Fiecare dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi alături de care trăieşte cele mai frumoase momente din viaţă. Dar v-aţi întrebat vreodată cum e să nu ai familie, părinţi? cum e când nu are cine să te îmbrăţişeze, să-ţi spună o vorbă bună, să te laude, să te certe, să te îndrume?Poate că da, poate că nu. Există însă tineri cu care viaţa nu a fost atât de generoasă şi care nu au reuşit să-şi cunoască părinţii nici măcar din poze. În ciuda acestui lucru, mulţi dintre ei dovedesc o dorinţă de afirmare şi o ambiţie de invidiat. La fel este şi cazul lui Vasile Porumbaru, preşedinte al Asociaţiei "Viitorul Tinerilor”, un tânăr de etnie rromă, care nu a avut niciodată o familie, dar care, prin acţiunile pe care le desfăşoară, este un exemplu demn de admirat.
Părăsit de domnul Teodor
Şi-a început povestea cu zâmbetul pe buze şi aproape mirat de faptul că cineva ar dori să asculte istoria vieţii lui. Are 28 de ani şi, cu toate că şi-a înfiinţat propria asociaţie, locuieşte, împreună cu alţi tineri orfani, într-o cameră de cămin. Nu are încă o casă proprie pentru că nu-şi permite încă acest lux. Cu atât mai puţin o familie. Nu e nici foarte nou în domeniu, dar nici foarte vechi. A reuşit totuşi să implementeze câteva proiecte pentru tinerii defavorizaţi care părăsesc centrele de plasament.
Firul povestirii lui, aşa cum spune şi el, a început la centrul de plasament din oraşul Sinaia, unde a stat pană la vârsta de 7 ani. Apoi, când a trebuit să meargă la şcoală a fost mutat la centrul de plasament din oraşul Buşteni. Nu ştia aproape nimic despre familia lui şi nici despre locul unde s-a născut. Abia în clasa a V-a a făcut cunoştinţă detaliată cu dosarul lui. De acolo a aflat că s-a născut în oraşul Băicoi, dar şi primele detalii despre familia lui. Ştie că mama sa a murit la naşterea sa, iar tatăl l-a părăsit imediat după ce a aflat acest lucru. Mai are o soră căsătorită la Buzău, dar nu vrea s-o cunoască. "Pe tatăl meu l-am cunoscut. E alcoolic. Nu am o relaţie bună cu el şi nu simt nimic pentru el. Pentru mine el este domnul Teodor, atâta tot”, spune cu tristeţe tânărul.
Cei chinuiţi şi umiliţi
Vasile consideră că a avut o copilărie plăcută, chiar dacă nu a fost lipsită de micile răutăţi din partea altor copii sau tineri mai mari aflaţi în plasament. "Din păcate, am prins acea perioadă în care eram umiliţi sau chiar bătuţi de către cei mai mari. Fie ni se lua felul trei, fie ne băteau pentru că nu dormeam sau nu închideam ochii când ziceau ei etc. Motive de a ne chinui pe noi, cei mai mici, se găseau. Asta era mentalitatea lor: dacă ei au suferit, să suferim şi noi”, spune tânărul.
Vasile obţine primul loc de muncă
Recunoaşte însă că a primit o educaţie bună în centrul de plasament, cu toate că educatorii şi asistenţii nu au avut întotdeauna o pregătire adecvată. Clasele a VII-a şi a VIII-a le-a urmat la Școala generală nr.2 din Buşteni, iar după terminarea gimnaziului a mers la Braşov, unde s-a înscris la o şcoală de meserii. A studiat timp de doi ani meseria de protejator de metale, dar spune că nu-l pasionează acest domeniu şi că a studiat pentru că i-a fost impus. S-a manifestat activ încă de pe când era în plasament. S-a implicat în diverse activităţi culturale ale centrului şi chiar a reuşit să devină, pentru o perioadă, asistent la centru. Ulterior, la vârsta de 18 ani, a fost angajat ca supraveghetor de noapte la centru. Aşa a obţinut primul său loc de muncă.
