Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Timp liber

bataieNu puţini sunt părinţii din ziua de azi care au învăţat că "unde dă mama creşte" sau că "bătaia este ruptă din Rai". Mulţi au promis, şi-au jurat că nu-şi vor lovi copiii şi totuşi o fac, pentru că nu ştiu ce altceva să facă. Copiii reţin faptul că este ceva normal să lovească atunci când sunt nervoşi.
Iată câteva sfaturi oferite de specialişti care vă pot ajuta să vă controlaţi nervii şi să vă educaţi copiii fără să îi loviţi.

Nu băga în seamă toate lucrurile mărunte şi ieşi din cameră dacă te-ai enervat
Respiră adânc! Părăseşte locul în care te-ai enervate, oferă-ţi răgazul necesar de a elibera furia şi întoarce-te pentru o discuţie calmă cu copilul.
Dacă vrei să-ţi disciplinezi copilul, concentrează-te pe efectele pe care le produce comportamentul copilului asupra celorlalţi şi nu pe copil. De exemplu, în loc să-i spui "Întotdeauna îşi scapă lingura din mână!", îi explici mai bine că "Ai făcut murdărie, iar acum eu trebuie să fac curat. Crezi că poţi fi mai atent data viitoare, ca să nu se mai întâmple acest lucru".

Transmite mesaje pozitive
Exista si cealalta extremă: potrivit unor studii, unu din patru părinţi nu-şi disciplinează copilul de frică să nu fie prea "duri". Toţi copiii trebuie să ştie dacă au făcut ceva bine sau ceva rău. Cea mai bună tactică este lauda faptelor bune şi nu critica faptelor rele.
Este foarte important, întotdeauna după o laudă să menţionezi şi "sursa": nu generaliza spunându-i doar "Ce copil cuminte ai fost!". Trebuie explicat: "Ce cuminte ai fost când am mers în parc şi n-ai mai ţipat.". Astfel, copilul va şti ce anume a făcut bine şi se va simţi foarte mândru. În dorinţa de a primi noi laude, va încerca să repete comportamentul. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la faptele rele. Copilul priveşte cearta ca pe o "atenţie" din parta părintelui şi se va strădui să le repete.

Recompense pentru fapte bune
La unii copii functioneaza foarte bine sistemul de recompense (cu buline, stelute etc.).
Stabileşte cu copilul pentru ce primeşte steluţe, iar la acumularea a zece steluţe de exemplu, va primi o recompensă: o oră în plus la televizor sau la calculator, sau să oferi prăjitura preferată. Dacă a făcut o fapta rea, i se retrage o steluţă. A greşit, retrage-i steluţa. Altfel îi vei transmite mesajul "Lasă că mă iartă!".

Copilul copiază comportamentul adultului
Ca să înveţi copilul să fie politicos, trebuie ca tu să fii politicos cu ceilalţi. Nu-i poţi cere copilului să fie linistit, când tu fierbi de nervi după o ceartă la care el a asistat. Copilul absoarbe absolut orice stare de nervozitate a părinţilor. Dacă un copil ţipă, veţi ştii clar că în respectiva casă se ţipă.

disciplinaVorbeşte întotdeauna calm
Dacă strică ceva sau nu te ascultă, spune-i pe un ton surprins: "Nu înţeleg de ce ai făcut asta. Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea ta!". Poate că nu toţi copiii reacţionează la o astfel de tactică, încearcă. Ideea de baza este: "Tu eşti un copil cuminte, care n-ar face asa ceva. Hai să rezolvam problema şi să mergem mai departe!"

Rămâi ferm
Se întâmplă uneori ca cea mai bună soluţie pe moment să fie retragerea privilegiilor: fără calculator, televizor, bicicletă, jucării, bani de buzunar etc. Ai apucat să spui pedeapsa, NU da înapoi, indiferent de cât de cuminte este în perioada cât este pedepsit. Odată ce va învăţa că-ţi ţii cuvântul, nu va mai fi tentat să "calce stramb".

Grijile vietii cotidiene îi fac pe mulţi dintre părinţi să fie asemenea unor butoaie cu pulbere, gata de explozie în fiecare secundă.
Ce e de făcut? Coboară puţin ştacheta. Nimeni nu e perfect. Poţi delega partenerul şi copiii să mai facă diverse lucruri prin casă în locul tău. Alocă-ţi puţin mai mult timp pentru tine. Este clar că atât copiii, cât şi partenerul de viaţă au nevoie de atenţia ta, însă şi tu ai nevoile tale.

Pupicul de împăcare
Dacă se întâmplă să fii exagerat cu vreuna din pedepse, nu-ţi fie teamă să-ţi admiţi greşeala şi să ceri iertare copilului. Astfel îi vei arăta copilului că îl respecţi.
Dacă el a greşit cu ceva, acceptă-i scuzele după ce-i explici unde şi de ce a greşit. Va înţelege ce are de făcut pe viitor. Indiferent de situaţie, pupicul de împăcare trebuie să existe. Viaţa este prea scurtă ca să rămâi supărat, mai ales pe copilul tău.

Back To Top