Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Remember

Deşi este esenţa oricărei acţiuni politice actuale, întrebarea asupra zilei de 21 Decembrie 1989 apare astăzi mai curând ineficientă şi anacronică. O altă întrebare, "Cine a tras în noi...?”, pusă clar dar fără niciun răspuns, de douăzeci de ani încoace, vine să sublinieze, suplimentar, zădarnicia demersului nostru. Aceeaşi întrebare aduce şi o neaşteptată lămurire prin specificaţia expresă, "cine a tras în noi... după 22”.

21 Decembrie, Piaţa Universităţii. (I) Vom muri şi vom fi liberi

 

 

 


Faptul contribuie la delimitarea existentă şi stăruitoare dintre perioada precedentă zilei de 21 Decembrie, începută la Timişoara în noaptea de 16 spre 17 decembrie, şi perioada aşa-numită "de după 22”, definită mai curând de lipsa răspunsurilor şi de criza de legitimitate a politicienilor. Pe de altă parte, un răspuns la întrebarea naţională "cine a tras în noi?” ar fi unica variantă a începerii unui proces, ratat însă din această perspectivă, de legitimare a politicienilor postdecembrişti care au condus România.


Legitimitate imposibil de recuperat, cu atât mai mult cu cât fatalmente, de 20 de ani încoace, politicienii noştri se revendică in corpore din acel nedefinit şi poate evitabil 22 decembrie 1989, legitimitate pierdută undeva între şantajul care a condus la abdicarea forţată a MS Regelui Mihai I, Mişcarea de rezistenţă anticomunistă, revolta minerilor din Motru, 19 - 20 octombrie 1981, numită şi "Greva pâinii”, revolta muncitorilor de la Braşov, 15 noiembrie 1987, controversele pe marginea încercării de revoltă de la Iaşi din 14 decembrie 1989, Timişoara, 15 - 17 decembrie 1989, şi Bucureşti, 21 decembrie 1989. Făra a mai aduce alte argumente, încercarea precipitată, neadecvată şi, fireşte, eşuată a unuia dintre prezidenţiabili, în Campania electorală 2009, de a se legitima politic în faţa tuturor românilor, la Timişoara, de ziua statului România, vorbeşte de la sine de un temei politic ce persistă în reperele istorice enumerate şi care, asumate, ar conferi clasei politice sau unui om politic motivarea autentică pentru îndeplinirea unei politici de stat în România şi nu doar a politicilor de partid-stat de care am avut parte în ultimii 60 de ani. De aceea, neexistând o asemenea asumare explicită şi riguroasă, a vorbi despre 21 Decembrie pare anacronic, în timp ce discuţia despre perioada de "după 22” poate fi oricând actualizată. Timişoara însă, curtată inutil şi inabil, sau Piaţa Universităţii, îşi au simbolistica şi argumentele lor, ce survin dinainte de 22 şi se contopesc în încercările românilor de a se legitima politic şi de a-şi legitima statul, după 1947.

 

2.


Vom încerca definirea acelui temei ascuns al evenimentelor istorice în care politicienii de astăzi ai României îşi caută legitimitatea pierdută şi pe care democraţia, prin ea însăşi, nu le-o poate oferi. Pentru că iată ce stăruie dincolo de fenomenologia acestor evenimente, adică de viaţa noastră cotidiană şi dincolo de votul nostru sau de dorinţa de a fi aleşi.
Momentul Piaţa Universităţii este ultimul eveniment istoric remarcabil în istoria patriei, ultimul eveniment la a cărui înălţime civică românii urmează abia să se ridice, mai ales că, printr-o metafizică discretă, pe care o avem în vedere aici, îl considerăm un moment esenţial al ideii în sine de revoltă. Rareori oamenii ajung la gravitatea cuvintelor rostite de ei şi tot de puţine ori aceste cuvinte întemeiază istoria croind astfel specificul unei naţii.

 


