Este o mare zăpuşeală... Briza sărată nu face decât să-ţi lipească hainele şi mai tare de piele. Claxoanele maşinilor de cele mai felurite tipuri, de la cele mai luxoase până la cele scoase parcă din MadMax, nu fac altceva decât să te scoată şi mai tare din minţi. Traversarea unei străzi este o adevărată aventură, căci pe străzile Bombayului nu circulă doar autovehicule... nuuu!!! Rickshaw-urile (bicicleta cu trei roţi, prevăzută, în spate, cu o băncuţă îngustă pe care urcă cei care plătesc, pe când cel care e plătit, de obicei un slăbănog cu mulţi copii acasă, dă la pedale ca să scoată bani măcar cât să poată plăti chiria ciudatei biciclete) se strecoară cum pot prin traficul infernal din cel mai popular oraş şi port al Indiei, pe care portughezii îl numeau Bombay (Buena Bahia).
Vacile nemulse ale Indiei
Vacile sfinte abia îşi mişcă coada, cu o deosebită lentoare, iar maşinile, bicicletele, motocicletele cu câte 5-6 pasageri (incredibil, nu?!), căruţele trase de cai trebuie să se descurce şi să evite şi vacile care se opresc pe unde apucă, fără a se opri nici un moment din rumegat. Vacile sunt o temă aparte a Indiei în general... Cele de pe străzi sunt şi ele ale cuiva, dar nu se ştie ale cui şi nu se ştie dacă le mulge cineva... Oricum, cred că vacile astea pot da orice, mai puţin - la alimentaţia pe care o au - lapte, căci or fi ele sfinte, dar sunt şi gunoierii marilor metropole: înghit plastic, hârtie şi alte resturi mai mult sau mai puţin organice. Şi coarnele lor destul de impunătoare îi pot răni cu uşurinţă pe şoferii participanţi la trafic. Când ai ajuns pe partea cealaltă a străzii, îţi faci cruce - dacă mai apuci - de ceata de copilaşi cu picioarele goale, murdari şi şmecheri care iţi cer întruna o rupie, o ciocolată, ochelarii sau orice ai avea şi le-ar atrage atenţia.
Copii şi claxoane
Edificiile coloniale britanice au un aspect total decadent, căci mucegaiul şi pictura care nu a rezistat timpului se ridică pe marile bulevarde şi contrastează nu neapărat plăcut cu noii zgârie nori ai Indiei. Ca în toate metropolele indiene (Mombay are o populaţie de 19,5 milioane!!!), şi aici luxul extrem şi sărăcia lucie (cartierele de bordeie improvizate, care sunt luate de apă ori de câte ori vine musonul, se înmulţesc într-un ritm alarmant) coexistă: copii care dorm direct pe trotuar - cu o pătură drept aşternut şi înveliţi cu un cearceaf, şi care înainte de a adormi nu aud poveştile părinţilor, ci mersul trecătorilor grăbiţi care trebuie să îi ocolească pentru a nu călca pe ei -, al căror somn este mereu întrerupt de claxoanele impozantelor maşini Ambasador.
Conglomeratul din Mumba Devi
Încă de la începutul colonizării britanice, o bună parte a creşterii demografice a oraşului s-a datorat imigraţiei. Căci cei care sunt atraşi de prestigiul şi puternica economie a metropolei nu provin doar din regiunile apropiate, ci din toată India şi chiar din ţările vecine. Rezultatul este unul vizibil: un conglomerat de persoane de diferite origini etnice şi lingvistice, dar şi religioase. În oraşul al cărui nume este derivat de la numele zeiţei locale Mumba Devi (Mumbai)*, majoritatea locuitorilor sunt din Maharashtra (districtul al cărei capitală este Mumbai) şi din Guyarat, statul vecin, care până în 1960 aparţinea de Bombay. Există însă şi minorităţi relevante precum bengalezii, cei din Punjab şi cei din sudul Indiei. Mai descoperim foarte mulţi pakistanezi, afgani, chinezi şi nepalezi. Mumbaiul este şi reşedinţă a multor religii - minoriile religioase au înflorit aici faţă de alte metropole ale Indiei. Între diversele minorii, se evidenţiază budiştii, creştinii, jainiştii, evreii, parsii şi sikhs. Însă majoritatea populaţiei este alcătuită, ca în restul ţării, fie din hinduişti, fie din musulmani, cei dintâi fiind însă comunitatea religioasă dominantă.
Armata lui Shiva. Admiratorul lui Adolf
De ce am adus în discuţie acest fapt? Pentru că şi aici, ca în restul lumii, se poartă un război ascuns între religii, mai ales că partidul de la putere în Mumbai este Shiv Sena („Armata lui Shiva”, Shiva fiind în concepţia hinduistă zeul distrugător). Politica în oraşul cel mai european al Indiei, oraşul finanţelor şi al industriei cinematografice, este dominată de fascismul hindus al partidului mai sus menţionat. Acest partid, condus de un admirator declarat al lui Adolf Hitler, Bal Thackery, a apărut pe scena politică printr-o propagandă antiislamică şi pro-marati („marati” este numele locuitorilor din Maharashtra). Între obiectivele principale ale acestei grupări se numără frânarea imigraţiei ce provine din sudul Indiei şi a musulmanilor, şi, în acelaşi timp, expulzarea imigranţilor ilegali din oraş. Acestui partid i s-a reproşat creşterea numărului atacurilor tot mai violente împotriva populaţiei musulmane din Bombay.
