Nici acum, după doi ani, provocatorii actelor de violenţă şi crime în rândul tinerilor protestatari anticomunişti nu au fost demascaţi, judecaţi şi condamnaţi.
Într-o ţară aflată sub ocupaţie sovietică timp de aproape două secole, precum palma de pământ românesc dintre Prut şi Nistru, e greu să mai speri la democraţie, libertate şi demnitate. Chiar dacă, acum 20 de ani, R.Moldova şi-a cucerit mult-dorita suveranitate şi independenţă. Spun asta pentru că „mătrăguna roşie” s-a infipt adânc în trupul ţării, ea fiind chiar întreţinută de anacronicul partid comunist, reînviat în anul 2002, când a reuşit să cucerească puterea în firavul stat nou creat, neobişnuit cu aerul democraţiei.
Astfel, timp de opt ani, regimul comunist al fostului miliţian Voronin a izbutit, printr-o dictatură feroce, să reprime orice manifestare proeuropeană şi mai ales proromânească. Până în 5 aprilie 2009 – ziua alegerilor parlamentare – când românii basarabeni sperau să scape, în sfârşit, de comunişti.
Cu acest gând a plecat spre secţia de votare – unde făcea parte din comisie – şi tânărul de 22 de ani, Rodion Burcă, student la Facultatea de Istorie. Pe parcursul zilei, el avea să vadă şi să înregistreze în memorie numeroase ciudăţenii, de fapt ilegalităţi. Spera însă ca acestea să nu influenţeze rezultatul votului.Visul lui frumos, de schimbare, nu a durat însă decât câteva ore, când a aflat că Partidul Comuniştilor ar fi câştigat alegerile! Ce s-a întâmplat apoi, în zilele de 6, 7, 8 aprilie şi în perioada următoare avea să le însereze în cartea AFARĂ DIN ÎNTUNERIC, tipărită la Ploieşti, la Editura Libertis, sub îngrijirea prof. Costel Manolache.
„Ce s-a întâmplat la Chişinău, pe 6-7 aprilie 2009? Protest violent, revoluţie, vandalism în masă...”, se întreabă, în introducerea cărţii, autorul ei, tânărul student, participant direct la acele tragice evenimente, rămase încă neelucidate, deşi au trecut doi ani de la instalarea la putere a unui guvern liberal-democrat, care putea şi trebuia să-i pedepsească pe vinovaţi. Presa de peste Prut a publicat zeci de imagini, video şi foto revelatoare, dar nimic... „Aş vrea să le spun celor care acum formează instituţiile statului, să nu uite că tinerii au fost de partea lor, au acţionat şi au suferit, iar unii şi-au dat chiar viaţa...De aceea, domnilor guvernanţi, ţineţi bine minte: duşmanii viitorului nostru sunt inamicii noştri, indiferent de coloratura lor politică. Ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009, se poate repeta oricând”, avertizează autorul, în finalul cărţii.
Ce s-a întâmplat, de fapt atunci?
După opt ani de guvernare comunistă, care reuşise „performanţa” de a situa R.Moldova pe ultimul loc în Europa ca nivel de trai, cetăţenii acestui stat creat artificial - tinerii în special - îşi puneau mari speranţe în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, când, prin înlăturarea de la putere a anacronicului partid comunist, ţara spera să intre în rândul lumii civilizate. Vestea că Partidul Comuniştilor a câştigat alegerile i-a scos pe tinerii din Chişinău în stradă. Ei s-au organizat spontan, după apeluri repetate pe internet, în care erau chemaţi la statuia lui Ştefan cel Mare, cu o lumânare în mână, în semn de doliu faţă de democraţia din R.M.
Aici, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, zecile de mii de tineri basarabeni au protestat la început paşnic faţă de rezultatul alegerilor, evident falsificat. În noaptea de 6 spre 7 aprilie însă, protestul tinerilor a degenerat, prin implicarea unor provocatori, care i-au îndemnat să treacă la violenţe, scopul lor fiind apărarea intereselor PCRM. De altfel, însuşi şeful statului, comunistul Vladimir Voronin, a incitat populaţia declarând public că „ protestatarii sunt o mână de fascişti beţi de furie, care încearcă să comită o lovitură de stat, cu ajutorul României”. Curând, masele de protestatari, purtând pancarde anticomuniste şi drapelul UE şi pe cel tricolor al României, aveau să devină din eroi, victime - cu morţi şi răniţi pentru că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost un vandalism în masă.
Cartea, apărută în anul 2010, reprezintă o radiografie pertinentă a societăţii basarabene, în momentul convulsiei sociale din aprilie 2009. Ne sunt prezentate întâmplări şi situaţii reale şi dramatice, înregistrate în preajma, dar mai cu seamă în timpul şi imediat după aprilie. Tânărul student nu ezită să-i îndemne pe noii conducători să iasă din pasivitate şi să treacă la acţiuni ferme pentru apărarea şi consolidarea democraţiei, principalul garant al libertăţii sociale.
Cu regret constatăm însă că nici după doi ani de la acel „aprilie sângeros”, când tinerii au ieşit în stradă pentru a protesta contra falsificării alegerilor de către comunişti, nu se cunoaşte încă cine au fost cei care au incitat la violenţe, cine i-a bătut şi maltratat sălbatic pe tinerii protestatari, unii dintre ei fiind ucişi în condiţii suspecte în beciurile poliţiei. În ciuda zecilor de probe video, care-i demasca pe poliţiştii şi securiştii aflaţi în „exerciţiul funcţiunii”, doar trei poliţişti au fost condamnaţi pentru... exces de putere că au torturat tineri protestatari, fiind judecaţi în stare de libertate, în loc să fie traşi la răspundere conform legilor penale în vigoare. Ba, mai mult, 22 dintre poliţiştii implicaţi în acele evenimente au fost avansaţi în grade şi funcţii, unii fiind chiar decoraţi de Ministerul de Interne, la ordinul lui Voronin!
Să închei însă cu o veste mai bună. Pentru prima oară, la indicaţia Ministerului Educaţiei, elevii liceelor vor avea inclusă în programa şcolară o oră pe săptămână dedicată evenimentelor din aprilie 2009. Totodată, în ziua de 7 aprilie curent, vor avea loc o serie de acţiuni educative şi de comemorare a victimelor din aprilie: un marş al tăcerii, dezbateri şi întâlniri cu tineri participanţi la proteste. Cu acest prilej, un alt tânăr student, Damian Hâncu, participant la protestele din 6-7 aprilie, îşi va lansa cartea MOLDOVA MĂ DOARE. Durere naţională, care va fi înscrisă în istoria recentă a R.M. ca o expresie elocventă a relaţiei dintre o putere antidemocratică şi un popor care doreşte să fie liber, într-un stat cu adevărat democratic, privind spre Europa, via România.
Ioan POPESCU