• Pe data de 5 decembrie 2017, Regele Mihai s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Aubonne, Elveția.
• Regele nu a încetat nici o clipă să creadă că poporul român va scăpa de comunism și că istoria va fi la un moment dat de partea acestuia.
• În toți anii din exil, a ținut legătura cu românii și a transmis mesaje prin care, de fiecare dată, și-a arătat solidaritatea față de poporul pe care a fost obligat să-l părăsească.
Istoria contrafăcută
Captivă unei istorii contrafăcute de regimul comunist, o mare parte a societății românești a fost învățată că suveranul a abdicat de bună voie la 30 decembrie 1947.
În realitate, premierul pro-comunist Petru Groza şi şeful partidului comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej, viitorul dictator, l-au ameninţat pe rege că dacă nu abdică, 1000 de studenți dintre cei arestaţi la manifestația din Piața Palatului Regal de la 8 noiembrie 1945, de ziua onomastică a Regelui Mihai, la care fuseseră aduși cu camioanele muncitori înarmați cu răngi, vor fi uciși.
După revenirea definitivă în țară, Regele Mihai avea să mărturisească în mai multe interviuri că a fost nevoit să abdice printr-un șantaj: „Dacă nu semnezi imediat, vom fi obligați să ucidem peste 1000 de studenți pe care îi avem în pușcărie“, l-au amenințat cei doi cerberi comuniști.
Un alt mit al Securității lui Iliescu, care a alimentat ura maselor împotriva Regelui Mihai, a fost că fostul suveran a plecat în exil cu vagoane pline cu opere de artă și cu alte obiecte din patrimoniul țării. Realitatea este că toate proprietățile casei regale i-au fost confiscate de comuniști, familia regală fiind nevoită să trăiască modest la Aubonne, în Elveția, după ce țările occidentale i-au refuzat azilul politic.
Regele nu a încetat nici o clipă să creadă că poporul român va scăpa de comunism și că istoria va fi la un moment dat de partea acestuia. ,,Neînduplecata voinţă a unei mari puteri străine, de a subjuga ţara noastră, ne-a despărţit pentru un timp. Dar nici o putere din lume nu poate împiedica cugetele noastre să fie împreună. Sufletul meu, pătruns de durerile ţării noastre, este alături de voi, şi nădejdile noastre comune de eliberare sînt mai puternice astăzi decât orişicând“, spunea Regele Mihai.
Viața Regelui Mihai
Născut la 25 octombrie 1921, în Castelul Foişor de la Sinaia şi botezat în rit ortodox după numele voievodului Mihai Viteazul, Mihai I descoperă foarte devreme valoarea cuvintelor datorie, credinţă şi patrie, valori care înnobilaseră domnia bunicului său, Ferdinand cel Loial (1914 – 1927).
La numai şase ani, copilul precoce, care vorbea româna şi engleza, studia pianul şi şahul, călărea un ponei, fotografia şi conducea o maşinuţă, sub atenta supraveghere a mamei sale, Principesa – mamă Elena, este aruncat în vâltoarea istoriei. După a treia renunţare la tron a tatălui său, Principele Carol, îi revine sarcina ingrată de a cârmui o ţară aflată în derivă (1927 – 1930).
Detronat după revenirea din exil a Regelui Carol al II-lea, la 8 iunie 1930, primeşte titlul simbolic de Mare Voievod de Alba-Iulia, urmează cursurile unei şcoli particulare stricte cu sediul la Palatul Regal şi începe instrucţia militară. La numai şaisprezece ani, este ridicat la gradul de sublocotenent al Batalionului I de Vânători de munte şi depune jurământul de credinţă faţă de Rege. Totodată, Mihai I a fost cel mai tânăr mareşal al Armatei Române.
Ţinut departe de tumultul vieţii politice, dominate de figura autoritară a Regelui, Mihai asistă neputincios la evenimentele zbuciumate din România interbelică, marcate de ascensiunea mişcărilor extremiste, culminând cu asasinate politice, schimbarea Constituţiei, interzicerea tuturor partidelor şi dictatura carlistă.
În anul 1937, îl însoţeşte pe Carol al II-lea în vizita oficială în Polonia şi reprezintă România la încoronarea Regelui George al VI-lea, iar în anul 1938, ia parte la turneul diplomatic al regelui Carol al II-lea la Londra, Paris şi Bruxelles, dar şi la istorica întrevedere cu Hitler, din 24 noiembrie 1938.
