Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

alertă anm meteo ploi ninsori
Categorie: Actual
  • ANM a emis, duminică, o ainformare meteo valabilă de duminică după-amiază. Ploile revin în majoritatea regiunilor.
  • În noaptea de duminică spre luni și în prima parte a zilei de mâine, Carpații Meridionali și de Curbură se află sub cod galben de ninsori.

Avertizare meteo de ploi și vânt este valabilă de duminică, ora 15.00, până luni după-amiază: „În intervalul menționat aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10...15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte.

Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h”, a anunțat ANM cu mențiunea că marți, 23 aprilie, ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă, iar vVântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.

anm ninsori 21 aprilieDe duminică seară până luni, la ora 12.00, la munte se vor înregistra ninsori însemnate, iar pentru mai multe zone, inclusiv nordul județului Prahova, va intra în vigoare o alertă meteo cod galben: „La altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă”.

Citiți și: ALERTĂ SALVAMONT PENTRU GĂSIREA UNUI BĂRBAT DISPĂRUT DE O SĂPTĂMÂNĂ. ÎN TIMPUL CĂUTĂRILOR, SALVAMONTIȘTII AU GĂSIT TRUPUL UNEI ALTE VICTIME

 

Back To Top