Deputatul liberal Grațiela Gavrilescu își declară susținerea asupra legii pentru abrogarea Articolului 276 din actul normativ privitor la Codul Penal, considerând că aceasta trebuie promulgată. Articolul respectiv, abrogat, la începutul sesiunii parlamentare, la iniţiativa PNL, prevedea incriminarea faptei "unei persoane care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea, de către judecator sau de organele de urmărire penală, a unei infracțuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influența sau intimida".
Parlamentarul liberal susține că aplicarea acestui articol cu rea-credință ar putea duce la îngrădirea libertății de exprimare. „În România, presa nu împiedică actul de justiție (...) a invoca faptul că o emisiune sau un articol de ziar ar putea intimida magistrații or influența actul de justiție este o rușine", consideră deputatul Grațiela Gavrilescu. „Să ne ocupăm, mai atent, mai îndeaproape, de ceea ce au sau nu au voie să facă oamenii politici pentru ca justiţia, în România, să fie, cu adevărat, independentă", declară parlamentara prahoveană.
Declarație politică:
Marţi, 18 martie 2014, Preşedintele României a transmis, la Senat, o cerere de reexaminare asupra Legii pentru abrogarea Articolului 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. „Acest articol a suscitat, la finele anului trecut, pe bună dreptate, numeroase comentarii, aplicarea lui cu rea- credinţă putând deschide calea unor abuzuri previzibile în contextul actual, ce ar putea avea ca efect îngrădirea libertăţii de exprimare şi, în acest fel, amputarea rolului fundamental al presei, acela de câine de pază al democraţiei.
În România, presa NU împiedică actul de justiţie! Să ne gândim doar în câte situaţii ea a fost cea care a semnalat mari cazuri de corupţie, „dosare" făcute uitate prin sertare şi abuzuri săvârşite în îndeplinirea funcţiei!
Or, tocmai acesta este rolul presei: să nu lase ca astfel de lucruri să scape nesancţionate de justiţie şi neştiute de cetăţeni!
A invoca faptul că o emisiune sau un articol de ziar ar putea „intimida" magistraţii ori „influenţa" actul de justiţie este o ruşine!
Prin ce altceva dacă nu prin verticalitate, curaj, onestitate şi devotament pentru sacra lor misiune se deosebesc magistraţii de noi, toţi ceilalţi români de rând?
Şi pentru ce, dacă nu pentru a fi incoruptibili, curajoşi şi de neclintit, le acordăm magistraţilor nu doar respectul cuvenit funcţiei, ci şi salarii şi pensii cu mult peste media celorlalte?
Consider că trebuie să lăsăm jurnaliştii să îşi facă meseria, în libertate, şi să ne ocupăm, mai atent, mai îndeaproape, de ceea ce au sau nu au voie să facă oamenii politici pentru ca justiţia, în România, să fie, cu adevărat, independentă!
Aşadar, susţin că Legea pentru abrogarea Articolului 276 trebuie să fie promulgată!
Vă mulțumesc!
Graţiela Leocadia Gavrilescu
Deputat PNL Colegiul 3 Prahova