Accident pe DN 1, la Nistoreşti. Patru persoane au fost implicate

Patru ocupanți ai unei mașini scăpate de sub control s-au ales doar cu o sperietură zdravănă. Accidentul s-a petrecut luni dimineaţă, pe DN 1, la Nistorești.

 

IJP Prahova a anunțat că patru persoane se aflau în mașina implicată, dar niciuna nu a fost rănită. Accidentul s-ar fi produs în urma fenomenului de acvaplanare, în zonă carosabilul fiind umed.

La fața locului intervin echipaje de prim-ajutor și pompieri din partea ISU Prahova, respectiv de la Serviciul Județean de Ambulanță. Reprezentanții Inspectoratului pentru  Situații de Urgență au anunțat că au cerut și o echipă specializată pentru îndepărtarea unui stâlp doborât la pământ.

Potrivit Poliției, din cauza evenimentului, traficul în zonă este dirijat, până la scoaterea mașinii în afara carosabilului.

Foto: ISU Prahova