Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Pamflet

Un fel de blestem pe capul românilor. Nu facem referire la politicieni, guverne sau tranşele FMI, ci la cu totul altceva: ziua de luni. Ziua care ne oferă întotdeauna o viziune sumbră şi depresiile cele mai vaste. La fel ca şi traiul din Românica. Să-i dăm drumul cu Horrorspectiva!

Un judeţ care a intrat la apă

Ploile au lăsat în urmă multe şi nenumărate necazuri – aveam să aflăm luni de dimineaţă. Mai multe gospodării au fost inundate, pentru evacuarea apei fiind necesară intervenţia pompierilor. Aşadar, apa a intrat în câteva gospodării şi în subsolurile locuinţelor unor cetăţeni din Filipeştii de Pădure, Filipeştii de Târg, dar şi de la Vălenii de Munte sau Plopeni. Vântul puternic a rupt crengi din copaci şi a doborât arbori la Bucov şi Câmpina. O teamă foarte mare au avut şi locuitorii din comuna Râfov, satul Moara Domnească, deoarece, de mai mulţi ani, în fiecare primăvară, apele râului Teleajean le inundă gospodăriile şi casele. O fi un fel de Veneţie prahoveană pe acolo şi noi nu ştim?

Grindina i-a luat-o înainte Guvernului

Grindina care a căzut la sfârşsitul săptămânii trecute asupra comunei Iordăcheanu a produs pagube însemnate. Şcoala din satul Vărbila a fost devastată, clasele erau pline de apă, iar pereţii exteriori au fost ciuruiţi de rafalele devastatoare de grindină. Acoperişul a fost distrus în totalitate. Este clar, nenorocita aia de grindină a tras cu urechea la măsurile de aşa-zisă anticriză şi l-a scutit pe Boc de oarecare griji!

Niscaiva cianură n-o fi fost mai eficientă?!

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat că va reduce cu 20% cheltuielile bugetare aprobate, pentru 2010, întru achiziţionarea de bunuri şi de servicii necesare activităţii. Ministrul a spus că se vor reduce cheltuielile pentru carburanţi şi lubrifianţi, telecomunicaţii-radio-tv-Internet, materiale şi prestări servicii, deplasări interne şi în străinătate, detaşări, transferuri, consultaţii şi expertize. Cseke Attila a reamintit că ”aceste măsuri sunt suplimentare celei de reducere a salariilor cu 25%". Totodată, ministrul a precizat că datoriile către spitale vor fi plătite de la bugetul de stat. Referindu-se la mărirea contribuţiei pentru sănătate de la 10% la 14%, ministrul a spus ferm că ”aceasta nu se va întâmpla, contribuţia rămânând aşa cum este acum’’, dar a menţionat că se va introduce coplata. Bună şi asta, dar la ce anume, dacă “sistemul” este oricum mort, îmbălsămat, făcut praf şi distrus?

Bătaie pentru făcător de masaje

La deschiderea cursului de iniţiere în meseria de maseur - care a fost organizat de AJOFM Prahova - a fost o aglomeraţie de nu se mai vedea om cu persoană! Lume puhoi, doritori şi doritoare cât cuprinde… Au fost trei candidaţi pe un loc! Şomerii care se visau maseuri de cuconet au descoperit că nu este aşa de simplu şi de uşor. Ei au trebuit să treacă de probele eliminatorii, de cultură generală şi perspicacitate. Nu prea am aflat cam în ce a constat cultura generală şi perspicacitatea, dar nici nu ne aventurăm să povestim din ce vedeam noi (cei mai bătrâni) pe vremuri pe la video-urile închiriate, cu lăzile de bere Azuga lângă noi…

El vrea şi crede că poate…. Şi noi nu-l credem… Ruşine să ne fie obrazului!

