Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost dublu medaliat, cu aur și argint, la Campionatul Național de Karate WUKF, desfășurat recent la Sala Sporturilor din Mediaș.
Este vorba despre Albert, angajat în cadrul Serviciului de Pregătire Profesională, care a reușit să urce pe podiumul competiției la două probe diferite.
Prahoveanul Albert a câștigat locul I la proba pe echipe și locul al II-lea la proba individuală, în cadrul categoriei „kumite shobu sanbon”, seniori 21–35 ani, -75 kg. Performanțele sale „demonstrează că disciplina, determinarea și excelența nu se opresc la uniforma de serviciu, ci se reflectă și în afara atribuțiilor profesionale”, transmite Corpul Național al Polițiștilor.

Cu o experiență sportivă de peste două decenii, începută la vârsta de 9 ani, Albert este Maestru Emerit al Sportului, titlu acordat în anul 2018 de către Ministerul Tineretului și Sportului. Este, de asemenea, membru al lotului național de karate de 8 ani, perioadă în care a reprezentat România în numeroase competiții internaționale, obținând titluri europene și mondiale.
Oamenii legii mai afirmă că premiile obținute de Albert la Mediaș pun în lumină modul cum „valorile sportului – rigoarea, spiritul de echipă și perseverența – se regăsesc deplin și în activitatea polițienească”, oferind un exemplu pozitiv în rândul colegilor și al comunității.





