Mare chestie, am împlinit 100 de ediţii. Nu aştept telefoane şi nici mesaje. Oricum, în 90 la sută din cazuri, banalul „La mulţi ani” ar fi lipsit de sinceritate. Şmecherii vor discuta între ei că noi, cei de la APH, am mai găsit un motiv în plus să umplem cele 32 de pagini cu retrospectiva. Că, de fapt, nu am realizat nimic. Că, de fapt, după doi ani şi jumătate, am ajuns nişte portocalii împuţiţi, aşa cum am auzit zilele trecute o discuţie. Mai mult de atât, am fost rugat să răspund la întrebarea: „Ai vândut ziarul PDL-ului?”.
Unii dintre cei care m-au sunat au renunţat de mult la independenţă. Alţii îşi caută cu sârg izbăvirea, visând să îşi vândă micile afaceri de presă pe bani frumoşi. Au existat şi ameninţări voalate: „bă, ai grijă, că faci un joc periculos, eu ţi-am spus...”.
Din păcate, toate aceste variante sunt triste, ca şi condiția actuală a jurnalistului de provincie. Cei cu bun simţ mor de foame într-o redacţie anostă, iar cei nesimţiţi să nu vă imaginaţi vreo clipă că îşi visează independenţa şi viitorul într-o redacţie de presă locală, de nivel european. Nu. De-abia aşteaptă să se vândă, să-şi găsească împlinirea în banii politicienilor aflaţi la putere. Pe termen lung, toată lumea pierde. Şi jurnaliştii, dar şi clasa politică, în ansamblu. De unde pleacă nenorocirea actuală a breslei: atât clasa politică, cât şi jurnaliştii au renunţat, cu un entuziasm tâmp, la idealurile CORECTE.
Împlinirea ziaristului de provincie este schimonosită de foame, împlinirea constă în chiolhanuri de fiţe lângă puternicii zilei şi siguranţa zilei de mâine dată de banii celor care îi dirijează. Atât şi nimic mai mult. Publicul cititor s-a trezit şi priveşte cu neîncredere jurnaliştii. Oamenii din presă care urlă că politicienii i-au transformat în ceea ce sunt greşesc fundamental. Cu intenţie sau fără, păcatul se află de partea acestora. Câinele de pază al democraţiei s-a transformat într-un pudel care se freacă cu spatele de covor, numărându-şi sfânta şpagă lunară de la clienţii de publicitate afiliaţi puterii.
Sigur că acum, la împlinirea celor 100 de ediţii Actualitatea Prahoveană, sunt nemulţumit. Sunt direct dependent de oamenii de afaceri care cotizează la bugetul nostru de publicitate, în continuare îi căutăm noi pe ei cu ofertele în dinţi, prea puţini sună să ceară un spaţiu de publicitate. Această situaţie este generalizată. Am auzit că există colegi proprietari de presă în Ploieşti care se laudă că la ei se calcă în picioare clienţii pentru a închiria un spaţiu în ziar. O minciună! Nimeni, absolut nimeni, nu este independent. Acum, când criza ultimului an a produs sinucideri, ulcer şi nevreoze multiple, trebuie să recunosc că echilibrul este o simplă ruletă rusească. Privesc cu scepticism viitorul apropiat, dar sper, în continuare, că se va schimba ceva. Nu acum, peste 3-4 ani. Deocamdată rămâne totul o mare mizerie.