vine... În realitate, n-au fost decat vreo 60 de edili dintr-un total de 105! Acuma, ce-i drept, nici dintre cei care au răspuns chemării prefectului nu prea ştiau pentru ce şi care motiv se aflau pe acolo. Poate că a fost şi un motiv bun de socializare a edililor prahoveni, iar întârzierea prefectului, de aproape o jumătate de oră, ar fi trebuit să-i ajute pe mai marii locali să se pună la curent cu trendul, noutăţile şi bârfele din judeţ. Aaaaaa… inclusiv pe cele legate de casele destinate specialiştilor de pe la ţară.

Vrei sănătate? Plăteşti. Nu vrei? Tot plăteşti

Ministerul Sănătăţii ar urma să introducă mult prea bălăcăritul sistem de coplată a serviciilor medicale. Cei mai afectaţi vor fi copiii, bătrânii şi bolnavii cronici. Ministrul Sănătăţii spune – aşa cum se motivează întotdeauna pe la noi – că ar fi de vină cei de la Banca Mondială şi FMI, care au impus introducerea coplăţii, iar Guvernul şi-a asumat-o. Potrivit proiectului privind coplata, consultaţia la medicul de familie ar putea costa 5 lei, 10 lei la specialist şi 100 de lei pentru o săptămână de spitalizare. Vizita la domiciliu a medicului de familie, după orele de program, va fi taxată cu 15 lei, iar consultaţiile efectuate în secţiile de urgenţă din spitale în cazul pacienţilor care nu reprezintă urgenţe medicale vor fi taxate cu 20 de lei. Deocamdată nu se spune nimic despre gropari, colive şi alte chestii d-astea. Care oricum nu-s moca şi nici ieftine!

Ruşinea naţională are un nume – DN 72

O ştire incredibilă. Mai mult pentru şoferii care nu credeau să mai prindă şi ziua asta! Porţiunea plină de gropi – cratere – crevase şi hârtoape a drumului naţional 72, de la ieşirea din municipiul Ploieşti, a intrat în reabilitare! Oficial se ştia că reabilitarea acestui tronson de drum ar fi fost întarziată din cauza faptului că nu se cunoştea "apropritarul" acestei bucăţi din fascinantul, groaznicul şi distrugătorul DN72. Cu toate acestea, la intervenţia conducerii CJ Prahova, trei firme se vor ocupa de reabilitarea completă a acestui tronson, pentru că accesul către Târgovişte şi, implicit, spre Parcul Industrial Ploieşti să se desfăşoare normal. După ce a distrus tot ce se putea distruge – a se citi bucşăraie, pivoţi, roţi, capete de bară şi alte cele –, iată că extratereştrii au trimis un semnal către pământeni: Nu-i al nostru, băăăăă! E al vostru, adică al prahovenilor!

Spitalul Câmpina - o vacă bună de muls

Spitalul Municipal din Câmpina a făcut un contract cu o firmă privată. Prost! Contractul, nu cel care l-a semnat. Ulterior au socotit şi au descoperit că era o mare ţeapă. Cine şi cui i-a dat - asta nu mai contează acum. Chit că au socotit mai marii spitalului că nu trebuie să mai dea un sfanţ că tot la proces, cu judecăţi şi alte  ţigăneli se va ajunge. În fine, firma a cîştigat procesul, iar acum spitalul câmpinean este bun de plată. Cât? Un fleac! Un “mezelic” de doar 1,5 milioane de lei din aceştia noi! Bună afacere!

Că dur şi greu le mai zice şi S.A.R.!

Un raport al Societăţii Academice Române ne aduce aminte că nu avem prin şcoli numai olimipici şi genii. Că majoritatea celor care termină şcolile ar trebui să îşi facă un club, un partid – ceva acolo. S.A.R. ne turteşte fesul şi spune despre şcoala românească că “este fabrică de mediocri cu diplomă".

Nea Mircea bea apă plată. Nu ştim dacă-i cu lămâie, dar se pare că-i de la Bălţeşti

La Bălţeşti nu se face mare lucru. Dar bălţeştenii pot scrie în monografia lor, cu litere de aur, că au trăit săptămâna trecută clipe măreţe, astrale, epocale, istorice şi cum or mai vrea ei să-şi descrie ziua în care marele Mircea Cosma a poposit în localitate pentru a tăia o panglică. Mare chestie şi o panglică, ar putea să zică unul care nu ştie ce înseamnă aşa ceva. Nu neapărat că nea Mircea este iubitor şi grabnic tăietor de pnglici, dar a mai inaugurat şi o fabrică de îmbuteliere a apei plate şi de băuturi răcoritoare. Semn că acolo unde pune nea Mircea mâna tot iese ceva. La suprafaţă...

Mizilenii sortează gunoiul. Când au…

Emil Proscan este primarul oraşului Mizil, şi aşa cum stă bine unui edil care vrea să arate că chiar munceşte, el a fost imputernicit de consilierii locali pentru negocierea şi finalizarea activităţilor de realizare a unei instalaţii de sortare şi tratare a deşeurilor solide din localitate. Păi era şi timpul, că tot omul ştie că la Mizil este de rău cu deşeurile astea. Tot mizileanul aruncă pe te miri unde resturile de la cutiile cu icre negre, jamboanele de mistreţ şi oasele de la somonii afumaţi.

