Insurecția poloneză din 1863 a debutat pe 22 ianuarie și viza trupele rusești de ocupație. Polonezii îi spun simplu „Revolta din ianuarie“ deși aceasta a durat un an și jumătate. Nobilimea și intelectualitatea poloneză au dorit reinstaurarea regatului polonezo-lituanian distrus de imperiile habsburgic, rus și regatul prusac în 1795. Polonezii nu erau la prima insurgență, mai fuseseră două: Cea a lui Kościuszko în 1794 împotriva Austriei, Prusiei și Rusiei și Revolta din noiembrie 1830 care a durat un an, ultima tot împotriva ocupației rusești.
- CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ. Coridorul pentru Crimeea sau lovitura în adâncime? Care va fi următoarea mutare a Rusiei?
A fost una din cele mai lungi revolte în Polonia ocupată și la care a participat toată societatea poloneză, drept pentru care și consecințele înfrângerii au fost dramatice pentru mii de oameni. Rușii instituiseră după înfrângerea lui Napoleon un Regat al Poloniei aflat sub controlul Moscovei, iar regii nominali ai Poloniei erau tot țarii Rusiei.
Cine a dat scânteia revoluției
Polonezii au crezut că sosise vremea unei revolte inspirați de mișcarea de independență italiană condusă de Garibaldi, dar conta și faptul că Rusia era slăbită economic și politic din cauza înfrângerii din Războiul Crimeii. Paradoxal, scânteia acestei revolte a furnizat-o chiar guvernatorul trimis de Moscova, Aleksander Wielopolsky, care a decis să facă o rundă de încorporări ale tineretului polonez în armata rusă. Pe atunci serviciul militar în armata imperială rusă dura 20 de ani.
Tinerii care trebuiau să fie încorporați în luna ianuarie a anului 1863 au pus mâna pe arme și au început să atace subunitățile rusești într-un veritabil război de gherilă. Imediat toți nobili și militarii în rezervă polonezi s-au alăturat luptei iar insurecția s-a întins și pe teritoriul Ucrainei, Bielorusiei și Rusiei. Prusia, care stăpânea la rându-i o parte din Polonia istorică, a acordat sprijin logistic trupelor rusești pentru a lichida revolta cât mai repede.
Represiunea Moscovei a fost dură și fără milă, rușii au trimis trupe în toate zonele și au înăbușit toate focarele de revoltă. În plus, împăratul Alexandru al II-lea a trecut la măsuri sociale și a abolit șerbia în Polonia, măsură ce va duce la detensionarea situației și la emanciparea țăranilor. Împăratul Franței, Napoleon al III-lea a protestat imediat față de acțiunile Moscovei de reprimare a mișcării poloneze. Autoritățile de la Viena a tratat cu simpatie cauza poloneză.
Rusia răspunde cu reprimare dură, epurare etnică și deportări
Rușii au concertat povestea la nivel internațional destul de bine, cu ajutorul Marii Britanii și al Suediei răspândind tot felul de subiecte periferice pentru a deturna atenția de la ceea ce se întâmpla în Polonia. În același timp ei se ocupau de acțiunea de reprimare cu mare brutalitate. Noul guvernator Mikhail Muravyov a trecut la epurări etnice în toate zonele adiacente Poloniei istorice. El a ordonat spânzurarea a sute de polonezi, și deportarea în Siberia a peste 9000 de insurgenți, sute de sate au fost incendiate, proprietățile nobililor implicați în mișcare au fost confiscate, taxele pe proprietate au crescut la cote exorbitante.
Rusificarea
Următorul guvernator, contele Fidor Berg, a accentuat politica intensivă de rusificare și deznaționalizare a poporului polon. A fost una din cele mai lungi insurecții din istoria polonezilor și a lăsat urme adânci în societatea polonă care au dus totuși la restabilirea statului liber și independent în 1918. Dar nu a fost ultima, au mai urmat de-a lungul timpului alte cinci revolte serioase asezonate cu altele mai mici și proteste împotriva rușilor, germanilor și a guvernului comunist din anii 50. @Alex Policală - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea