Pe 20 februarie 1856 a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești” (Valahia). Țara Românească devenea astfel ultima țară românească - după ce Moldova o abolise cu un an mai devreme - care abolea această formă de servitute moștenită din Evul Mediu la inițiativa domnitorului Barbu Știrbei. În Transilvania (parte a imperiului habsburgic), robia a fost abolită prin decret imperial de către Iosif al II-lea, încă din 1786.
Robia a existat în țările române și în Transilvania de prin secolul al XIII-lea, iar în Europa Occidentală încă din secolul al VIII-lea.
Robia, un obicei larg răspândit în epocă și în toată Europa
Venețienii și genovezii capturau slavi (circasieni, georgieni, armeni, evrei din Estul Europei) și îi vindeau în Occident. Vikingii făceau la fel prin Britania, bizantinii aveau și legi care stipulau clar robia. Apoi, în contextul conflictului cu alte culturi și religii, robia devenea un instrument de control al prizonierilor musulmani capturați de cruciați în Orientul Mijlociu.
Turcii au început să facă la fel cu creștinii capturați.
Robia este un statut de servitute situat undeva mai sus de sclavie (cel din accepțiunea antică a termenului) și mai jos de iobăgie și șerbie.
Revenind la robia în țările române
În țările române au fost robi tătari, turci sau țigani (romi). Sunt puține informații despre ce s-a întâmplat cu robii tătari sau turci. Cei mai numeroși și cunoscuți au rămași cei de etnie romă de origine indiană. Unele surse spun că au venit de la sud de Dunăre, din Bizanț, altele că au fost aduși de mongoli prin 1241 în calitate de meșteșugari și fierari. Nu se cunoaște cum au intrat în robie în Moldova, Valahia sau în Transilvania.
Cu timpul, termenul de rob devine sinonim cu cel de țigan
Deși legile din Valahia anului 1818 precizau că „Toți țiganii sunt născuți robi” și că „Țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului“, exista un număr mic de robi care nu erau romi. Existau cazuri rare în care unii romi puteau să-și cumpere libertatea și care se regrupau în „Slobozii“.
Legile legate de romi erau cam aceleași peste tot. Robii erau proprietatea stăpânului, care dispunea de ei ca de orice alt bun, putând să îi cumpere sau să îi vândă, să-i dăruiască, să-i lase moștenire. Îndeobște, nu se separau familiile prin vânzare la stăpâni diferiți. Condițiile în care erau ținuți țiganii puteau fi mizerabile, totul depinzând de caracterul și starea stăpânului.
Ei erau ținuți pe lângă casele boierești pentru că stăpâneau meșteșugurile metalurgice și cântatul la instrumente și voce.
Ideea dezorbirii apare la tineretul pașoptist , mare parte instruit la Paris sau Viena, care face presiuni puternice pentru desființarea robiei.
După 8 ani de la Revoluția din 1848, pe 20 februarie 1856 a fost votată Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești. Se plăteau astfel 10 galbeni pentru dezrobirea fiecărui rom din Casa Fondului de Despăgubire. Noii dezrobiți aveau obligația să își amenajeze gospodării proprii.
În lipsa robiei apare frica de libertate
Ca de obicei cu o ființă lipsită de libertate, primele luni, primii ani de libertate au fost extrem de dificili pentru oamenii aceia. Mulți au asimilat senzația libertății cu nesiguranța zilei de mâine și au rămas pe moșiile foștilor boieri ca slujitori plătiți. Alții au avut curajul să-și schimbe destinul radical. Căci libertatea înseamnă curaj.
VEZI ȘI: REMEMBER Răscoala din 1907 și pericolul disoluției statului român
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea