Categorie: Reportaj

O veche melodie navară enumără în ordine crescătoare zilele unui calendar de la întâi ianuarie până la şapte de iulie San Fermin. San Fermin de Aldapa, fiul senatorului roman Firmo, provenea din urbea romană de Pampaelo. Sfântul ar fi sfârşit decapitat. O legendă locală spune că odinioară măcelarii însoţeau grupurile de văcari care alergau taurii şi vacile pe străzi spre piaţă, pentru tăiere.

Corida sau sfârşitul actului sexual bărbătesc


Din 1852 s-a construit şi o piaţă de tauri (plaza de toros) numită incorect în româneşte corida - care in spaniolă ar însemna de fapt sfârşitul actului sexual bărbătesc sau o romanţă andaluză. Şi arena este tradusă defectuosnu prin "nisip” (referire la locul de luptă al "matadorului” care este toreadorul ce "lidiază” (lupta in fata taurului)*.


În ziua a şasea, în piaţa centrală de strâng zeci de mii de oameni care asistă cum la balconul Primăriei autorităţile locale, după o serie de declaraţii ceremonioase în versuri, aclamă în casteliană şi apoi în vască (bască): "Pomplonesas pamploneses, Gora San Fermin!” - "Trăiască Sfântul Fermin”, patronul oraşului. În piaţă, sutele de mii de oameni - îmbrăcaţi în mare parte în haine albe cu brâie, având pe capete băşti mari roşii - ţinând ascuns un batic roşu stau într-o mare tensiune, aşteptând ora 12, când primarul aprinde fitilul unei rachete, numită "el txupinazo”, ce prin explozia ei în aer declanşează o isterie colectivă.

 

Procesiuni taurine


Oamenii îşi pun bati­cele la gât după ce le-au fluturat dansând. Mii de sticle de şampanie, de cidru de mere sau ploşti din piele cu vin roşu saltă odată cu oamenii ce se stropesc şi urlă de bucurie. Se declanşează în mase acel fenomen de beţie generală, fenomen pe care marele scriitor şi ziarist nordamerican Ernest Miller Hemingway l-a reflectat în nuvela "Moartea de după amiază” (titlul original: "The sun also rises”, tradusă în româneşte şi sub titlul "Fiesta” - n.r.), scrisă în anul 1935. Lumea începe să cânte pe străzi. E ora celebrului moment Riau-Riau, când o orchestră a Primăriei, "La Pamplonesa”, ai căror membri sunt îmbrăcaţi în costume ale luptătorilor vasci, încearcă să-şi facă loc printre nebunii fiestei şi să interpreteze "Valls de Astráin”, pe o distanţă de 500 metri, pe străzile "Calles San Saturnino” şi "San Lorenzo”.


Iniţial, încă din secolul XI, pamplonezii celebrau rituri catolice. Acum, în fiecare an, toţi merg într-o procesiune pe străzile oraşului vechi purtând statuia Sfântului şi oferind celebrele "momenticos” (pauze de cântice religioase). În Spania, în fiecare an sunt 22.000 de procesiuni (EN­CIEROS) taurine în care taurii sunt puşi în libertate pe străzi şi înfuriaţi ca să atace, aceasta fiind cea mai faimoasă "enciero” pe plan mondial.

 

Chorizo, bacalao, euskal pintxo şi alte delicatese


Pe stradă îşi fac apariţia şi cei şase "kilikis”: Barbas, Patata, Verrugón, Coletas, Caravinagre şi Napoleón, statui uriaşe ce se alătură altor personaje care reprezintă cele patru zări şi lumi (încă nu se ştia în anul 1500 de existenţa Australiei), "Comparsele” statuilor umblătoare pot fi întâlnite pe străzi invintându-te la distracţie, băutură şi mâncare.


În restaurante sau baruri gâlgâie Txacoli (vin basc) şi miroase a fum de "puro” (ţigări de foi din Cuba). Cele peste o mie de feluri distincte de "tapas”** (un fel de sandvişuri) te fac să suferi şi să te îngraşi chiar şi cu ochii. Dar cele mai cerute sunt chorizo (cârnaţi iuţi), peştele "bacalao” (co­­dul), sparanghelul, carnea de viţel de Navarra, salmonul de Bidasoa, brânza de Roncal şi euskal pintxo***. Pe jos sunt mii de şerveţele şi scobitori aruncate la întâmplare.


Casa face cinste cu câteva zeci de sticle de vin roşu rece. Grupurile de prieteni, denumite "penas”, sunt cele care respectă tradiţiile şi menţin cât de cât "ordinea”.

 

Începutul


Grupuri compacte de alergători (numiţi mozos) se strâng în faţa zidului în care este pusă într-o nişă o statuie a Sfântului. Îmbrăcaţi în alb, marea majoritate cu baticuri roşii şi încălţări adecvate aler­gării şi un ziar în mâna dreaptă cântă o odă Sfântului. În fiecare zi, la ora opt fix, un văcar aprinde o rachetă şi porţile de fier se deschid. Hăituiţi de câţiva văcari cu beţe lungi, IES ÎN SCENÃ ACTORII PRINCIPALI: TAURII.


