Într-o conferinţă de presă susţinută astăzi, parlamentarii prahoveni Bogdan Toader, Radu Oprea şi Rodica Paraschiv au criticat proiectul de buget de stat propus de coaliţia de guvernare, etichetat drept unul "al împrumuturilor" şi "care nu permite dezvoltarea" şi au anunţat că Partidul Social Democrat propune un buget alternativ, mai atent la revendicările sindicaliştilor. Cei trei parlamentari ai PSD Prahova au anunţat că vor susţine un set de amendamente, printre cele mai importante pentru judeţ fiind cele care vizează alocări de fonduri pentru şoselele de centură ale oraşelor Câmpina, Comarnic şi Văleni şi pentru staţia de epurare a Ploieştiului.
„Există un aviz negativ de la CES. Adică dialogul, dezbaterea tripartită cu actorii relevanţi din societate, a lipsit cu desăvârşire şi acesta este motivul pentru avizul negativ. Sigur, este un aviz consultativ, probabil că domnul Cîţu nu va ţine cont de el. S-a şi exprimat public, de câte ori nu-i convine o opinie de atâtea ori democraţia este pusă în pericol, după domnia sa ar trebuie desfiinţat şi CES-ul, a uitat că acolo este o reprezentare cât se poate de clară, 15 persoane care reprezintă sindicatele, 15 - asociaţiile patronale şi 15 - societatea civilă. Domnul Cîţu ar trebui să fie deschis şi să înţeleagă că mesajul transmis de sindicate şi inclusiv de organizaţiile patronale, cum sunt cele din HoReCa, este clar şi arată că bugetul cu care o să vină în Parlament este un buget greşit, care nu permite dezvoltarea României. Este un buget care se bazează pe împrumuturi, un buget al datoriei, al austerităţii, nu un buget pentru cetăţeni. Sunt peste 11 milioane de români afectaţi în mod direct, începând de la copii - dublarea alocaţiilor nu este prevăzută în buget - şi până la pensionari. Noi am prezentat un buget alternativ, în care am arătat că în aceleaşi condiţii restrictive, cu un deficit de 7,26% - prognoza coaliţiei de dreapta este de 7,16% deficitul comercial - putem, având alte priorităţi, să avem un buget care să permită şi dublarea alocaţiilor şi plata salariilor conform Legii salarizării unitare şi plata pensiilor, în acelaşi timp permite şi creşterea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 30%, a bugetului pentru investiţii cu 18% sau a bugetului educaţiei cu 18%. Vom prezenta amendamente la legea bugetului de stat, astfel încât toate temele importante vor fi în amendamentele noastre, am prevăzut amendamente care să permită creşterea punctului de pensie aşa cum este prevăzut în lege, de asemenea cea referitoare la salarii şi amendamente cum ar fi de exemplu cel referitor la gratuitatea pe transport pentru studenţi. Sigur, ca fost ministru al Mediului de Afacaeri, Comerţului şi Antreprenoriatului, voi avea amendamente pentru plata integrală a Start Up Nation - în prezent sunt puţini bani în comparaţie cu necesarul pentru plata ediţiei a doua - astfel încât şi ediţia a treia să poată demara. Mai este un program important, care sprijinea exportatorii şi care astăzi este distrus, îngheţat complet, şi pentru ei am prevăzut un amendament”, a declarat senatorul PSD Prahova Radu Oprea, recent desemnat purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat.
El a mai declarat că problemele invocate în bugetul pe 2021 se vor reflecta în următorii ani, argumentând că acest lucru se vede şi în estimările oficiale: „Dacă ne uităm la venituri, ca pondere în PIB, în 2022 şi 2023 veniturile scad. Care creştere economică, care investiţii, ce dezvoltare dacă veniturile scad? Acolo este un nonsens profund, lucru asupra căruia s-a atras atenţia inclusiv de către Consiliul Fiscal”.