Replici discriminatorii la tot pasul
Vasile susţine că în toate perioadele vieţii sale de până acum s-a ciocnit de problema discriminării, care în opinia lui există şi astăzi în România. Vorbeşte cu tristeţe şi părere de rău despre acest lucru şi consideră că e o mare piedică în realizarea profesională a multor tineri asemeni lui. "Au fost nenumărate situaţiile în care auzeam tot felul de replici jignitoare, dar m-am străduit să nu le dau importanţă şi să mă concentrez asupra lucrurilor care contau pentru mine. Pot să spun că în România fenomenul discriminării se simte încă puternic. Mai ales când e vorba de tineri de etnie rromă. Am simţit în permanenţă nevoia de a face ceva pentru tinerii în dificultate, dar şi pentru mine în acelaşi timp. Tocmai de aceea nu voiam să mă las influenţat de negativitatea unor lucruri sau persoane”, povesteşte dezamăgit tânărul manager.
Vasile învaţă limba engleză
Perioada petrecută în plasament i-a oferit şansa să-şi facă mulţi prieteni din acelaşi mediu. Totodată, a cunoscut şi străini. Astfel, s-a împrietenit cu un grup de englezi. Englezii veneau cu diferite donaţii la centru. A păstrat legătura cu ei, iar aceştia l-au ajutat mult în proiectele sale ulterioare. Tot cu ajutorul lor a învăţat şi limba engleză, pe care o vorbeşte fluent.
Ideea de a înfiinţa un ONG, mai aflăm de la Vasile, a apărut în momentul în care a simţit nevoia de a face ceva pentru comunitate. Lucrase anterior în proiecte ale altor ong-uri, dar şi-a dorit să realizeze ceva propriu, ceva util pentru tinerii defavorizaţi şi discriminaţi.
Voluntarul Vasile sare în ajutorul tinerilor
"Mi-a fost destul de greu să concep această asociaţie, având în vedere că nu aveam cu ce. Mi-a trebuit mult timp să meditez la toate detaliile ce ţin de organizarea şi mai ales finanţarea ei. A trebuit să studiez foarte mult individual ca să înţeleg multe lucruri ce ţin de domeniul ong-urilor, legislaţie, management etc. Am urmat diferite cursuri, am participat la mai multe tabere de vară, care m-au ajutat mult să înţeleg ce înseamnă un ong. Am avut şi norocul să fiu susţinut de mulţi oameni de bună credinţă. Suntem încă la început şi nu avem un sediu al asociaţiei. Proiectele le concepem împreună cu ceilalţi colegi şi muncim mult ca ele să devină realizabile. Viaţa mea nu s-a schimbat prea mult. Avem încă dificultăţi financiare şi suntem nevoiţi să desfăşurăm diferite activităţi şi pe la alte organizaţii, ca să ne întreţinem, deoarece ceea ce facem pentru asociaţie este muncă de voluntariat”, mai spune Vasile.
De patru ani, de când a întrat în sectorul ONG-urilor şi este managerul propriei asociaţii, nu mai are nicio clipă liberă. Toate proiectele pe care le iniţiază au drept scop susţinerea tinerilor în dificultate, deoarece consideră că în acest domeniu nu s-a făcut aproape nimic. El mai afirmă că în general domeniul social este ocolit de către autorităţi. În opinia lui, aproape că nu există proiecte care să vină în sprijinul populaţiei, dar mai ales al tinerilor.
Planuri de viitor - trei facultăţi şi o familie
Vasile Porumbaru nu este mulţumit pe deplin de ceea ce a realizat până acum. Este hotărât ca în viitorul apropiat să urmeze trei facultăţi: asistenţă socială, drept şi psihologie. Îşi mai doreşte de asemenea şi o familie, dar deocamdată acest lucru nu este prioritar pentru el.
Este convins că mai are multe lucruri de realizat împreună cu membrii asociaţiei şi speră că în viitor tinerii aflaţi în dificultate vor fi o prioritate atât pentru autorităţi, cât şi pentru ceilalţi cetăţeni, care îi pot ajuta să se integreze mai uşor.