Autoritățile din Ploiești anunță o serie de măsuri preventive pentru protejarea populației în contextul valului de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat.
Acestea se vor aplica în funcție de codurile de avertizare meteorologică emise, transmite Primăria Ploiești.
Municipalitatea va amenaja puncte de distribuire a apei potabile în principalele piețe ale orașului, valabile pentru codurile galben, portocaliu și roșu de caniculă, după cum urmează:
Halele Centrale (strada Griviței, nr. 15)
Piața Centrală (strada Griviței nr. 15)
Piața Aurora Vest (strada Baraolt)
Piața Nord (Aleea Arinului)
Piața Malu Roșu (Aleea Profesorilor)
Piața 9 Mai (Aleea Prislop)
Piața Mihai Bravu (Aleea Petrochimiștilor)
În caz de cod roșu de caniculă, vor funcționa și puncte de prim-ajutor medical în mai multe locații, printre care Primăria Municipiului Ploiești, Sala Sporturilor Olimpia și mai multe piețe agro-alimentare din oraș.
Pe perioada codurilor meteorologice de caniculă, se va asigura funcționarea continuă a surselor de apă potabilă în toate piețele agro-alimentare, precum și instalarea de pulverizatoare cu apă în piețele mari din oraș: Centru, Nord și Vest. De asemenea, fântânile arteziene din zone precum Parc Nichita Stănescu sau Piața 1 Decembrie 1918 vor funcționa în regim prelungit.
Harta cișmelelor publice aflate pe raza municipiului Ploiești poate fi consultată aici: https://fountainmap.com/?lat=44.950137&lon=26.003733&z=17.
Citește AICI setul întreg de informații și recomandări puse la dispoziția cetățenilor de către Primăria Ploiești.