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor implicaţi să finalizeze proiectul de combatere a evaziunii fiscale până la şedinţa de miercuri a Guvernului, pentru a fi dezbătut în primă lectură, şi să îi schimbe “fără somaţie" pe şefii structurilor din subordine care nu acţionează împotriva evazioniştilor. El a cerut, miniştrii l-au ascultat şi au luat notiţe, iar evaziunea este bine mersi… Mare şi frumoasă!

Ştiu românii ce ştiu…

Parfumurile celebre conţin substanţe periculoase pentru sănătate. Numeroase mărci de parfumuri foarte populare în Canada conţin cel puţin o duzină de produse chimice secrete, potenţial periculoase pentru sănătate, potrivit unui studiu realizat de ONG „Défense environementale” din această ţară. Tetelu, abia acum mă dumiresc şi eu de ce, uneori, prin autobuze, tramvaie, trenuri şi alte locuri publice am avut ghinionul să dau peste unii care s-au întâlnit cu apa, săpunul, deodorantul cam pe vremea când erau botezaţi! Şi aveau, totuşi, o vârstă destul de măricică. Cât despre parfumuri… ce-s alea?! Mai ales când pentru unii conaţionali de-ai noştri şi “săpunul face rău”…

Bucov este în aer. Deocamdată o casă

O locuinţă din Bucov a sărit în aer. Din primele informaţii, explozia s-a produs în urma unor acumulări de gaze provenite de la butelie şi o instalaţie improvizată. Un bărbat de aproximativ 55 de ani a fost prins sub dărâmături şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti.

Semi-subzistenţa o fi tot una cu subzistenţa?

În perioada 15 aprilie–14 mai 2010 s-a derulat sesiunea de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene aferente Măsurii 141, care are în termenii săi oficiali un nume tare ciudat: “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”. Numele l-au dat cei care ne dau şi euroii, adică UE! În această perioadă, la Directia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova au fost depuse 138 proiecte. Fermierii primesc anual o sumă fixă, în valoare de 1.500 euro/fermă/an, pentru o perioadă de 5 ani. Suma nu este deloc mare, dar - ţinând cont că li s-a dat (şi nu li s-a luat!) - a fost o ocazie numai bună, pentru unii, să îşi mai aline dorul după subvenţii şi ceva creiţari prin buzunare.

Ai concediu medical? Eşti arestat la domiciliu! Ca să te verifice organul!

Concediile medicale vor fi verificate de autorităţi, cu poliţia. Cei care se îmbolnăvesc şi vor să beneficieze de concediu medical, vor trebui să semneze o declaraţie pe propria răspundere prin care se obligă să indice adresa la care pot fi găsiţi pe toată perioadă concediului de boală. Dacă nu sunt găsiţi acasă, bolnavii pierd dreptul la plata indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate. Păi de ce nu spuneţi aşa? Ce piaţă? Ce medicamente? Ce pâine? Ce facturi? Cafea? La vecina? Dar dacă vine organul să mă verifice?!

Parlament virtual. Ca şi cum cel natural tare bun era…

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a propus în şedinţa Biroului Permanent ceva inedit şi orecum în ton cu părerea multora dintre români. La Parlament se discuta despre reducerea cheltuielilor,  moment în care Varujan a venit cu una dintre cele mai năstruşnicei idei: ca Parlamentul sa fie virtual! El a susţinut  că “lumea întreagă merge spre această direcţie". Mă întreb cum o să arate Săniuţă virtual, sau Chivu, sau Bădescu? Şi lista mai poate continua cu alţi parlamentari care oricum sunt şi aşa cam virtuali…

Ce faaace? Vlădescu al Angliei! Sau tot moştenirea grea?