Pactul Ribentropp – Molotov, din 23 august 1939 şi Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, cu consecinţe dezastruoase asupra României, grăbesc sfârşitul domniei controversate a lui Carol al II-lea. Obligat să părăsească ţara la 6 septembrie 1940, Carol lasă în mâinile fiului său, Mihai I, destinele unei Românii ciuntite de provinciile istorice, Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Pus în faţa faptului împlinit, la aproape nouăsprezece ani, Mihai depune pentru a doua oară jurământul de credinţă faţă de naţiune şi Parlament, asumându-şi un rol istoric pe care a ştiut, fără îndoială, să-l joace cu demnitate şi curaj.
Marcată de duplicitatea Occidentului, soarta României părea pecetluită: prin voinţa mareşalului Antonescu, autointitulat ,,Conducătorul”, România intră în război de partea Axei contra voinţei Regelui pe tron. Antonescu proclamă Statul legionar (14 septembrie 1940 – ianuarie 1941), declară război Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 şi acţionează peste autoritatea de drept a Regelui. Conştient de consecinţele dezastruoase ale politicii lui Antonescu, Regele Mihai decide să schimbe cursul istoriei.
Actul curajos de la 23 august 1944, prin care România se alătură aliaţilor tradiţionali, determinând scurtarea războiului cu şase luni şi cruţarea a zeci de mii de vieţi omeneşti, a fost opera tânărului Mihai I. La orele 22.00, Radio România transmitea mesajul Regelui, prin care armata română întorcea armele împotriva Germaniei naziste, iar Constituţia din 1923 era repusă în drepturi. Pentru serviciile aduse umanităţii prin gestul istoric de la 23 august, Regele Mihai a fost onorat de preşedintele Statelor Unite cu ,,Legiunea de merit” şi de către U.R.S.S., cu ,,Ordinul Victoria”.
Constrâns să recunoască în cele din urmă un guvern comunist, condus de Petru Groza (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946), Regele face demersuri disperate în vederea limitării pericolului roşu în România. Acţiunile sale diplomatice sunt sortite însă eşecului. După ,,greva regală” din august 1945 – decembrie 1946, Regele Mihai I este obligat – în absenţa unui suport extern – să recunoască alegerile măsluite din noiembrie 1946. La 30 decembrie 1947, Mihai I este forţat să semneze actul de abdicare. Cu ultimul Rege, se încheia un capitol de realizări remarcabile pe plan cultural, economic şi social, măturate cu brutalitate de tăvălugul comunist.
Din exil, inima Regelui a continuat să bată pentru România. În 1948, efectuează vizite la Londra şi New York în încercarea de a sensibiliza Occidentul faţă de abuzurile regimului României Populare. În anii ’50, pune bazele Comitetului Naţional Român, pe care îl coordonează cu devotament.
După căderea comunismului, Regele Mihai a revenit în România şi a contribuit prin prestigiul personal la aderarea ţării noastre la NATO. A militat cauza României în lume prin vizite, conferinţe, apariţii în presă şi televiziune, alături de Alteţa Sa Regală, Ana de Bourbon – Parma şi de Principesa Margareta, desemnată succesoare în anul 1997.
Fostul suveran nu a judecat niciodată trecutul vinovat al românilor de rând, ci doar abuzurile și crimele corifeilor comunismului.
Umilințele la care a fost supus Regele Mihai la întoarcerea în România
Cea mai mare umilință la care a fost supus Regele Mihai, după aceea a abdicării forțate din 30 decembrie 1947, a îndurat-o în ziua de Crăciun din 1990, când a venit în țară împreună cu Regina Ana și principesa Margareta pentru a se reculege la mormintele strămoșilor de la mănăstirea Curtea de Argeș. Au fost opriți de poliție și conduși la aeroportul Otopeni într-o mașină militară, fiind obligați să părăsească de urgență țara.
