FOTO&VIDEO Ana Blandiana: „E mai corect să-i judeci pe oameni cum se poartă acum, după Revoluție, decât până acum”

Ana Blandiana lansare de carte volum Brebu

Categorie: APH Cultural

: Scris de Elena CIOBANU; Publicat: 22 Aprilie 2024

• În acest weekend, scriitoarea Ana Blandiana, a lansat, la Galeria Colecțiilor Etnografice și Biblioteca Brebu, cea mai de succes carte a sa: „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal 31 august 1988 – 12 decembrie 1989”, apărută la editura Humanitas în 2023.
• Volumul ne oferă atât un portret al epocii, cât și o viziune asupra valenței pe care o avea libertatea, a rezistenței spirituale și intelectuale prin cultură.

Evenimentul de lansare a celui mai căutat jurnal din perioada post-decembristă, organizat în parteneriat cu Librăria ElStar, a atras diverse generații interesate să o cunoască pe Ana Blandiana, scriitoare-simbol a rezistenței anticomuniste și să îi asculte ideile.
Invitații care au prezentat cartea Anei Blandiana au fost Conferențiar Universitar Serenela Ghițeanu, Prof. Dr. Christian Crăciun și istoricul Codruț Constantinescu. Cinci tinere pictorițe îndrumate de Raluca Enver - Tea Anton, Carina Micu, Mara Tudor, Ala Toderita, Ania Ivan - au interpretat invitația scriitoarei de a transforma răul și urâtul în frumos, în cinci imagini picturale de un rafinament deosebit.

Vezi aici video APH discursul Conferențiarului Universitar Serenela Ghițeanu și al istoricului Codruț Constantinescu

Vezi aici video APH discursul Prof. Dr. Christian Crăciun

Evenimentul s-a încheiat pe ritmurile vocii sopranei Livia Pisăliță și cu o avalanșă de autografe.

Vizibil emoționată, Ana Blandiana a trasat povestea volumului „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal 31 august 1988 – 12 decembrie 1989”, dar a oferit publicului și o privire de ansamblu asupra evoluției și percepției noțiunii de libertate de la vremurile în care scria jurnalul, la prezent, și o imagine a curentelor de gândire care circulă acum în mediile universitare și care, în lipsa cunoașterii trecutului, riscă să aducă noi limitări intelectuale și spirituale omenirii.

„Nu există, în afara memoriei, o altă formă de a ne reda identitatea”, a punctat Ana Blandiana

În discursul său, Ana Blandiana a realizat o fină trecere de la mesajul volumului său la contextul mondial al gândirii în continuă transformare.

CITEȘTE ȘI: TÂRG DE ARTĂ STRADALĂ DE FLORII, PE ALEEA PIETONALĂ A TEATRULUI „TOMA CARAGIU”

„A trecut mult timp între momentul în care am descoperit caietele pe care credeam că le-am piedut sau mi s-au furat și momentul în care m-am hotărât să le public. Am avut nevoie de mai mult de un an. Există foarte multe argumente ca să nu le fi publicat. Primul este că erau niște pagini care erau scrise să nu fie publicate. Dar ceea ce s-a întâmplat a fost că, după ce am citit în sfârșit textul, am fost șocată de faptul că ceea ce citeam dovedea că fusese infinit mai rău decât ceea ce țineam eu minte. Deși între timp, scrisesem despre comunism, realitatea care fusese înregistrată aproape pisălog, zi de zi, era infinit mai înfiorătoare, iar memoria omenească funcționase fără niciun fel de idei politice, edulcorând oarecum lucrurile. Eram mai tânără atunci și tot ce e în tinerețe e mai bine. Ideea era, dacă nici eu care am trăit și am și scris, nu mai țineam minte, dacă între timp au apărut două generații care nici măcar nu au trăit asta, atunci este nevoie să ne aducem aminte. Am ținut o conferință la Universitatea din Timișoara „De ce să vrem să ne amintim”. La ce ne folosește. Problema este nu numai că e bine să vrem să ne amintim, ci chiar e obligatoriu să o facem. Pentru că nu există în afara memoriei o altă formă de a ne reda identitatea.

Noi suntem în măsura în care ținem minte de la istorie, până la propria noastră viață. În mod evident, cu comunismul s-a terminat cu căderea Zidului Berlinului. Dar formele comunismului există în extremul orient: China, Vietnamul și Coreea de Nord. Există și prin reziduurile din societățile foste comuniste care blochează mecanismele democratice să meargă înainte normal și mai există într-un mod uluitor ceva ce se dezvoltă în America și despre care eu mă simt umilită. Pentru că, în clipa când am auzit prima oară despre corectitudinea politică, în urmă cu 25 de ani, prima mea reacție a fost „îmi pare rău pentru voi, dar pe noi nu ne poate nimeni manipula, nu puteți să ne spuneți că se reînființează cenzura pentru că noi am trăit deja asta”.

