Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului căzut de la etaj, la Plopeni. Ce au descoperit polițiștii

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului bărbatului de 52 de ani care a căzut, luni seară, de la etajul unui bloc din Plopeni. Aceștia au demarat cercetări pentru a stabilit împrejurările exacte în care omul și-a pierdut viața.

Din informațiile de până acum, anchetatorii au stabilit că omul ar fi căzut după ce s-a dezechilibrat. Ei exclud, astfel, varianta unei crime sau a unei sinucideri, indiciile arătând că totul a fost doar un tragic accident.

„În jurul orelor 17:50, Poliția Orașului Plopeni a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de la etaj, pe casa scării unui bloc din localitate. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a fost declarat decedat de către cadrele medicale. Din primele verificări se pare acesta s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la un etaj superior peste balustrada de susținere. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a anunțat IJP Prahova în cursul zilei de marți.

Foto ilustrație