În 1992, regimul Iliescu îi va permite Regelui Mihai, probabil și din dorința de a arăta cancelariilor europene imaginea unei Românii democrate, să vină în România la invitația arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților pentru a sărbători împreună Paștele. Sute de mii de bucureșteni și de români veniți din toată țara i-au ascultat discursul de la un balcon al hotelului Continental. A rămas memorabilă fraza: „Sunt sigur și știu că România va reînvia și va renaște. Cu toate că am fost departe de voi mai bine de 45 de ani, nu v-am uitat niciodată și vă iubesc din toată inima!“
Ulterior, Regele Mihai a suferit noi umilințe din partea regimului Iliescu. În 1994, i s-a interzis din nou intrarea în țară, iar în 1995 nu i s-a permis să participe la înmormântarea lui Corneliu Coposu. Abia în 1997 guvernul CDR i-a acordat cetățenia română.
Pe data de 5 decembrie 2017, Regele Mihai s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Aubonne, Elveția. Timp de trei zile, între 13 și 15 decembrie, zeci de mii de români din toată țara au stat la rând pentru a trece pe lângă sicriul fostului suveran al României depus la Sala Tronului a Palatului Regal.
Parastas de șapte ani pentru Regele Mihai
Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș a avut loc o ceremonie religioasă și militară, la împlinirea a șapte ani de la trecerea la cele veşnice a Regelui Mihai I al României.
La parastas au luat parte Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteța Sa Regală Principele Radu, ASR Principesa Elena, ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria. Au fost, de asemenea, prezenți fiul Principesei Elena, Nicolae, și familia lui. Au luat parte la eveniment membri ai Consiliului Regal și membri ai Casei Majestății Sale. În Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală au venit pentru a lua parte la pomenirea Regelui Mihai personalități din societatea civilă românească, mulți dintre ei fideli suveranului și Coroanei Române încă din primele clipe ale anului 1990.
La sosirea la catedrală, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost întâmpinați de militarii Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada”, distins cu Medalia Regală pentru Loialitate. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală s-au înclinat în fața Drapelului de Luptă al unității, iar Custodele Coroanei a trecut în revistă formațiunea militară compusă din 60 de Vânători de munte.
Ceremonia religioasă a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale și de Preasfinția Sa Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, alături de un sobor de preoți de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
După încheierea slujbei, Familia Regală a participat, la mormântul Regelui Mihai I, la rugăciunea pentru Veşnica Pomenire. Membrii Familiei Regale au aşezat apoi coroane de flori pe lespezile mormintelor Regelui Mihai, Reginei Ana, Reginei-Mamă Elena, Regelui Carol al II-lea și Principelui Regent Nicolae.
Mesajul Regelui Mihai la alegerile prezidențiale din anul 2000
Români,
Veți fi chemați să exercitați actul elementar și esențial al oricărei democrații: acela de a alege conducătorii țării pentru anii care vor veni. Nu a fost niciodată datoria mea sau a iluștrilor mei strămoși de a interveni în procesul electoral: România a fost întotdeauna o Monarhie Constituțională. Dar nu aș fi credincios jurământului meu istoric, făcut cu șaizeci de ani în urmă [1940], dacă nu v-aș împărtăși gândurile mele din acest moment.
Contrar diferitelor speculații din presă, nu am susținut în trecut și nu susțin nici azi personalități sau partide, în alegeri. Personalitățile sunt importante în orice democrație: dacă liderii noștri sunt competenți și incoruptibili, cert aceasta va face o mare diferență în felul în care țara va fi guvernată. Dar tot la fel de importantă este și chestiunea principiilor, a valorilor pe care dorim să le promovăm și care aș dori să triumfe în aceste alegeri. Deci, să ne ridicăm deasupra zgomotelor campaniei electorale și să ne gândim un moment asupra principiilor pe care vrem să le susținem.
Mai întâi este actul de a vota în sine, înaintașii noștri care au murit pentru independența României acum două secole au luptat pentru dreptul fundamental al românilor de a determina singuri viitorul națiunii lor. Soldații pe care Bunicul meu i-a condus către victorie în 1918 au luptat să extindă acest drept și asupra conaționalilor lor din imperiile Austro-Ungar și Rusesc. Și, cei care au ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru a răsturna dictatura comunistă nu au cerut altceva decât dreptul de a alege liber. Față de toți acești oameni aveai datoria de a vota în această lună. Știu că absența de la vot este tot un act politic. Dar, date fiind condițiile fragile din sistemul nostru politic, absența va fi înțeleasă ca o lipsă de încredere în democrație. Deci, indiferent care sunt opțiunile voastre, chem pe fiecare să meargă și să voteze în număr cât mai mare. Să arătăm lumii, în general, și Europei, în special, că noi continuăm să fim încrezători în actele de bază ale democrației. Nu este alternativă la democrație în țara noastră și nu poate exista democrație fără participarea noastră activă.
