Subsemnatul Ignat Sebastian, director al publicaţiei Actualitatea Prahoveană, declar următoarele: Sunt locuitor în cadrul colegiului unde candidează fostul primar al Ploieştiului Emil Calotă. Prietenii mei, care îşi aduc aminte că am fost dat în judecată, la un moment dat, împreună cu alţi colegi din redacţie, de către fostul primar, se strică de râs pe seama mea: „Nici acum, când nu mai e primar, nu scapi de Calotă” - astea sunt glumele frecvente. Trecând la treburile serioase, să facem o „radiografie” succintă asupra unui candidat la funcţia de parlamentar al României pentru mandatul 2008-2012 care mai vrea odată. Mai vrea odată votul cetăţeanului.
De la analfabeţii care conduc destinele politicii româneşti, ale mediului de afaceri, până la interlopii care convieţuiesc, în bună pace, cu poliţiştii corupţi, România se împarte între absurd şi nedreptate. Desigur că nu-l putem încadra în categoriile de mai sus pe Emil Calotă, un personaj politic care se considera net superior majorităţii faunei politicienilor locali. Agerimea minţii şi gradul de pregătire au făcut din fostul primar al Ploieştiului un lider în adevăratul sens al cuvântului. Cine a participat la şedinţele Consiliului local Ploieşti din ultimii ani îşi poate aminti că foarte puţine voci îndrăzneau să se ridice împotriva primarului Calotă. Nu de frică, neapărat, ci pentru că edilul domina minţile majorităţii consilierilor aleşi.
Vom trata, aşadar, omul Emil Calotă
şi amprenta sa, după opt ani de guvernare absolută, asupra Ploieştiului. Trăim în oraşul european atât de aclamat de Calotă sau trăim într-o urbe gri, mizerabilă, cu străzi asfaltate prost şi cu o mulţime de probleme administrative rămase la stadiul întrecerii socialiste din vremurile demult apuse? Răspunsul la întrebare îl cunoaşte, de fapt, fiecare dintre noi.
Ploieştiul a rămas, la capitolul infrastructură, undeva la nivelul oraşelor africane sau, dacă vreţi, la nivelul unor oraşe scăpate după un bombardament prelungit. Primarul „european” al oraşului „european” Ploieşti, domnul Emil Calotă, a ţinut frontul ziarelor, ani de zile la rând, numele său fiind implicat într-o mulţime de scandaluri în care cuvântul „corupţie” defila în voie. Ce s-a ales după opt ani de guvernare a lui Calotă? Un nimic „european” cât toate zilele şi ambiţiile politice ale unui om a cărui familie şi-a însutit averea în ultimii ani. Acum, domnul Calotă vrea Parlament şi speră ca cetăţenii oropsiţi ai Ploieştiului să-i mai acorde, încă o dată, încrederea lor. Dacă oraşul condus cu atâta agerime de către Calotă a fost european, atunci să ne spună domnia sa cam câte fonduri europene a atras pentru Ploieşti în opt ani de zile? Încerc un răspuns - aproape 0 euro ( am avut trei proiecte derulate în oraş, ruşinos de puţin pentru o urbe care se clamează a fi europeană).
Dacă am fi trăit în Anglia,
ori în alt stat european, probabil că fostul primar îşi găsea, în momentul de faţă, cu totul alte preocupări. Drumeţiile prin parc şi băile cu nămol ar fi reprezentat meniul zilnic, asezonat, fireşte, cu plimbarea nepoţilor prin oraşul de baştină. Nu şi în România, unde nimic nu este imposibil dacă ai bani şi influenţă. Pe aceste două lucruri se pare că se va baza şi domnul Calotă în noiembrie, când mai vine odată în faţa noastră. Dacă ar trebui să aleg audiofilul de jazz Emil Calotă, aş face-o cu toată plăcerea. Din păcate, fostul edil vrea mai mult, vrea un loc în Parlament. Eu, unul, acolo, nu-l voi trimite.
