Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Reportaj

Muzeul Memorial "Paul Constantinescu” din Ploieşti a găzduit în week-end-ul trecut, "Oktoberfest”, Sărbătoarea Germanilor de Pretutindeni sau altfel spus "o bere cu aromă culturală”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din România, filiala Prahova, a avut loc în paralel cu sărbătoarea omonimă din Munchen, ce a ajuns deja la cea de-a 112-a ediţie (a fost întreruptă doar în vreme de război).

Munchener Theresienwiese via Muzeul "Paul Constantinescu”

Totul a început acum aproape 200 de ani, mai exact în 12 octombrie 1810, atunci când Ludovic I de Bayern s-a căsătorit cu Theresa Hildburg Hausen de Saxonia şi a dat, în cinstea acestui eveniment, o mare petrecere, gândită ca o sărbătoare populară. Pentru a "uda” evenimentul, Ludovic I, ajuns rege al Bayernului, a organizat o cursă hipică, a comandat cel mai mare butoi de bere realizat vreodată şi i-a dat cep în Munchen, la sfârşitul lunii septembrie, manifestările continuând până în primele zile ale lui octombrie.

La un an după, în 1811, sărbătoarea s-a transformat într-una naţională, iar în 1896 a primit numele pe care îl poartă şi astăzi: Oktoberfest. Atunci au fost montate, în centrul Munchenului, corturi unde însetaţi de pretutindeni pot să-şi astâmpere setea.

Corturile mai servesc pentru pregătirea grătarele şi primirea petrecăreţilor. Sărbătoarea de pe Theresienwiese (Câmpia Theresei) a căpătat o faimă internaţională, Germania găzduind, an de an, pe durata manifestaţiilor, aproximativ trei milioane de turişti. De aceea, anul acesta s-a hotărât prelungirea Oktoberfestului până la 1 noiembrie.

Şi noi avem Oktoberfest

Nemţii de pretutindeni demonstrează încă o dată cât de uniţi pot fi, sărbătorind simultan această tradiţie, în Germania şi în Diaspora. În România au fost petreceri în fiecare regiune unde există filiale ale F.D.G.R, pe 2 octombrie urmând să aibă loc ultima dintre acestea, la Ambasada germană din Bucureşti, sub patronajul spiritual al Excelenţei Sale Roland Lohkamp, un fost comandant de flotă, respectat printre etnicii germani din România şi nu numai.

Puţinii membri care mai vieţuiesc în oraşul nostru s-au întâlnit şi au cinstit sărbătoarea germanilor de pretutindeni care cuprinde, pe parcursul desfăşurării sale, şi Ziua Naţională a Germaniei, din 3 octombrie.

Amfitrion a fost coordonatorul Muzeului, prof. dr. Al.I.Bădulescu, care a avut grijă să transforme seara într-una cât mai plăcută, aducând în faţa publicului virtuozi ai muzicii clasice pentru a interpreta opere de Schubert, Bach, Beethoven, Bayerman, Liszt precum şi binecunoscuta "Sonatină pentru vioară” a lui Paul Constantinescu.

De asemenea, au fost prezenţi membrii de seamă ai F.D.G.R., precum doamna Nadia Niculescu, preşedintele organizaţiei Prahova şi trimişi ai organizaţiei Bucureşti.

Muzicieni de azi, muzicieni de mâine


La această serată au participat interpreţi tineri, dar deja consacraţi ai scenei muzicale româneşti (foşti sau actuali elevi ai Liceului de Artă Ploieşti), ca extrem de premiatele Daria Ioana Tudor, Adela Bratu şi Maria Săvuţă, dar şi tinere speranţe ca Bogdan Vasile şi Elena Şincai. Au fost prezenţi şi epigramiştii Mihail Danielescu şi Constantin Tudorache, recitatorul Nelu Stan, un obişnuit al întrunirilor de acest gen şi mezzosoprana Cristina Trandafir. În încheierea manifestării, invitaţii au dansat pe fond muzical tradiţional german. Au servit şi bere, datorită bunăvoinţei sponsorilor, dar nu ca la Munchen, aici predominând latura artistică.

Dar unii cunoscători spun că este o artă şi să bei berea, o "taină”. Participanţii au plecat de la sărbătoare cu sentimentul că, în fond, între sărbătoarea berii (aşa cum s-a petrecut ea la muzeu) şi cea a spiritului nu sunt mari diferenţe.

Back To Top