Vistieria Trezoreriei Marii Britanii a rămas goală. Noul secretar general al Trezoreriei Marii Britanii, David Laws, a aflat în prima zi de la noul loc de muncă, dintr-un “bileţel" lăsat de predecesorul său, Liam Byrne, cum că “nu mai sunt bani". Presa internaţională a relatat că, pe bileţelul respectiv, erau scrijelite următoarele cuvinte: "Dragă secretar general, mă tem că trebuie să vă anunţ că nu mai sunt bani" ar fi fost scrise de Byrne, potrivit lui Laws. Umor englezesc sau Byrne o fi, cumva, traducerea englezească a numelui Vlădescu?!

Dacă n-au nici românaşii… de unde pentru străini?!

Cică prin Prahova ar fi câteva sute de străini care îşi caută de zor niscaiva joburi. Unii dintre ei susţin că au şi permise de muncă şi toate actele necesare, dar nu prea găsesc şi slujbele care să le asigure împlinirea şi “visul românesc” (dacă o fi existând aşa ceva!).

Ar fi bine dacă n-ar fi rău!

În trimestrul anterior, peste 9.700 de societăţi comerciale au intrat în procedură de insolvenţă, la cererea creditorilor sau a debitorilor. Asta nu este deloc o veste bună, dar şi mai grav este faptul că avem deja un număr dublu  de firme care trebuie închise, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Desigur că pe la Palatul Victoria o astfel de ştire provoacă nişte insomnii crunte…

Tare greu cu scrisorile astea

Sindicatele şi patronatele au cerut Guvernului redactarea unei noi scrisori către FMI. Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) nu a reuşit să dea un aviz favorabil sau nefavorabil pe scrisoarea actuală care avea la destinatar trecute trei litere: FMI! Doar cei 15 membri ai Guvernului au votat pentru avizarea favorabilă a scrisorii, cei 15 membri de sindicat au votat pentru “aviz nefavorabil”, iar partea patronală a votat pentru aviz favorabil al scrisorii, dar cu modificări. Între timp, ţara se întreabă dacă moare sau nu mai are zile multe…

Trecem pe buruieni şi leacuri băbeşti

Aproximativ 1.500 de farmacii din România sunt în insolvenţă, în timp ce 400 sunt în faliment. Farmaciştii se tem că nu vor mai primi fonduri pentru medicamente compensate şi gratuite în acest an. Ca şi cum pentru anul trecut s-au lăfăit în porcoaie de bănet! Unii dintre farmacişti au anunţat că deja caută lacăte. Ca să le pună pe uşile stabilimentelor de le au, şi asta dacă nu cumva au fost daţi în judecată pentru că nu au… achitat medicametele eliberate pe reţete compensate, pentru că la Casa de de Asigurări există o mare nenorocire cu banii care s-au topit în bugetul statului. Nici nu mai contează că statul a tocat banii fraierilor care credeau că fondurile pentru sănătate sunt, în cele din urmă, ale celor care cotizează pe acolo…

Avem Net la Sinaia?!

Din vară, Centrul de Informare turistică Sinaia va oferi şi acces gratuit la Internet. Daaaaaaaaaa? A ajuns Netul şi pe acolo?! De când, cum, primarul Vlăduţ ştie? Că asta nu-i o problemă de dat la spate… ca şi altele! Aaaaaaaaa, Centrul de Informare a fost “dat în folosinţă” în 2002, dar n-a făcut nimic până acum?! Informaţiile de acolo erau inutile? Ce contează asta, acum când vei putea să dai un “searci pe Goagăl” (asta au zis-o alţii mai cu moţ, nu noi!) şi să găseşti turism ceva mai de soi prin alte colţuri de lume?

Şi dacă ajungeţi pe mâna lor…?

Planul de măsuri anticriză anunţat de guvernanţi pentru anul în curs va avea repercusiuni şi în viitor. Bugetarii, mai ales cei din domeniul justiţiei şi din sistemul administraţiei penitenciarelor, nu vor mai primi, anul viitor, restanţele salariale câştigate în instanţă. Oare măsurile sunt doar pentru noi, cei de rând, sau chiar se vor aplica? Şi dacă, de exemplu, Vlădescu va ajunge pe mâna magistraţilor cheliţi la portofele… Brrrrr, nici nu vrem să ne gândim la ce va pătimi curajosul ministru!