Sunt şase tauri negri care urmează alţi şase "manzos " sau "cabestros”, boi uriaşi cu clopote la gât ce conduc taurii înfuriaţi pe străzile pline de "mozos”. El enciero (aşa se numeşte actul respectiv) are un parcurs de 800 metri şi începe de la "los corrales” (cuiburi), continuă pe strada Sfânta Dominica şi tot aşa până în piaţa de tauri unde sunt închişi rapid. Miguel Angel Castander este unul dintre cei mai celebri alergători de "los encieros”. Mă sfătuieşte să stau cât mai aproape de pereţii şi grilajele de protecţie.

 

Miros de spaimă


Mă va ajuta să pot face faţă pentru a doua oară în viaţa mea la o alergare. În 1992, am fost primul român care a alergat la Pamplona. Acum aflu că mai sunt câţiva români pregătiţi să înfrunte pericolul. Îmi spune cineva din primărie că sunt câţiva bucureşteni veniţi special, dar care au fost sfătuiţi de garda civilă să nu intre în cursă, pentru că sunt într-o stare avansată de alcoolemie.


Se aude "el txupinazo” (pocnitura) şi apoi tălăngile. Un vuiet. Ţipete Lumea urcată pe grilaje urlă... Îmi este frică... Inima îmi bate puternic. Suntem mulţi. Simt mirosul unei sudori diferite. Cu miros de spaimă, fac pas după pas. Genunchii nu mă ascultă. Miguel aleargă şi-l pierd din vedere. Zdrăngănitul se apropie parcă şi mai mult. Ne călcăm în picioare unul pe altul.


E prima zi şi sunt foarte mulţi mozos. Alunec şi mă lovesc de alte două-trei corpuri ude... Pentru a mă ţine "tare” ar trebui să mă introduc către centru pentru a putea rezista câteva zeci de secunde în faţa coarnelor crăcănate ale unui taur măcar. Între vârfurile extremităţilor coarnelor sunt peste 1,20 metri. Pericolul este la fiecare centimetru făcut în virtutea inerţiei. Te poţi împiedica sau altcineva te poate trage în jos.


Dacă ai picat, trebuie să-ţi strângi corpul, să-ţi protejezi capul cu mâinile, să te răsuceşti cât mai repede, să nu-i împiedici pe alţii şi să aştepţi să treacă furia nebună. Uuufff!!! "Corre, corre!”, se aud ţipând bărbaţii hăituiţi.

 

"Conio... Cojones!”...


"Conio... Cojones”!, ţipă alţii... Mă uit în urmă şi văd o maree disperată... ce se apropie. Simt că voi fi strivit... Decid să mă lipesc de gardul protector... Aşa şi fac... Şi - scurt - după aceea totul trece... Nu cred că am rezistat mai mult de un minut alergând... Normal, taurii şi "los mozos” antrenaţi ajung la finish după cel mult trei minute în piaţă... Şiroaie de sudoare rece îmi curg pe spate.


Tricoul alb este deja murdar de degetele şi palmele necunoscuţilor care m-au tot împins. Am pierdut şi băsmăluţa roşie. Mă aplec să respir adânc... şi sacadat. Sar gardul şi îmi croiesc cu greu loc printre gură cască şi americanii mustind de vin. Mă apropii de barul "Tondori” şi cer o cafea cu o bucăţică de tortilla (omletă de ouă cu cartofi). Mai târziu, aflu de la radio că românul H.C , în vârstă de 31 ani, din Vaslui, rezident în Pamplona, a ajuns la spitalul de urgenţă Virgen del Camino pentru o ruptură a mandibulei şi a câtorva piese dentare.


Prie­tenul meu Miguel Angel avea dreptate când îmi spunea că 80% dintre răniţii săi, cei care sunt străpunşi de coarne, sunt străini în stare de ebrietate şi bolnavi de teribilism. Azi au fost 13 răniţi. Trec pe lângă coloana dintr-o piaţă plină ochi de străini. Pe coloana de piatră - înaltă de 6 metri - se cocoaţă serii de participanţi, unul câte unul, până în vârful ei, pentru a se arunca de acolo pe un pod de mâini ridicate să-i prindă...

 

Epilog


Ernest avea dreptate. Pamplona este o fiesta nebună, nebună, nebună. Într-un bar, cer o cerveza muy fria, un fel de bere, cu promoroacă şi văd un reportaj cu nepotul marelui scriitor care a venit pentru prima dată în Pamplona să rememoreze pas cu pas filele "nuvelei”. ... *"lidia este acţiunea pe care toreadorii (matadorii) o fac cu muleta roşie, întărâtând taurii. Nu cred că avem în româneşte un verb strict ce se referă la asta.


Dar poate fi inventat acum. "A lidia”. ** tapas = capac, "ce­va care acoperă”. Sunt faimoasele "felii” cu mâncare ale spaniolilor , pe care le dau gratuit şa astfel de manifestări. ***euskal se refera la euskaria adică ţara bască, în limba bască. Şi pintxo este o gură de mâncare, adică ceva care se mănâncă dintr-o înghiţitură.


E un fel de aperitiv mic pe care îl înhaţi cu o singură deschidere a gurii, ca un dumicat. Încă de prin secolul XIV, prin decret regal s- a ordonat ca oaspeţii, pentru a putea să bea un vin sau alte băuturi, orice, să primească pe o felie de pâine ceva carne şi alte alimente. Asta ca să nu se bea pe stomacul gol. Cârciumarii puneau felia pe pahar sau cană.

Back To Top