Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

iohannis pnlTribunalul Bucureşti a respins noua conducere a PNL, pe motiv că modificarea statutului partidului referitoare la vechimea lui Klaus Iohannis s-a făcut în mod ilegal. Oficialii liberali spun totuşi că actuala conducere este legală şi că instanţa a respins de fapt unele modificări statutare.

Tribunalul Municipiului Bucureşti a decis, luni, să nu înregistreze modificările la Statutul PNL adoptate la Congresul din 27 iunie. Astfel, alegerea noii conduceri a partidului, în frunte cu Klaus Iohannis, nu este validată juridic.

Concret, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea de înregistrare a modificărilor aduse statutului acestui partid, cele mai importante fiind aderarea PNL la PPE şi cea referitoare la derogarea primită de Iohannis de la comisia de partid pentru a putea candida la şefia PNL. Potrivit vechiului statut, Iohannis ar fi avut nevoie de o vechime în partid de minim 2 ani pentru a ajuge preşedinte, relatează Digi 24.

"Congresul PNL din 28-29 iunie s-a desfăşurat perfect legal. A existat un statut care respectă legea. În ceea ce priveşte candidatura lui Klaus Iohannis, acesta a primit derogare de vechime cu un vot dat în unanimitate, chiar cu aplauze frenetice. Aştept să văd decizia oficială, motivarea deciziei şi, în funcţie de astea, vom lua toate deciziile care se impun", a declarat, la Realitatea TV, deputatul PNL Ludovic Orban.

"Şi în cazul în care instanţa decide să nu accepte Congresul democratic al PNL, înaintea Congresului era o conducere interimară al cărui preşedinte era tot Iohannis. Dacă instanţa va decide ceva ilogic şi nelegal, preşedintele PNL este tot Klaus Iohannis", a încheiat liberalul.

Dacă decizia ar rămâne definitivă, Iohannis nu va putea ocupa funcţia de preşedinte, iar o astfel de hotărâre ar atrage nulitatea tuturor deciziilor luate în calitate de preşedinte al PNL.

Tot luni, magistrații Tribunalului Bucureşti au amânat judecarea cererii privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal, informează Agerpres. Cele două formaţiuni au fost reprezentate în instanţă de Cristina Trăilă, care a depus dovada de achitare a taxei judiciare de timbru şi anunţul publicat într-un ziar central de mare tiraj cu privire la contopirea celor două partide.

Trăilă a cerut amânarea procesului, solicitând că acest dosar să fie conexat la un alt dosar, care are ca obiect o cerere de fuziune prin absorbţie între PDL şi Forţa Civică, proces care are următorul termen de judecată pe 1 octombrie.

La ieşirea din sala de judecată, Cristina Trăilă a declarat că a transmis duminica Biroului Electoral Central o cerere de înregistrare a Alianţei Creştin-Liberale, iar în luna octombrie se va da o decizie de către instanţă şi cu privire la crearea noului PNL.

Reprezentanţii PDL şi PNL au aprobat pe 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire şi statutul noului partid iar pe 5 august au depus documentele la Tribunalul Bucureşti.

Protocolul prevede că numele noului partid va fi Partidul Naţional Liberal, cu denumirea prescurtată PNL, alegerile interne urmând să se desfăşoare pe baza statutului noii formaţiuni începând cu 1 ianuarie 2017.

Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele, sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colţuri rotunjite, acesta fiind şi semnul electoral al noului partid.

Back To Top