Războiul pamperşilor. Faza pe judeţ

În luna mai, în judeţul Prahova erau înregistraţi 7.964 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului, dintre care 1.441 sunt tăticii care au ales să se ocupe de creşterea kinderilor despre care unii spun că ar fi distrus bugetul ţării. Am văzut şi eu cohortele de bebiţoi care se dedau la dezmăţuri cumplite cu Milupa, Milumil sau alte chestii de genul acesta. Ca să nu vă mai spun că l-am văzut pe Goguţă (din dotarea proprie şi personală) cum s-a dedat, timp de peste 17 luni, la cea mai mare distrugere posibilă! Să “toace” şi patru-cinci pamperşi pe zi… Era şi firesc ca  Guvernul să intervină ferm pentru oprirea acestor orgii! La schimb, dacă eram anunţat mai din timp, aş fi donat, un mic sacrificiu – desigur – toţi pamperşii pe care Goguţă, în dezmăţul său, nu-i foloseşte decât cel mult două-trei ore. Asta în zilele “bune”! Am încercat şi varianta aia dură. Să-i spun că dacă nu stă cuminte îl chem pe Boc! Şi culmea este că Goguţă nu este pus de barză pe coşul celor 60 de persoane care încasează suma maximă admisă pentru acest tip de indemnizaţie, respectiv de 4.000 de lei. Dar acum, că l-am dat în vileag, sunt sigur că prin grija celor care ne conduc îşi va reconsidera, total şi radical, atitudinea şi că nu va mai toca nici pamperşii şi nici nu va mai cere lapte aşa de des!

Te aşteptăm cu drag. La noi în celulă!

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), chestor Ioan Bala, a declarat presei că se aşteaptă ca, începând din 2012, în închisorile din România să ajungă aproximativ 12.000 de români! Care au dat cu jula, cu vastul, cu magnetul, pisica şi cum or mai spune ei “manevrelor” şi “combinaţiilor” pe care le-au “produs” prin cine ştie ce ţări străine. Şeful penitenciarelor din România spune că ar exista o prevedere europeană în acest sens. Clar că nimeni nu prea a ştiut să le spună celor care trimit infractorii acasă ceva simplu: “De la voi au furat, voi să vă spălaţi pe cap cu ei!”.

Jale mare printre aleşii neamului

La şedinţa Consiliului Director al Asociaţiei Comunelor din România, primarii din mediul rural au spus că se impune modificarea Legii administraţiei publice locale, susţinâand inclusiv necesitatea scăderii numărului de consilieri locali. Propunerea a plecat de la faptul că numărul de aleşi locali pentru o comună este mult prea mare, dându-se drept exemplu cazul unei comune cu o populaţie de 1.000 de locuitori care are 11 consilieri, în timp ce la un oraş cu 20.000 de locuitori sunt 17 consilieri. Să se reducă şi atunci o să vedem cât de înfloritoare vor deveni comunele noastre!

Profii-n grevă

Peste 1.500 de bugetari prahoveni au participat la mitingul care a avut loc la Bucureşti, pentru a protesta împotriva măsurii Guvernului de a le scădea salariile cu 25%, de la 1 iunie. Cei mai mulţi sindicalişti au fost cei din rândul profesorilor.

Esca ştie?

Bibliotecara din Şirna are, anul acesta, un salariu dublu faţă de anul trecut. Acum câştigă peste 3.000 de lei, brut. Este mare setea de cultură prin Şirna!

Jos cu mafia usturoiului!

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu: "Usturoiul este adus, de regulă, din China până în Republica Moldova, pentru a nu se plăti toate taxele. Apoi se transportă, de către cărăuşi specializaţi, câte două-trei lădiţe către fabricanţii de mezeluri, care includ usturoiul în ciclul de fabricaţie. În Germania sau în alt stat european nu veţi găsi aceste forme de evaziune fiscală”!

