"Sunt mama/tatăl lui şi trebuie să mă asculte!" sau "Îl învăţ eu minte!", "Om fac din el!" sau "Mă ţine el minte pentru asta!" - îţi sună cunoscut? Sunt replici ce ascund emoţii negative: furie, nerăbdare, lipsă de toleranţă la frustrare, dorinţa de a pune la punct, de a deţine controlul.
Furia este una dintre emoţiile cele mai frecvent întâlnite în rândul părintilor. Lipsa de timp provoacă fisuri în relaţia de comunicare cu copilul, iar deseori mesajul care se doreşte a fi transmis este greşit înţeles. Stresul de zi cu zi de la serviciu reduc energia şi răbdarea părinţilor pentru a-i asculta pe copii şi a le răspunde aşa cum au nevoie aceştia.
Părinţii au aşteptări prea mari de la copii.
Critica exagerată din partea părinţilor poate transmite copiilor mesajul că nu sunt buni la nimic. În acest caz este foarte probabil ca cei mici să manifeste o serie de comportamente de revoltă, ceea ce va amplifica atât furia părinţilor, cît şi a copiilor.
Ce poţi să faci ca părinte pentru a-ţi controla furia?
Priveşte furia ca pe o emoţie acceptabilă. Nu trebuie să încerci "să nu te enervezi", ci să încerci să exprimi această emoţie într-o manieră care nu îi răneşte pe cei din jur.
Încearcă să descoperi semnele prin care se manifesta furia: înroşirea obrajilor, senzaţie de uscare gurii, tremur la nivelul membrelor, incoerenţă în limbaj, dificultate de a mai găsi cuvintele etc. Atunci când simţi că ţi se întâmplă toate acestea într-o discuţie cu copilul sau cu partenerul tău de viaţă, este semn că trebuie să iei o pauză de la discuţie.
Este bine să iei decizia de a lua o pauză când furia abia începe să se instaleze; mai târziu s-ar putea să pierzi controlul raţional asupra a ceea ce spui şi faci.
Ieşi din camera în care a avut loc discuţia, caută un loc liniştit în care să fii singur(ă) şi fă ceva ce te poate calma. Pentru unele persoane, o plimbare sau a face curăţenie sunt moduri de consumare a energiei fizice care însoţeşte furia. Când te-ai liniştit, întoarce-te şi reia discuţia.
Învaţă să gândeşti şi să te poziţionezi din când în când în afara situaţiei. În mijlocul discuţiei opreşte-te şi imaginează-ţi că observi discuţia din exterior. Cum se poartă copilul: este supărat, speriat, dezamăgit sau furios? Dar tu?
Acordă-ţi timp pentru a afla care sunt aspectele propriei persoane de care nu eşti mulţumit(ă). Dificultatea de a controla furia reprezintă de multe ori un semn al frustrării interioare legate de propria persoană, nu neapărat de cea din faţa ta.
Gândeşte-te la faptul că nu toţi oamenii se enervează din aceleaşi motive şi că alte persoane poate ar fi reacţionat altfel dacă s-ar fi confruntat cu acelasi tip de comportament al copilului cu care te confrunţi şi tu. Dacă accepţi să îţi asumi responsabilitatea pentru propriile emoţii, vei reuşi să câştigi un minim control asupra lor şi vei face primul pas către a descoperi ce te nemulţumeşte cu adevărat.
Fă-ţi un obicei din a te concentra asupra soluţiilor. Copilul tău lipseşte frecvent de la şcoală şi ia note mici? A ţipa la el şi a-l pedepsi sunt strategii care nu dau rezultate? Reacţiile de furie nu exprimă decât faptul că încă nu ai găsit soluţia la această problemă şi că trebuie să cauţi altceva. Foloseşte-ţi energia pentru a găsi o soluţie (ex.consiliere, comunicarea cu profesorii, îmbunătăţirea relaţiei cu copilul), conflictele se vor diminua în timp şi vei evita ca furia să preia controlul asupra comportamentului tău. Poţi să îţi formezi acest "obicei de gândire" pornind de la lucrurile mărunte.
Caută sprijin în persoanele din jurul tău, care îţi pot fi de ajutor în identificarea de soluţii şi în oferirea unui sfat bun.