Un oraş cărnos
Mumbai este un oraş cărnos. Căldura corpului său se ridică din asfalt, sufocându-şi oamenii într-un mare val care se ridică de la Back Bay şi Marea Arabică până la înălţimile dealurilor Malabar şi Culumbar. Dar chiar dacă acest oraş are o geografie naturală care călăreşte curbele şi liniile pământului, Mumbaiul este un oraş într-o continuă remodelare, într-o continuă creştere, inhalare şi expirare, pretinzând tot mai mult pământ de la mare şi întinzându-se tot mai mult până pe litoralul mării.
Pe vârful colinei Malabar, protejată împotriva privirilor indiscrete de ziduri înalte şi de verdele frunzişului vegetaţiei, se ridică parcă din pământ cele şapte „turnuri ale tăcerii” (dokhmas) ale parsismului. Practica funerară a credincioşilor acestei religii constă în aşezarea cadavrelor deasupra platformei în formă cilindrică la o mare înălţime, pentru ca vulturii să le sfâşie carnea de pe oase. Acest ritual funerar milenar, despre care se crede că este anterior credinţei parsismului, cu o vechime de 2500 de ani, a fost recomandat de profetul Zarathustra, ca fiind singura practică ce evită contaminarea celor patru elemente sacre: aerul, apa, pământul, şi, cel mai sacru, focul.
Între mare şi Taj Mahal
Zăpuşeala uneori pare că va topi contururile insulei peninsule, liniile oraşului sclipind în lumina soarelui par că se transformă pe măsură ce le priveşti. Şi - într-adevăr - se schimbă foarte repede, cuprinzând toate lucrurile care reprezintă această Indie mereu în transformare, vechiul izbindu-se de nou. În spatele înălţimilor se intensifică lupta acerbă pentru spaţiu, eleganţă şi finanţe, umăr la umăr cu milioanele care vin încontinuu în oraş în căutarea unui loc de muncă, luptând pentru supravieţuire şi pentru un loc unde să-şi aducă familiile, în speranţa unui viitor mai bun. Uneori e greu parcă să şi respiri.
Pe dealurile din Mumbai aerul e mai dulce şi casele au garduri mai înalte; bogaţii şi faimoşii închid uşa lumii în spatele porţilor electrice şi a geamurilor negre ale limuzinelor lor. De pe acele coline înalte oraşul coboară din nou spre apă, înspre Gateway of India (Poarta Indiei, sau Arcul de Triumf), un monument ars de sarea marină, ce comemorează vizita regelui George al V-lea, în 1911. Şi tot prin acest mare arc s-a retras imperiul britanic de pe teritoriul perlei coroanei, în 1947. Acum, tinerii soţi în luna lor de miere se pozează sub amestecul de arcuri şi minarete, care dă pe o parte spre mare şi pe cealaltă parte spre hotelul Taj Mahal. Aproape de această poartă a Indiei se află „Cartierul fortăreţei”, inima financiară a oraşului, unde sunt toate sediile băncilor şi ale marilor firme şi unde se pot admira edificiile cele mai reprezentative ale arhitecturii coloniale din epoca Raj-ului. Cartierul a preluat numele de la vechea fortăreaţă britanică ce ocupa o bună bucată din terenul actual al cartierului.
Colierul Reginei la apus
Dincolo de frumuseţile arhitecturale ale trecutului, se simte, se palpează creşterea rapidă a oraşului unde se fac bani buni, dar şi creşterea afacerilor internaţionale. Este de asemenea un oraş studio, fabrica de fantezii a întregului subcontinent, cu o industrie a filmului care pompează de două ori mai multe filme pe an decât Hollywoodul pentru a satisface poftele romantice ale unei audienţe care depăşeşte miliardul. Multe dintre aceste filme prezintă o imagine briliantă a Mumbaiului modern, o imagine îndrăgită de atâţia tineri ai noii generaţii ale Indiei vibrante. Această versiune a oraşului o poţi găsi în Colaba, în Bombayul central, unde oameni frumoşi merg la restaurante şi baruri cu aer condiţionat, cu beri reci, şi cu un look chiar şi mai cool. Dar dincolo de imaginea oferită de filme, dincolo de faţada lustruită, Colaba priveşte spre mare, unde locuitorii autohtoni, autentici (de unde vine chiar numele de Colaba), îşi continuă treaba nestingheriţi şi... nemodificaţi. Pescarii Koli încă îşi mai aruncă plasele în acelaşi loc dintotdeauna, doar că acum privirile lor se opresc să reflecteze asupra zgârie-norilor care remodelează corpul oraşului.
Se lasă seara. Soarele se ascunde încet-încet în spatele cortinei mării... Apusul aşterne culori splendide asupra apei, culori care în combinaţie cu luminile oraşului fac ca succesul spectacolului de lumină să fie garantat...
Nu întâmplător britanicii găsiseră şi un nume pentru acest apus uimitor: colierul reginei (Queen's necklace).