Strada Plăieşilor
Încep prin a spune, cu fermitate, că acest text reprezintă o poliţă plătită lui Emil Calotă. Atât ziaristul Ignat cât şi cetăţeanul domiciliat în Ploieşti Ignat au câteva lucruri de reproşat fostului edil. Ca ploieştean, am rupt maşini, prin gropi, am spart o baie de ulei pe perioada celor două mandate de „europenizare” a Ploieştiului sub Calotă şi am asistat, iritat, la avântul ceauşist cu care s-a asfaltat, exemplar, Strada Plăieşilor, acolo unde domiciliază domnul candidat la Parlamentul României Emil Calotă. Acolo s-a săpat un metru în adâncime, fiind făcută o lucrare de toată frumuseţea. În celelalte locaţii ale oraşului, amărâţii s-au rugat ani de zile la Dumnezeu, că din partea Primăriei nici o speranţă, ca să ajungă şi la ei asfaltul. Unii au avut noroc. Acolo unde s-a asfaltat, însă, s-a turnat ceva asemănător cu asfaltul, de grosimea unei clătite. Aceste lucrări de mântuială au secătuit bugetul local de sute de miliarde. Ani de zile, aceleaşi firme abonate la banul public au asfaltat şi reasfaltat porţiuni unde au lucrat cu câteva luni înainte, eliberând Primăriei Ploieşti facturi umflate. Totul s-a plătit cu conştinciozitate. Noi, proştii de contribuabili, am plătit, de fapt, bătaia de joc şi indolenţa celor care au ajuns în fruntea bucatelor să se îndoape pe ei şi pe odraslele lor, nu pentru a apăra binele public.
Volkswagen primit de la Cardinal
Scandalul de presă în care primarul Emil Calotă a primit, în sistem de comodat, un Volkswagen Passat nou-nouţ de la dealerul auto Cardinal Motors, a ţinut prima pagină a puţinelor ziare locale care, în perioada aceea, mai aveau curajul să critice Primăria. Tot în acea perioadă, ca prin minune, zona de la Selgros a beneficiat de refacerea totală a infrastructurii rutiere. Coincidenţa face ca dealerul auto Cardinal Motors să îşi aibă standul de prezentare a produselor sale chiar sub podul nou-nouţ din zonă. Cale de acces modernă pentru un investitor de treabă, am putea spune, nu? Oricum, Calotă, în funcţia sa de primar al municipiului „european” Ploieşti, conducea mândru o maşină primită moca de la acest dealer auto. Merge şi noi să cerem, poate avem norocul domniei sale...
Julia Design
Firma de mobilă patronată de fiica primarului Emil Calotă, în acţionariatul căreia se află şi ginerele primarului, a reprezentat, la un moment dat, motivul pentru care primarul Emil Calotă a acţionat în judecată, în anul 2004, trei jurnalişti de la Gazeta de Sud-Est. În urma unei anchete jurnalistice care a dezvăluit unele contracte de „succes” ale firmei patronate de Iulia Stanciu (fostă Calotă), primarul de atunci şi-a formulat chemarea în judecată pe latură penală a jurnaliştilor inculpaţi motivând că îi este atacată viaţa personală şi familia acestuia care nu are nici o legătură cu politica. Unul dintre cei trei daţi atunci în judecată era şi subsemnatul care profită de acest moment pentru a-şi cere scuze încă odată că i-a afectat viaţa personală a primarului de atunci. Sigur că familia este importantă şi trebuie protejată din toate punctele de vedere. Respectăm acest lucru dar, totodată, adăugăm un amendament: atunci când firma câştigă lucrări pe spatele tăticului sau există măcar această suspiciune, avem dreptul să punem lanterna jurnalistică pe fapte, mai ales când cetăţeanul are dreptul constituţional de a fi informat asupra combinaţiilor mai mult sau mai puţin morale ale puternicilor zilei. Primarul „european” de atunci Emil Calotă nu a înţeles acest fapt şi a binevoit să ne târască prin instanţe, unde, de altfel, a şi pierdut prin neprezentare. Presiuni penale asupra unor ziarişti care îşi făceau doar meseria într-un moment în care restul presei locale era cu botul pe labe, lingând savarina aruncată, în scârbă, de puterea vremelnică. Am trecut şi peste asta, vremurile în care se ridicau osanale prin presă au trecut, acum rămân faptele, pe care nu poate să le şteargă nimeni. Iar faptele se oglindesc în tot ce înseamnă azi Ploieştiul, comparativ cu alte oraşe mari ale României: o provincie situată, din păcate, departe de visul european al fostului primar, actual candidat la Camera Deputaţilor, Emil Calotă.
În loc de epilog...
Dacă Emil Calotă se simte cumva jignit de toate aceste consideraţii, îl rog să acţioneze cum ştie domnia sa mai bine, şi anume în instanţă. Nu mă leagă nimic de acest om, de aceea pot să vorbesc. Calotă reprezintă trecutul nefericit al Ploieştiului, reprezintă tot ceea ce înseamna asaltul final al cripto-comunismului, modelul elevului de la Ştefan Gheorghiu cu merite deosebite care, probabil, mai ţine la inimă carnetul de membru PCR. Păcat că trăim în România iar acest domn, după opt ani de administraţie, aşa cum a practicat-o dumnealui, se mai gândeşte la succesul nemuritor în politică.