De șapte-opt ani încoace, îmi dau seama că a fost o prostie. Ceea ce spuneam eu era valabil pentru generația mea, în timp ce tinerii intelectuali care sunt, într-o măsură destul de mare, neomarxiști, care nu au trăit comunismul, habar nu au ce am scris eu în cartea asta. Anularea culturii, Cancel Culture, a pornit de la un grup de filosofi marxiști din Frankfurt, admiratori ai lui Lenin, din anii 20 ai secolului trecut care, când a venit Hitler la putere, au emigrat în America și, între timp, efectiv au cucerit viața universitară americană. Universitățile americare sunt, la această oră, de extremă stângă și nu sunt marxiste, ci neomarxiste. Cancel Culture, anularea culturii, înseamnă că cultura lumii a fost greșită, se fac liste în America de scriitori în fruntea cărora stau Shakespeare și Dante care să nu fie citiți sau să se atragă atenția asupra greșelilor pe care le-au făcut ei în felul de a vedea lumea. E o formă de nebunie”, a explicat Ana Blandiana.

„Acum mi se pare încă mai importantă rezistența prin cultură, pentru că, dacă atunci cultura ne salva pe noi, acum noi trebuie să salvăm cultura”

Scriitoarea a dezvăluit publicului și o direcție pe care o propune pentru înțelegerea coerentă a trecutului și a prezentului, de către noile generații.

„Am ținut o conferință despre libertate: cât de importantă este libertatea când mergi spre ea, când ajungi la ea și cât de deprimantă este libertatea leneșă, în societățile libere, în care nimeni nu mai este conștient că este liber și nu-și mai folosește, de fapt, libertatea decât pentru fleacuri. În acea conferință spuneam că problema nu este că există acea formă de nebunie, problema este că nu există curajul de a i se opune și asta vine din libertatea leneșă. Libertatea care era un vis în timp ce scriam această carte era extraordinară față de libertatea de astăzi, pe care nici nu mai avem timp să o folosim. Imediat după 90, a fost o mare polemică dacă a existat sau nu rezistență prin cultură. Evident că a existat, pentru simplul motiv că nu am înnebunit și prin ceea ce s-a scris și se publică și acum. Generațiile din jumătatea de secol de comunism nu au avut creierul spălat și cultura era o formă de a respira libertatea. Acum mi se pare încă mai importantă rezistența prin cultură, pentru că, dacă atunci cultura ne salva pe noi, acum noi trebuie să salvăm cultura. Și scriitorii, și cititorii. Este clar că numai prin aderență la cultură ne putem opune acestor forme de degradare și spirituală și intelectuală”, a spus Ana Blandiana.

„(…) Scriind cu conștiința că nu voi publica niciodată, am scris cu toată libertatea despre toți oamenii pe care îi întâlneam, cu care vorbeam, pe care eram furioasă. Acești oameni, în marea lor majoritate, sunt încă în viață. Această carte am hotărât să o public și nu a ieșit niciun scandal, deși spun tot ce îmi vine la gură. Este evident că ea prezintă un portret al epocii, nu portretele lor. Toți suntem marcați. Nici portretul meu nu este un portret pozitiv. Epoca este cea care apare din toate portretele astea”, a explicat scriitoarea.

„E mai corect să-i judeci pe oameni după cum se poartă acum, după Revoluție, decât cum s-au purtat înainte. Este o epocă care aparține istoriei noastre, care a aparținut viețior noastre, care cred că trebuie cunoscută și dezbătută pentru că numai așa putem să învățăm ceva din ea. Pentru mine, această carte reprezintă un argument de optimism la care nu m-am așteptat. Una dintre obsesiile mele era ce vor crede despre noi cei de după noi, că am fost lași, că nu am protestat, dar atunci nicio clipă nu-mi trecuse prin cap că s-ar putea să nu le pese, să nu citească. Faptul că am văzut tineri elevi la autografe e clar că au o curiozitate, iar curiozitatea este o formă de inteligență, deci e de bine. E bine să știe și alte generații ce am trăi noi”, a încheiat Ana Blandiana.

Cu delicatețe, dar și cu o enormă forță a conștiinței vremurilor trecute și prezente, Ana Blandiana a readus publicului, prin volumul său „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal 31 august 1988 – 12 decembrie 1989”, o nouă șansă de a percepe istoria, o nouă încercare de trezire a societății din lâncezeală și indiferență, adică din modul riscant de a percepe libertatea.

Evenimentul de la Brebu reprezintă încă o dovadă prin care localitatea devine, pe zi ce trece, un centru matur și important pe harta culturală a țării.