În luna august, îşi face apariţia curentul de meteori Perseide, se spune într-un mesaj postat pe site-ul Observatorului Astronomic. Puteţi vedea, din zonele de munte, între un meteor pe minut şi maximum 100 de meteori pe oră, în condiţii ideale, dacă cerul nu este înnorat.
Pentru Perseide, perioada de activitate este între 17 iulie şi 24 august. Maximul curentului va fi înregistrat duminică, 12 august, în jurul orei 16.00, ora României. În această perioadă, se vor observa cei mai mulţi meteori. Însă, cum în România atunci este zi şi, mai mult ca sigur, cer înnorat, cei interesaţi pot să-i observe în noaptea de dinainte (11 spre 12 august) şi în cea de după maxim (12 spre 13 august). Cea mai bună perioadă de urmărire este după miezul nopţii până dimineaţa, precizează Mediafax.
Potrivit Observatorului Astronomic, orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia este o „perseidă”. Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor şi a vacanţelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.
Perseidele nu pot fi comparate cu ploaia de stele. În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare. Astfel, fenomenul Perseidelor este unoscut drept cel de „stele căzătoare”. Fenomenele astronomice sunt cel mai bine observate din locurile cu cer curat, departe de luminile nocturne ale oraşelor mari. Din zonele de munte pot fi văzute, în timpul maximului Perseidelor, între un meteor pe minut şi maximum 100 de meteori pe oră, în condiţii ideale. Cei interesaţi nu au nevoie de un instrument astronomic.
Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar piatra care cade pe Pământ se numeşte meteori.