Theodor Stolojan, noul premier a României. Şeful statului a anunţat, ieri, într-o declaraţie făcută la Palatul Cotroceni. "Am avut în vedere un om capabil să facă faţă crizei economice de o parte şi pe de altă parte un om suficientă autoritate ca să potă gestiona buna funcţionare a Guvernului şi a instituţiilor statului", a spus Traian Băsescu care a ţinut să precizeze că mandatul noului prim-ministru este pentru patru ani, nu unul fracţionat.
Cine este Stolojan?
Theodor Stolojan are 65 de ani, este născut în zodia Scorpionului, la fel ca Traian Băsescu, este căsătorit şi are doi copii.
Înainte de Revoluţie a lucrat ca economist la Frigotehnica şi apoi în Ministerul de Finanţe, la Departamentul Venituri de Stat - funcţie pentru care a fost suspectat că ar fi presupus neapărat o colaborare foarte strânsă cu fosta Securitate. După Revoluţie, a fost numit ministru adjunct al Finanţelor în Guvernul Român.
Mineriada 1991 l-a propulsat în fruntea Guvernului, după ce cabinetul lui Petre Roman a nevoit să demisioneze.
În octombrie 1991, după îndepărtarea cabinetului Roman, Ion Iliescu l-a numit prim-ministru pentru un mandat de un an. În 1992 a plecat la Banca Mondială, unde a lucrat timp de 7 ani ca economist, având ca misiune acordarea de consultanţă Republicii Moldova. La revenirea în ţară, a lucrat o scurtă perioadă la o firmă privată, în 2000 a intrat în PNL şi a candidat la preşedinţie, clasându-se pe locul trei.
Lacrima lui Băse'
În 2002 a fost ales preşedinte al PNL, iar în 2003 a semnat cu Traian Băsescu, liderul de atunci al PD, protocolul alianţei DA. În plină campanie pentru prezidenţiale, Theodor Stolojan îşi retrage candidatura de la preşedinţie, din motive de sănătate, cedându-i locul lui Băsescu, care a plâns în faţa românilor şi a candidat în locul lui la preşedinţie.
După alegerile din 2004, Stolojan a fost cooptat în echipa de consilieri prezidenţiali a lui Traian Băsescu, pe care a părăsit-o în 2006 pentru a se ocupa de partid.
În 2006 a fost exclus din PNL şi a fondat Partidul Liberal Democrat. După ce a câştigat un mandat de europarlamentar PLD, în 2007, partidul lui a fuzionat cu PD, iar Stolojan a devenit prim-vicepreşedinte al noului partid, PD-L.
Stolojan este un politician înstărit. Veniturile lui provin din tranzacţii la bursă şi din activitatea didactică, la care se adaugă pensia de la Banca Mondială. În plus, a obţinut aproximativ 15 milioane de euro din vânzarea complexului Clăbucet Sosire.
Stolo Megapower
Însănătoşit după alegerile din 2004, el a intrat în echipa de consilieri prezidenţiali, dar s-a retras în 2006, pentru a se ocupa de PLD.
La nici un an, PLD şi PD au fuzionat pentru a deveni Partidul Democrat Liberal. Din postura de prim-vicepreşedinte şi într-un cadru neconvenţional, Stolojan anunţa că vrea să fie prim-ministru.
Scandalurile nu l-au ocolit. Numele lui a fost vehiculat în legătură cu afacerea "Megapower" în care statul român a pierdut câteva milioane de dolari prin acordarea unor finanţări către o firmă privată de pe teritoriul SUA. Procurorii au dezminţit oficial că acesta ar fi avut vreo calitate procesuală în această cauză. Recent, PSD şi PC l-au acuzat că s-ar fi implicat, din poziţia sa de consilier prezidenţial, în privatizările din energie.
Mitul Stolojan sau reîntoarcerea la sânul FSN
În esenţă, guvernarea Stolojan, de numai un an, nu a avut în sine nimic ieşit din comun. Theodor Stolojan a fost numit premier de către preşedintele Ion Iliescu, într-o perioadă de criză. La acel moment ţara era la un pas de colaps din cauza mineriadei din septembrie 1991 care a condus la căderea guvernului Roman. Până atunci nu era o vedetă sau cunoscut mass-media, deşi era adjunctul ministrului de finanţe. Se spune că, la prima lui întâlnire cu presa, nu ştia ce să facă cu mâinile, a cerut un briceag să-şi taie cusăturile de la buzunarele costumului nou-nouţ. Fiind foarte puţin comunicativ, a numit-o ca purtător de cuvânt pe Iolanda Stăniloiu, care avea să încălzească relaţia cu presa.
Naţionalizarea valutei „până cad sub masă”
Liberalul Stolojan avea să ia o decizie extrem de ciudată. Ca să ţină valuta în ţară, a luat o măsură şocantă, etichetată pe bună dreptate ca fiind drept naţionalizare, limitând sumele care puteau fi schimbate în lei sau cele care puteau fi scoase din ţară. Ca prim-ministru, a avut parte de proteste sindicale, inclusiv din partea minerilor, dar a nu a cedat revendicărilor. "Obligaţia mea este să stau aici, să vă ascult până cad sub masă”, este replica celebră din timpul unor negocieri prelungite cu sindicatele.
Ca premier apolitic, şi-a asigurat sprijinul politic cooptând în guvern fesenişti, liberali tineri, ecologişti, dar şi oameni din Partidul Democrat Agrar. Guvernul Stolojan a primit o bilă albă de la opinia publică pentru faptul că a negociat foarte dur cu sindicaliştii din minerit dar şi că a făcut posibilă revenirea în ţară a regelui Mihai şi manifestarea populară care a adunat un milion de oameni veniţi să-l salute pe fostul suveran.