Nu pot justifica unele acțiuni ale politicienilor noștri. În anii de după prăbușirea comunismului, am criticat multe din deciziile lor, și în mod particular, și în public. Știu că majoritatea voastră a pierdut încrederea în partidele politice. Dar partidele politice sunt un element esențial al democrației. Soluția este, prin urmare, nu să respingem un întreg sistem, ci să ne uităm la motivele pentru care am avut toate aceste eșecuri, și cum să le reparăm. Sunt convins că cei care vor câștiga alegerile, oricine ar fi ei, vor avea ca sarcină reforma constituțională. Camerele noastre parlamentare nu funcționează cum trebuie, legile nu sunt adoptate la timp și guvernele conduc cu ordonanțe de urgență. Mai mult, împărțirea responsabilităților între diferitele ramuri ale guvernului nu este făcută cum trebuie. Orice partid care este pregătit serios să repare defectele Constituției, impuse în grabă „de sus“ imediat după căderea comunismului, merită suportul vostru. Dar orice politician care vă spune că ar putea să facă să meargă un astfel de sistem dacă ar fi ales, trebuie tratat cu scepticism.
Indiferent de sugestiile care vi s-au făcut în timpul campaniei electorale, trebuie să vă amintiți următorul lucru: nu există altă șansă pentru România decât integrarea în Uniunea Europeană și în NATO. Integrarea nu este posibilă fără reformă economică serioasă, fără respectarea dreptului de proprietate privată, fără retrocedarea a tot ce comuniștii au furat și fără protecția drepturilor omului. Nu cere nimeni să se aplice soluții inventate de alte țări: Uniunea Europeană în care vom intra este o alăturare de multe țări, fiecare cu particularitățile ei. Dar există o seamă de principii comune și de cerințe care trebuiesc respectate. Afirmația că se poate găsi o cale miraculoasă de a crea o economie de piață menținând o economie controlată de stat nu este demnă de încredere. Politicienii care vă transmit mesaje de ură față de străini sau față de minoritățile etnice din interiorul țării noastre merită disprețul vostru. Viitorul nu aparține acelor oameni, oricât de populist ar fi mesajul lor.
Români,
Fiecare alegere are semnificația ei istorică. Dar aceste alegeri sunt mai semnificative decât multe altele. În următorii patru ani Europa va fi restructurată. Câteva țări noi vor fi invitate să facă parte din Uniunea Europeană, iar chestiunea unei noi lărgiri a NATO se va pune din nou. Dacă veți ține cont de aceste perspective atunci când veți vota, veți garanta șansa integrării țării nostre în aceste instituții. Dar, dacă vă veți lăsa tentați de anumite discursuri, dacă veți cădea pradă anumitor sloganuri populiste, veți pedepsi România însăși. Aduceți-vă aminte, nu e nimic scris dinainte despre integrarea în aceste instituții - Europa nu ne este datoare cu această integrare. Trebuie s-o câștigăm singuri. Și ceea ce facem în interiorul țării noastre, facem pentru binele nostru, nu pentru binele străinilor. Când mergeți să votați amintiți-vă această alegere pe care o aveți în față. Votați cu conștiința voastră, dar și cu sensul responsabilității voastre. Familia mea și cu mine vom rămâne credincioși acestei alegeri, și vom continua să servim țara noastră.
Oricine va fi ales în această lună va avea suportul meu, dacă va avansa interesele majore ale României. Dar cei care vor lucra împotriva acestor interese, oricine vor fi ei, vor avea împotrivirea mea constantă. Atunci când e vorba de interesele istorice ale țării noastre, atunci când e vorba de stabilitatea viitorului nostru, nu am păstrat niciodată tăcere și nici nu am de gând să o fac de aici înainte.
18 noiembrie 2000
(Turul întâi al alegerilor s-a desfășurat la 26 noiembrie 2000, turul al doilea, la 10 decembrie 2000 - istoricul Tudor Vișan-Miu).
Surse: dw.com, peles.ro, Familia Regală a României, istoricul Tudor Vișan-Miu/Facebook