Drumuri ciuruite în râfov. În numele autostrăzii!

Mare bucurie pentru râfoveni că apare pe lumea asta şi autostrada. Nici nu mai contenesc cu mulţumirile la adresa constructorilor care au grijă de ei să le demonstreze că totul este trecător pe lumea asta. Chiar şi casele pot să se năruie, nu-i aşa? Or, locuitorii din Râfov au avut parte şi de un ajutor pe măsură. Din cauza lucrărilor la autostrada Bucureşti–Ploieşti, mai multe drumuri şi case din comuna Râfov au fost distruse. Nu de furtună sau de timp, ci de camioanele care lucrează pentru şantierul autostrăzii. Ele trec prin comună încărcate cu zeci de tone şi au măcinat practic asfaltul. A rămas, totuşi, ceva în urma lor: ruinele!

Tot femeia-i mai bună

Vă era dor de un studiu care toacă bani grei ca să ne demonstreze ce ştie toată lumea? Iată încă unul. Acesta ne spune că, după analize serioase şi teminice, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia companiile sunt mai performante dacă au femei în conducere. Savanţii despre care zicem susţin că toate companiile care au femei în funcţii de conducere realizează performanţe economice mai bune comparativ cu cele unde nu există reprezentare feminină la acest nivel, arată studiul. Şefule, se aude? Vrem şi noi nişte manageriţe care să ne ajute să testăm studiul respectiv!

Echipa ploieşteană de debate - locul doi mondial

Echipa de debate formată din patru elevi ai Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti s-a clasat pe locul al doilea la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice desfăşurat în Qatar, fiind devansată de echipa Olandei şi urmată de cea a Germaniei. La concurs au participat echipe din 57 de state. Transportul celor patru elevi – Evelinne Dicu, Raluca Pasăre, Dragoş Niţă şi Cătălin Barbu – a fost sponsorizat de Primăria Ploieşti, iar cazarea şi masa au fost suportate de gazdele concursului. Vă vine să credeţi – sau nu – echipa a revenit în ţară. Deocamdată, au şi ei un Bac de dat, aşa, ca o mică piedică în calea fericirii…

Fier vechi care aduce bogăţie şi pârnaie

Dezafectarea activelor de la Parcul Industrial a dus în buzunarele unor “meseriaşi” cam 17 milioane de lei. Banii au lăsat niscaiva urme, iar din câte se spune pe piaţa zvonurilor ar fi cazul şi de ceva pripon. Asta zicem noi, dar şi băieţii buni care au dat presei ştirea. Ancheta de la Parcul Industrial Brazi a fost declanşată de comisarii Garzii Financiare acum un an, iar suspiciunile au apărut după ce comisarii au descoperit la verificări că  firmele  care au lucrat la dezmembrări au subevaluat componentele instalaţiilor dezafectate din parc. Cum era de aşteptat, o parte din sumele obţinute din valorificarea la fier vechi a acestora nu a fost înregistrată în contabilitate. Desigur că nici pentru acţiuni caritabile nu au fost folosite.

Sindicaliştii vor să vadă o minune: salariul decent!

Cu toate că erau minus 5 grade afară, aproape 100 de sindicalişti din administraţia publică, învăţământ şi Direcţia pentru Protecţia Copilului şi-au strigat nemulţumirea în faţa sediului Prefecturii Prahova. După ce s-au răcorit sufleteşte au fost nevoiţi să se întoarcă pe la casele lor. Unde erau aşteptaţi tot de mormanul de facturi, de probleme şi o viaţă ca vai de ea.

Corupţia românească stă bine. Se vede de la Washington

Nu o spunem noi, ci americanii: "Corupţia la nivel guvernamental a rămas o problemă larg răspândită în România, iar sistemul judiciar nu a dat dovadă de obiectivitate nici anul trecut, fiind influenţat politic. Este concluzia Departamentului de Stat al Statelor Unite şi apare în raportul pe 2009 privind practicile în domeniul drepturilor omului. Parlamentul blochează anchete, iar sistemul judiciar este perceput ca fiind incorect. Niciun caz important de corupţie la nivel înalt nu a avut drept rezultat hotărâri judecătoreşti care să implice pedepse cu închisoarea, remarcă Departamentul de Stat american. Nici poliţia nu a scăpat de critici, în document afirmându-se că poliţiştii nu sunt respectaţi de cetăţeni deoarece sunt percepuţi ca fiind corupţi. Pentru români este bine că americanii sunt aşa de atenţi la ce petrece p-aici. Dar nici nu pare că asta foloseşte aşa de mult. Românilor, că americanii nu prea au cum să ne ajute. Cel mult să ne tragă de urechi!

