Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza, ce are, pe lângă înţelesurile creştine - momentul naşterii spirituale a Mântuitorului - trăsături de mare sărbătoare populară.
În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din "camera de curat" se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otavă iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra se asşează douăsprezece feluri de mâncare: colivă - grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisată -, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale ( "găluşte" ) umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" - borş de fasole albă în care se fierb coltunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formă de urechiuşe -, borş de peşte, peşte prăjit, "vărzare" - plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră -, plăcinte cu mac etc.
Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă".
Altă dată, după ce preotul rostea Troparul Botezului şi stropea cu agheasmă în casa şi pe gospodari, era invitat să se aşeze pe laviţă. Sub lăicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp, boabe de porumb - "ca să stea cloştile pe ouă" - şi busuioc - "ca să vina peţitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai târziu, în descântecele de dragoste.
În semn de răsplată se dădeau: bucate ("desăgarului"), bani (preotului), nuci, mere şi covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aşeza cel mai frumos fuior de cânepă. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificaţii: se credea că de firele acestuia se vor prinde toate relele, că fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele morţilor sau că Maica Domnului va face din cânepă un voloc cu care va prinde sufletele morţilor din iad pentru a le ridica în rai.
Ajunul Bobotezei
Ajunul Bobotezei era, în egală măsura, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din soba şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii". Fânul de sub faţa de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele". În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.
Se credea că dacă, în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
În această zi erau interzise certurile în casa şi nu se dădea nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră.
În seara de Ajun se săvârşeau practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri, va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede.
Boboteaza - sfiniţirea apei
În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg - unde să fie cel puţin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se afla în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoara întreg ceremonialul religios, la care participă toata suflarea comunităţii.
După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apa sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă "Chiraleisa"- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii - şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasa, oamenii sfinţesc cu agheasma şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.
Boboteaza - practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefic
Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei când tinerii se retrageau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.
În cele trei zile, cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.
Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În greceşte, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin "Arătarea Domnului", adică a Sfintei Treimi.
Biblia îl menţionează pe Ioan Botezătorul, considerat de creştini ca înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care ar fi propovăduit venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință. Îmbrăcămintea lui pustnicului Ioan era foarte simplă, facută din balnă de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfățişându-ni-l pe Botezătorcu părul şi barba lungi. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele şi mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan.
Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să- şi spovedească păcatele şi să se pocăiască, spunandu-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el" (în tradiția creştină: Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Despre „cel ce va veni după el", Ioan spunea că acela este mult mai mare şi mai puternic decât el.
Evanghelia relatează că şi Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii". Conform acestei relatări, ieşind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis şi duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel şi venind peste el, şi glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit".
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei".
În localităţile aşezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau pe ţărmul mării, se obişnuieşte că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câțiva flacăi curajoşi pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoţii fac agheasmă (apă sfințită), cu care "botează" apele, oamenii, animalele şi casele.
Înainte de regimul comunist, această datină exista şi la Bucureşti, Patriarhul coborând Calea Victoriei de la Palatul regal până la Dâmbovița, unde pocăiţii, îmbrăcaţi în halaturi albe, se aruncau în apa îngheţată pentru a o ridica.
Această tradiţie face parte din multe altele în legatură cu Boboteaza, încărcate de practici magice şi obiceiuri agrare preluate în creştinism din tradiţiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei şi a focului. Boboteaza este astfel şi o sărbătoare dedicată purificării naturii, şi mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobişnuite. Peste obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus şi multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături şi zgomote. Toate acestea au în general un rol de cură ire şi de îndepărtare a răului. Tradiţia ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu.
(crestinortodox.ro, wikipedia)