„În 2020 a fost o alocare la început de an de 284.893, apoi au existat influenţe, prin rectificări bugerare de 59.425, ajungându-se la o sumă totală cheltuită anul trecut de 344.381. Anul acesta, la început de an, se propune o sumă de 309.000. Faţă de începutul de an, este o sumă mai mare, dar faţă de nevoile reale este o sumă mai mică. Şi m-am opri la două aspecte impirtante. Necesarul pentru DGASPC anul trecut, la constituirea bugetului, a fost undeva la 1.300, anul acesta s-au propus 96. Trebuie să înţelegem că această sumă nu este de ajuns pentru a funcţiona. Pentru drumuri este o alocare aproape identică cu anul trecut, 16.723 au fost alocaţi anul trecut, acum 16.607. Ce este cu adevărat important este că judeţe precum Hunedoara, care primeşte 25.000, Bihor, 21.000, Alba, 21.000, judeţe mai mici, cu o infrastructură rutieră mai mică, primesc sume mai mari, ceea ce nu considerăm normal. De asemenea, pentru DGASPC, Iaşiul, care este un judeţ comparativ cu Prahova, nu cu mult mai mare, primeşte aproape dublu, primeşte 151.000 faţă de cei 96.000 pe care îi primeşte Prahova", a declarat preşedintele PSD Prahova, Bogdan Toader, cu referire la sumele propuse a fi alocate judeţului din partea Executivului, exprimate în mii de lei, conform practicii bugetare.
Principalele amendamente pe care social-democraţii le propun pentru judeţul Prahova vizează finanţarea unor obiective de infrastructură, a anunţat deputatul Rodica Paraschiv, fost şef al Direcţei Tehnice din Consiliul Judeţean: „Sunt amendamente se referă la problemele de infrastructură, însemnând nu numai drumuri şi poduri, ci şi reţele de canalizare, de gaze, de alimentare cu apă, ştiţi că avem nişte termene şi nişte obligaţii de extindere a acestor reţele şi în primul rând obligaţia să asigurăm servicii de aceeaşi calitate către toţi cetăţenii. Dar mai ales ne-am gândit la amendamente care sunt destinate unor mari comunităţi. Şi sunt nişte proiecte ale noastre, pe care le-am gândit la un moment dat şi care sunt în diverse stadii de maturitate. Cel mai important dintre ele este amendamentul referitor la alocarea sumei necesare pentru realizarea centurii oraşului Comarnic. Aţi văzut că la finele anului şi începutul anului acestuia, atât ministrul Transportului cât şi directorul CNAIR au spus că mai devreme de nouă ani n-o să avem autostrada, or noi nu mai putem să circulăm nouă ani pe acest DN1, care, aşa cum am mai spus, este cea mai mare parcare din România pe perioada de weekend. Această centură, pentru care s-a făcut studiul de fezabilitate, trebuie să fie realizată. În afară de acest obiectiv, propunem şi centura oraşului Văleni, pentru că, după cum ştiţi, DN1A este un drum care în multe perioade ale anului este folosit ca alternativă pentru DN1. Şi mai este un proiect, corelat cu DJ 102I, de la Valea Doftanei, cel pentru centura de la Câmpina. DJ 102I este în lucru, continuarea drumului până la Săcele este la nivel de CNI, dar pentru ca acest drum să fie funcţional el trebuie să treacă prin Câmpina, iar atunci această variantă de centură pentru Câmpina asigură utilitatea acestui drum. Dacă nu, înseamnă că mutăm zonele de aglomerare pe municipiul Câmpina. Un alt amendament foarte important - trebuie să facem pentru Ploieşti, pentru că reprezintă aproape un sfert din populaţia Prahovei, pentru că ave obligaţii referitoare la protecţia mediului, iar staţia de tratare ape uzate trebuie neapărat să fie finalizată. Nu vrem să ajungem în situaţii de infringement cum s-a ajuns în alte situaţii, pentru rampele de gunoi şi aşa mai departe. Până la urmă, este o obligaţie faţă de cetăţenii Ploieştiului, vom solicita să se acorde fonduri pentru această lucrare, pentru că Ploieştiul, din veniturile pe care le are, nu poate să suporte acest obiectiv".