"Greii” social-democraţi par să nu mai depăşească starea de depresie în care au intrat încă din noaptea alegerilor. După ce s-au bucurat prematur să ar fi câştigat prezidenţialele, oamenii lui Geoană au cerut Curţii Constituţionale renumărarea voturilor nule. Solicitarea lor a fost aprobată, însă contestatarii s-au văzut nevoiţi să reunoască faptul că erori au existat în ambele tabere. Prin urmare, printre voturile considerate iniţial nule au fost găsite buletine valabile "aparţinând” ambilor foşti candidaţi. Iar Mircea Geoană a rămas doar preşedintele de câteva ore al institutelor de sondare a opiniei publice.
Spre bucuria PSD, Curtea Constituţională a aprobat reexaminarea şi renumărarea voturilor nule, pentru a se stabili dacă se găsesc diferenţe între cifrele iniţiale, înscrise în procesele-verbale. Social-democraţii au sperat, astfel, să întoarcă rezultatul alegerilor prezidenţiale în favoarea lui Mircea Geoană, chiar dacă diferenţa dintre cei doi candidaţi a fost de circa 70.000 de voturi.
Ambele părţi au "exagerat”
Primele buletine de vot nule, cele din judeţul Ilfov şi din sectorul 1 al Capitalei, au ajuns la Biroul Electoral Central (BEC) vineri, 11 decembrie, către orele serii. Spre dimineaţă, însă, reprezentanţii BEC întrerupeau activitatea, din cauza oboselii, urmând ca operaţiunea să fie reluată duminică de dimineaţă. Doar doi membri ai Biroului au rămas în sediul de la Palatul Parlamentului, pentru a prelua sacii cu celelalte buletine, care urmau să mai sosească câteva judeţe şi din străinătate. La momentul încetării activităţii, însă, după reverificarea buletinelor din 27 de circumscripţii electorale au fost identificate 1181de voturi valabile, apreciate iniţial drept nule. Din total, însă, 629 erau în favoarea lui Băsescu, iar restul de 552 de alegători optaseră pentru Mircea Geoană. Menţionăm că buletinele de vot nule din Prahova au ajuns la BEC vineri seară, alături de cele din Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Teleorman, Olt, Giurgiu, Vrancea şi Covasna. Operaţiunea era programată se finalizeze luni, 14 decembrie, la orele amiezii. Premierul interimar, Emil Boc, a anunţat, însă, că dacă voturile nu sunt renumărate până la 21 decembrie, actualul mandate al lui Traian Băsescu trebuie prelungit.
"Cei care au reclamat au avut argumente”
La aflarea veştii că voturile nule sunt renumărate, Traian Băsescu a recunoscut că decizia Curţii Constituţiale este "normală şi democratică” şi "denotă că cei care au reclamat au avut argumente”. Nici Adriean Videanu nu a avut emoţii, el anunţând că este sigur, încă din acel moment, că "procesul va confirma corectitudinea scrutinului”. Nu aceeaşi relaxare a trăit liberalul Ludovic Orban, care, deşi a spus că decizia Curţii este "un început bun”, a considerat că nu este suficient. Mai exact, pentru a înlătura orice suspiciune, Orban a recomandat Curţii Constituţionale să solicite şi "CNP-urile tuturor votanţilor” pentru a fi identificat votul multiplu, dar şi "declaraţiile pe proprie răspundere din diaspora”.