Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

flacara olimpica Grecia Jocurile Olimpice de vara 2024 Paris
Categorie: Sport

 

• Flacăra olimpică va fi aprinsă marţi la vechiul sit Olympia, în Grecia, în prezenţa preşedintelui CIO, Thomas Bach, cu aproape 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară, ediţia 2024, înaintea unei vaste călătorii care o va duce de la Acropole la Paris, trecând în special prin Polinezia Franceză, informează AFP.
• Unul dintre purtătorii torței olimpice de la Paris va fi o femeie în vârstă de 102 ani, Melanie Berger-Volle, fostă membră a mişcării franceze de rezistenţă împotriva nazismului și bunica unei foste gimnaste, Emilie Volle, care a participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996.

După două ediţii perturbate de restricţiile legate de pandemia de Covid-19, în 2020 şi 2021, pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (vară) şi Beijing (iarnă), tradiţionala ceremonie din leagănul olimpismului îşi va recăpăta toate culorile, la eveniment fiind aşteptaţi numeroşi oficiali.

În sanctuarul din Olympia, în faţa ruinelor vechi de 2.600 de ani ale templului Herei, „marea preoteasă", îmbrăcată într-o rochie asemănătoare cu cele din antichitate, trebuie să procedeze în mijlocul zilei la aprinderea flăcării olimpice în faţa a aproximativ 600 de invitaţi, inclusiv conducătorul mişcării olimpice.

Acest ritual într-un astfel de loc se face „cu multă umilinţă” a explicat Nikos Aliagas, animatorul de televiziune şi radio franco-grec care va îndeplini rolul de gazdă, cu exact 101 zile înaintea ceremoniei de deschidere a JO 2024, organizate în perioada 26 iulie-11 august.
„Simbolurile sunt importante în Grecia. Suntem (...) în universal, pentru că purtăm ceva ne nu ne aparţine, care este o moştenire", a adăugat Aliagas, afirmând că şi-a propus să fie „un intermediar" între Grecia şi Franţa.

Întregul sanctuar de la Olympia, devastat de-a lungul istoriei de cutremure şi inundaţii, a fost dedicat lui Zeus, iar Jocurile aveau ca scop să-i aducă acestuia un omagiu. La faţa locului s-a aflat o statuie a "zeului zeilor", acum pierdută, considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

Coregrafia ceremoniei de marţi, inspirată tot din Grecia antică, a fost încredinţată artistei Artemis Ignatiou, iar mezzosoprana americană Joyce DiDonato va interpreta imnul olimpic.

Aşa cum se întâmplă la fiecare doi ani, ceremonia de desfăşoară lângă stadionul în care tinerii sportivi ai antichităţii au disputat primele lor Jocuri, în secolul al VII-lea înainte de Hristos. La acea vreme, femeilor le era interzisă participarea şi aşa a rămas până la abolirea Jocurilor antice, în anul 393 după Hristos.

Sistemul de aprindere a flăcării implică utilizarea soarelui şi a unei oglinzi cilindrice parabolice, proces deja cunoscut grecilor antici: razele soarelui care se reflectă în recipient degajează o căldură intensă care permite obţinerea unei flăcări.

Prognoza meteo anunţă cer înnorat pentru marţi în această regiune de vest a peninsulei Peloponez, dar chiar şi în cazul unui cer schimbător sau, mai rău, de ploaie, totul este planificat pentru aprinderea flăcării.

„Marea preoteasă”, actriţa greacă Mary Mina, va putea apoi să ridice torţa, care va fi înmânată primului ei purtător, Stefanos Ntouskos, campion olimpic la canotaj la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

CITEȘTE ȘI: FOTBALISTUL PLOIEȘTEAN IONUȚ ȘERBAN ARE NEVOIE URGENTĂ DE SÂNGE

Înotătoarea franceză Laure Manaudou, care a cucerit primul ei titlu olimpic în 2004, la Atena, în proba de 400 m liber, este de aşteptat să preia torţa de la Ntouskos şi să fie prima purtătoare a flăcării olimpice din partea Franţei.

Flacăra va începe ulterior o călătorie de 5.000 km prin Grecia, timp de 11 zile, de la insula Corfu din Marea Ionică până la insula Santorini din Ciclade, cu faimosul său decor de carte poştală, via Kastellorizo, în sud-estul ţării. De asemenea, flacăra va urca pe stânca Acropole pentru a petrece o noapte lângă Partenonul care domina capitala Greciei.

Apoi flacăra va fi transmisă organizatorilor francezi pe 26 aprilie, pe stadionul Panathenaic din Atena, locul în care s-au disputat primele Jocuri Olimpice din epoca modernă, în 1896.

În Pireu, marele port de la sud de Atena, flacăra se va îmbarca pe Belem, o ambarcaţiune cu trei catarge, pentru a călători spre ţara gazdă a JO 2024, fiind aşteptată la Marsilia, în sud-estul Franţei, pe 8 mai.

Simbolul Jocurilor Olimpice va străbate apoi toată Franţa, trecând prin Antile şi Polinezia Franceză, pentru a ajunge la Paris în ziua ceremoniei de deschidere, 26 iulie.

Melanie Berger-Volle va purta torța olimpică la 102 ani

Unul dintre purtătorii torței olimpice de la Paris va fi o femeie în vârstă de 102 ani, Melanie Berger-Volle, fostă membră a mişcării franceze de rezistenţă împotriva nazismului și bunica unei foste gimnaste, Emilie Volle, care a participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996.

centenara care va purta torta olimpica 2024

Melanie Berger-Volle va purta torța olimpică atât timp cât va putea, pe 22 iunie, înaintea Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie) de la Paris.

Centenara va face acest lucru în numele prieteniei dintre popoare, o valoare pe care a apărat-o în timpul rezistenţei franceze împotriva nazismului, potrivit agenției de presă AFP, citată de Agerpres.

„Femeia din umbră” în timpul ocupaţiei Franţei de către Germania nazistă în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost aleasă de departamentul Loire şi de primăria din Saint-Etienne pentru a fi unul din purtătorii torţei olimpice în această etapă.

Centenara a recunoscut că o neliniștește puțin greutatea torței, dar a spus că nu și-a pus problema să refuze această ocazie, pentru că a iubit întotdeauna sportul. Până de curând, femeia obișnuia să facă un marș de o oră în fiecare zi.

Bunică a gimnastei Emilie Volle, care a participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996, ea va fi un simbol pentru femei, despre care a spus „s-au luptat pentru a face sport la fel ca bărbaţii”.

„Idealul meu a fost mereu să unesc lumea, iar Olimpiadele sunt un moment formidabil pentru a face cunoştinţă cu alţi oameni”, a spus Melanie Berger-Volle.

Născută în anul 1921 în Austria, într-o familie de evrei, Melanie Berger-Volle a început să militeze într-un grup de extremă stânga. După anexarea Austriei de către Germania nazistă în 1938, ea a părăsit ţara, a trecut în Belgia şi a venit în Franţa, la Paris în 1939.

Când Franţa a intrat în război, toţi austriecii au fost percepuţi drept inamici, iar autorităţile i-au îmbarcat în trenuri ducându-i în lagăre de concentrare. Ea a devenit ulterior un membru al rezistenţei împotriva Reich-ului.

Mai multe pe agerpres.ro, radioromania.ro

CITEȘTE ȘI: DIN NOU CAMPIONI! MEDALIE DE AUR LA „U17”, PENTRU BASCHETBALIȘTII CSM PETROLUL PLOIEȘTI

Back To Top