Ziua Internaţională a Stângacilor a fost sărbătorită, pentru prima dată, pe 13 august 1976, alte surse indicând că prima data această zi ar fi fost marcată abia în 1992, în Maria Britanie (unde majoritatea populaţiei este stângace, drept pentru care traficul se desfăşoară pe stânga), la iniţiativa „clubului stângacilor britanici”.
În ambele cazuri, scopul a fost acela de a atrage atenţia asupra dezavantajelor pe care oamenii stângaci le au într-o lume dominată de dreptaci, dar şi a talentelor acestora şi a personalităţilor care s-au remarcat din rândul acestei categorii.
Cercetările au arătat că mamele care nasc la 40 de ani au şanse de 128 de ori mai mari să aibă copii stângaci, decât cele care nasc la 20 de ani, se arată pe site-ul lefthandersday.com. Studiile au demonstrat că stângacii sunt mai talentaţi la orientarea în spaţiu, la matematică, muzică şi arhitectură. De asemenea, un stângaci cu mâna stângă imobilizată sau amputată învaţă mult mai uşor să se folosească de mâna dreaptă decât un dreptaci în aceeaşi situaţie, când foloseşte mâna stângă.
Printre stângacii celebri se numără Oprah Winfrey, Bill Gates, Fidel Castro, Barack Obama, Albert Einstein, Isaac Newton, Charles Darwin, Benjamin Franklin, Paul McCartney, Henry Ford, Charlie Chaplin, scriitoarea Lewis Carroll, Mozart, Beethoven, Nietzsche, Mark Twain, Prokoviev, Goethe şi Kafka.
Conform ultimelor estimări, pe mapamond sunt peste 700 de milioane de stângaci.