Aşadar: 21 Decembrie, Piaţa Universităţii, anno Domini 1989. Este ziua primilor morţi dintr-un lung şir al celor care au căzut în incertele zile ale evenimentelor din Decembrie 1989. Determinarea civică a celor căzuţi, motivul morţii lor fac obiectul unor lungi discuţii. De la "ce-au căutat acolo?” la nelămurirea dacă s-a strigat sau nu "jos comunismul!” şi până la imposibilitatea de a evita vorbele "vom muri şi vom fi liberi” avem de-a face cu limitări ale situaţiei, delimitări, participare, mărturii, mărturisiri. Piaţa Universităţii, cu ale sale vecinătăţi, la fel de implicate, Sala Dalles, Piaţa Romană, B-dul Magheru au fost ocupate de cetăţeni, în ziua de 21 Decembrie. În cele din urmă Piaţa Universităţii capătă configuraţia curajului, a revoltei, a ultimatumului, a întrebărilor şi a misterului dar şi pe cea a tinereţii avântate, a întâmplării sau a inutilităţii. Din aceste motive, prezenţa în Piaţa Universităţii are o semnificaţie. Semnificativă este astăzi Piaţa însăşi. Este, a rămas oare, Piaţa fixată definitiv în această semnificaţie? Sau prezenţa, atunci, în acel loc, transcende, printr-o anume credinţă, simpla prezenţă chiar şi a celor care astăzi trec pur şi simplu pe acolo?


Prezenţa în Piaţă, la data de 21 Decembrie, a însemnat o luptă, mai întâi, cu ideea de a fi prezent acolo. Intenţia prezenţei, cu precădere în această zi, simpla intenţie de a fi acolo, fără să luăm în calcul semnificaţia de orice fel, cu atât mai accentuată în timpul dictaturii, poate să nu surprindă astăzi. Însă materializarea intenţiei ca participare era o prezenţă inexplicabilă în raport cu actualitatea momentului, dincolo de încercarea definirii astăzi a locului cu pricina, bine păzit atunci, ca un loc de deschidere, prin alăturarea cu hotelul Intercontinental, un fel de legat al Europei de Vest. Legaţie percepută însă, din instinct de conservare, de către cei "din piaţă” cu aceeaşi naivitate cu care putea fi înţeles, eventual, mersul politic, inclusiv cel extern, al acelor vremi. Naivitate pliată şi pe considerentul că regimul comunist supravieţuieşte sau cade, urmând o raţiune asemănătoare vreunui precedent (Alec Rusell aminteşte în "Financial Times”, vineri, 11 decembrie a. c., în legătură cu finele anului 1989, în Europa, că bravura a abundat la Leipzig, Berlin, Bucureşti şi Praga, unde oamenii au sfidat nu numai poliţia ci şi greutatea istoriei.) ori istoriei, considerată de prea mult timp, în România acelor ani, independentă în sine de activităţile cetăţeneşti cotidiene, raţiune definibilă ca ingenuă, cu atât mai mult cu cât revolta şi prezenţa într-un loc public, atunci şi acolo, apăreau majorităţii conaţionalilor ca fiind perfect iraţionale.

 

Astăzi Piaţa Universităţii, în mod firesc, se confruntă cu prezentul dedus al acelor momente.


Chiar şi cei care au supravieţuit încep, de asemenea firesc, să cedeze acestei determinări a actualităţii. Prin această calmă înduplecare, Piaţa îşi impune statornicia de loc privilegiat al cetăţii. În acest fel ea va rămâne deschisă inclusiv celor care au contestat-o, inclusiv detractorilor, din chiar momentul apariţiei ei în istorie ca esenţă a revoltei.
Să fie oare determinarea prezentului unica provocare, deşi Piaţa Universităţii apare astăzi mai curând o mărturie a loazirului sau zădărniciei pietonale, pe lângă aceea de martor al memoriei, faţă de care actualitatea are sau nu reacţia amintirilor şi a meditaţiei?
Astăzi, dacă ar fi să comparăm Piaţa Universităţii din 21 Decembrie cu Piaţa Universităţii trecerii şi petrecerii timpului ori a meditaţiei şi memoriei, ar fi Piaţa de atunci doar o faţetă a celei de acum?
Şi dacă locul unei anumite zile, prin cele obişnuite ale cetăţii, poate fi locul oricărei alte zile, cum se face că, privită subiectiv, Piaţa Universităţii apare încă indisolubil legată de obiectivitatea mărturisitoare a ideii de revoltă?

 


Dacă, prin natura persuasivă a prezentului, vedem în Piaţa Universităţii, astăzi poate mai mult ca oricând, un loc al inutilităţii şi inutilelor sau banalelor activităţi omeneşti, mai putem noi oare defini acest loc ca fiind unul al revoltei şi al comunicării sau al simplei bucurii a jertfei? Mai putem noi să vorbim despre Piaţa Universităţii aşa încât, împreună cu ziua de 21 Decembrie, să sesizăm o anume semnificaţie şi influenţă? Este sau mai este oare, Piaţa Universităţii acel reper care să producă sau să iniţieze un anume impuls politic sau civic sau de orice natură socială, personală şi chiar intimă, atunci când evocăm ziua de 21 Decembrie? (va urma)

 

Back To Top