Opoziția a obținut un scor zdrobitor, în Prahova, la alegerile europarlamentare din 26 mai. Din rezultatele finale anunțate, miercuri, de Biroul Electoral Județean reiese că peste 50% dintre voturile valabil exprimate în Prahova au mers către PNL sau Alianța 2020 USR-PLUS, clasate, de altfel, pe primele două locuri după procentul obținut la nivel de județ.
343.632 de persoane s-au prezentat la urne, duminică, în județul Prajova, pentru alegerile europarlamentare, dar peste 10.118 voturi au fost anulate, a anunțat Biroul Electoral Județean Prahova, odată cu rezultatele finale ale scrutinului.
Rezultatele finale în Prahova la alegerile europarlamentare:
PNL – 94.543 de voturi (28,35%)
USR-PLUS – 75.298 de voturi (22,58%)
PSD – 69.177 de voturi (20,74%)
PMP – 25.061 de voturi (7,51%)
Pro România – 21.754 de voturi (6,52%)
ALDE – 21.147 de voturi (6,34%)
George Nicolae Simion (independent) – 5.025 de voturi (1,5%)
Peter Costea (independent) – 4.625 de voturi (1,39%)
Georgiana Carmen Tudoran (independent) – 4.057 de voturi (1,22%)
PRU – 2.358 de voturi
UDMR – 2.188 de voturi
UNPR – 2.177 de voturi
Pro DEMO – 2.040 de voturi
Partidul Socialist Român – 1.889 de voturi
Partidul Social Democrat Independent – 1.213 de voturi
Blocul Unității Naționale – 945 de voturi