Buştenarul ferice. Că are pensie mică şi acces la plimbărică

Primăria Buşteni a atribuit serviciul de transport rutier de persoane, pe ruta Sinaia-Azuga, unei firme prin care a fost, de fapt, şi singura care s-a prezentat la licitaţie. Contractul are o valoare estimată de 270.000 de lei. Firma va asigura transportul gratuit, pentru cinci deplasări pe lună, pensionarilor cu pensii mai mici de 750 de lei.

100 de kile de legume? Fără acte? Moooamă, ce lovitură!

Lovitura secolului la Cîmpina: 50 de milioane de lei vechi şi confiscarea produselor! O comerciantă din Piaţa Câmpina vindea aproape 100 de kilograme de legume “Made în Macedonia" fără să aibă certificat prin care să justifice provenienţa acestora. Oare să fi fost usturoiul lui Vlădescu?!

Un ceas cu o casă cam dărăpănată…

Muzeul Ceasului din Ploieşti va intra în proces de restaurare, pe bani europeni. Nu acum, ci abia in 2011. Cam la fix!

Elvis a părăsit clădirea, pardon, Piaţa!

La finalul ultimei sedinte a Consiliului Local Câmpina, consilierul liberal Elvis Arghir a şocat omenirea cu ceva inedit. Pentru domnia sa. A aflat că există mafie în piaţa agroalimentară. Este clar că nici piaţa nu prea ştia bine pe unde se află… din moment ce abia acum Elvis a spus că: “există numeroşi intermediari care preiau mărfurile aduse de ţăranii producători şi le vând apoi mult mai scump localnicilor”.

Balastierele, ultima redută!

Organe, anchete, verificări, inspecţii... În sfârşit, au fost descoperite locurile din care se trăgeau marile rele ale judeţului: balastierele! Care de zeci de ani zac tot pe acolo, au tot ghiorlănit câmpurile judeţului, au lăsat chiar şi picioare de pod în aer. Dar în fine… autorităţile le-au luat la ochi. Asta pentru câteva zile, că pe urmă tot pe acolo o să vedem fierotaniile cele ruginite. Dar fac miliarde bune. Pentru unii, nu pentru toată lumea…

Fără telefoane şi maşini. Le-or tăia şi porumbeii voiajori?

Secretarul general al Guvernului a dispus reducerea cu 27% a parcului auto şi cu 60% a numărului de telefoane mobile utilizate în aparatul de lucru guvernamental. Vă daţi seama cum o să se întoarcă funcţionarii la focurile de pe culmi, la porumbei voiajori, poştalioane şi curieri călare! Doar demnitarii vor mai avea la dispoziţie un telefon şi o maşină de serviciu, restul fiind folosit la nivel de direcţie. Ar mai fi şi fumul, dar dacă nu mai este voie cu fum, ţigări şi alte d-astea prin instituţii publice, cam greu pentru “aparatul de lucru” guvernamental.

Şefi noi la Poliţia Ploieşti. O fi de bine (pentru noi)?

În urma promovării examenului, comisarul şef de poliţie Cristian Manea a fost numit şef al Poliţiei Municipiului Ploieşti. Acesta a îndeplinit funcţia de Şef al Sectiei 1 Poliţie Ploieşti. Schimbări au fost făcute şi la Secţia 5 Poliţie Ploieşti, care are o nouă conducere, subcomisarul de poliţie Adrian Tătaru fiind numit şef al acestei subunităţi, după ce a ocupat funcţia de adjunct al Secţiei 5 Poliţie Ploieşti. Schimbările or fi ele bune din când în când, dar dacă nu aduc nimic nou, pe stradă şi prin alte zone “fierbinţi”, nu-s bune decât pentru CV. Dar să sperăm că acestea or fi de bine (pentru noi)…

Back To Top