Hidro Prahova este mamă bună

Unora le pune Dumnezeu mâna-n cap şi minunea se traduce în ungerea pe post de AGA-man sau CA-ist pe la o firmă de stat. Iaca, model: membrii AGA din cadrul Hidro Prahova au încasat indemnizaţii în valoare totală de 125.156 de lei, în perioada 2006-2008. Că o fi fost aşa de bine pentru AGA-işti, doar ei o o pot spune, dar cum au şi ei respectul cuvenit, nu se făcea să nu-şi arate gratitudinea faţă de cei care le oferă o asemenea pleaşcă. Consiliul de Administraţie şi directorul general al HIDRO Prahova au aprobat, cu mare drag, deplasarea, în cadrul a 8 (opt) misiuni în străinătate, a mai multor şefi de la cârma firmei care trebuiau  “să se simtă şi ei bine” prin cele străinătăţuri. Aşa se face că ştăbărimea de la Hidro Prahova a făcut excursii – cică în baza invitaţiei diverselor organizaţii sau a unor parteneri externi - în Italia, Franţa, Grecia, Turcia şi Statele Unite ale Americii. Că aşa este bine pentru ei, să mai vadă lumea ca să scape de nenorocirea de pe acasă. Iar ca să vadă şi ei lumea credeţi că mai are vreun fel de importanţă că au cheltuit 39.243,82 de lei? Pentru noi poate, că pentru ei nici atât!

Mielul care ne muşcă de mână. Dar şi de portofel

Carnea de miel s-a scumpit cu până la 40%. A rămas mai puţin de o lună până la Paşte, iar mieii au apărut deja în pieţele din mai multe oraşe. Bine ar fi să vă uitaţi cu atenţie la mieii de pe tarabe. Unii chiar dacă nu mai latră… vă pot muşca de mână. Că pieţarii, oricum, vă muşcă zdravăn din portofele!

Primăria Câmpina plăteşte regeşte. Pe avocaţi, nu pe salariaţi. Elogiul banalităţii

Primăria Câmpina pare să aibă muuuuulţi bani! Atât de mulţi încât pare să fie un fleac să plăteşti pentru servicii de consultanţă şi asistenţă juridică o banală sumă de 41.842 de lei. Suma fiind aşa de banală, nimeni nu s-a mai încurcat cu nişte formalităţi banale, care ar fi trebuit să acopere o banalitate ca asta cu nişte banale documente justificative.

Nea Mircea dă cu banul. Că doar nu dă din buzunarul său. Un fleac. De 5,8 miliarde de lei

Tot o banalitate, aşa, în valoare de  aproape 5,8 miliarde de lei ar trebui justificată de don  Mircea de la CJ Prahova. Banii au fost, s-au tocat, dar fără a fi acoperiţi cu hârtiile necesare. Cel puţin aşa spun cei de la Curtea de Conturi. Inspectorii au constatat că a fost luat în calcul un preţ mai mare decât cel legal, fapt ce a condus la majorarea nejustificată a costului integral al investiţiei, cu aproape 580.000 de lei. Un fleac. Pentru nea Mircea, că pentru noi… deja ne doare capul!

Mai înalţi şi mai graşi

Românii de astăzi, femei şi bărbaţi deopotrivă, sunt mai înalţi cu şase centimetri şi mult mai solizi, comparativ cu aspectul lor de acum trei decenii. Li s-or fi lungit oasele de la atâtea crize, tranziţii şi tentative de a trăi normal.

Fie pâinea cât de rea tot mai bună-i prin Danemarca

200 de locuri de muncă în sectorul agricol din Danemarca au fost puse la bătaie pentru români. Ca să fie totul bine, selecţia s-a făcut la Ploieşti. La Casa de Cultură a Sindicatelor. Danezii vroiau doar 200 de muncitori. Şi au avut de unde să aleagă. Peste 400 de  români au dat cu CV-urile după angajatori. Doar jumătate au prins lozul cel mare.

Justiţie şi sondaje. Că tot n-avem parte de nimic bun

Reprezentanţii Curţii de Apel Ploiesti vor să afle ce anume cred cetăţenii despre actul de justiţie. Ca şi cum nu o ştie tot omul de rând. De aceea, judecătorii vor împărţi chestionare legate de activitatea lor. Proiectul este denumit "Pentru o justiţie mai aproape de cetăţean" şi desigur că nu va revoluţiona Justiţia mondială, românească şi nici măcar pe cea prahoveană. Va toca o mare grămadă de bani, unii îşi vor pune o nouă filă de “realizări” la CV. Ce contează dacă amărăşteanul de rând se va simţi tot departe de Justiţie?

Cu sau fara reţetă, românii cumpără munţi de medicamente

În 2009, românii au cumpărat, fără reţetă, peste 24 de milioane de cutii de analgezice. Cel mai vândut medicament din această categorie fiind Algocalminul. Acela despre care s-a tot spus că ar fi aşa şi pe dincolo, doar că să fie scos de pe piaţă. Cum de ce? Ca să nu le mai doară capul pe… firmele concurente!

Noi să muncim… Voi să munciţi

Mai marii Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă ne anunţă că au planuri mari cu rromii. Că pe rromi nu-i interesează, este o cu totul altă poveste. Dar ANOFM vrea să le dea de lucru la 3.115 de romi din comunităţile cu un număr mare de cetăţeni de o asemenea etnie. S-o vedem şi p-asta!

 

 

Back To Top