Lucia Sturdza-Bulandra (n. 25 august 1873, Iaşi - d. 19 septembrie 1961, Bucureşti)a fost una dintre marile figuri ale scenei româneşti, de neuitat în roluri de compoziţie din dramaturgia universală şi naţională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generaţii întregi de actori: Nicolae Baltăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc.
În 1898, a debutat la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar în 1914, împreună cu soţul ei, a întemeiat o companie particulară. Din 1941, a fost actriţă a Teatrului Municipal din Bucureşti, iar din 1947 până la sfârşitul vieţii a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul Bulandra.
Frumoasă, delicată, dar puternică în acelaşi timp, Lucia Sturdza-Bulandra a reuşit să schimbe percepţia oamenilor despre actori şi mai ales despre actriţe. Astfel, dacă până la ea, actriţele erau privite ca nişte dame desuete, interpretările şi sensibilitatea Luciei au modificat totul. Iniţial, urmaşa domnitorilor Sturdza se pregătise pentru o carieră pedagogică, urmând în acest sens cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Deoarece nu a găsit un post în învăţământ şi nici nu îşi dorea să trăiască din veniturile, destul de îndestulate, ale familiei, Lucia a găsit o soluţie. A dat probă şi s-a angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, ca actriţă.
Aflând de isprava nepoatei, bunica actriţei a ameninţat-o că, dacă va juca vreun rol, va fi renegată de familie. Spre bucuria sutelor de mii de oameni care au văzut-o jucând de-a lungul anilor, Lucia a ignorat ameninţarea. Perfecţionistă fără limită, ea a decis că, pentru a juca impecabil, trebuie să înveţe actorie. Şi a urmat cursurile Conservatorului Aristizzei Romanescu, pe care le-a absolvit cu succes. În 1911, s-a măritat cu actorul Tony Bulandra, alături de care a jucat în filmul „Amor fatal”. În 1914, actriţa cu spirit afacerist a pus bazele Teatrului „Regina Maria”, alături de soţul său. Compania de teatru a rezistat până în 1941, când s-a desfiinţat. Din acel an, Lucia a fost încadrată ca actriţă la Teatrul Municipal din Bucureşti, instituţie pe care a condus-o între anii 1947 şi 1963. Acest teatru poartă acum numele său.
Doamna teatrului românesc a murit la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident - a căzut de pe o scară.
A fost profesoară la Conservatorul de artă dramatică din Bucureşti timp de 30 de ani.