Ca să fiu sincer, nu prea îmi pasă ce se întâmplă în PNL, PSD, PDL sau alte partide, parlamentare sau nu. Nu îmi pasă pentru că ştiu că orice s-ar întâmpla nu îmi va aduce un mai bine imediat sau viitor iar cu veştile proaste venite din zone politice m-am obişnuit până la imunitate. Au mărit impozitele? Bagă coplata la spitale? Aşa, şi? Cui îi pasă? În schimb, câteva sute de români au ieşit în stradă într-o dimineaţă geroasă pentru a cere ca „mare regizor, actor, om de cultură” Sergiu Nicolaescu să nu fie incinerat.
În ciuda dezinteresului faţă de evenimentele politice, ceea ce se întâmplă în PNL a reuşit să-mi atragă atenţia. O ieşire publică a lui Călin Popescu Tăriceanu a înfierbântat spiritele până la incandescenţă într-un partid în care libertatea de exprimare ar trebui să aibă rădăcini chiar în denumire.
Reacţiile liberalilor mai vechi sau mai noi au fost diverse, de la „trebuie exclus” la „a avut cinci neveste”, dar cireaşa de pe tort o reprezintă declaraţia celui care acum trei ani poza în propovăduitorul bunului simţ, Crin Antonescu. Acesta nu numai că tace înţelept atunci când Gigi Becali o ia razna, dar se dovedeşte iute la mânie când aude de Tăriceanu, „marioneta lui Băsescu”.
Din fericire pentru Crin, cei mai mulţi liberali au uitat că atunci când Gigi sărbătorea cu Băsescu eliminarea Rapidului din UEFA, Tăriceanu era printre puţinii care atrăgeau atenţia asupra derapajelor prezidenţiale. Din păcate, PNL s-a transformat într-un partid în care Gigi Becali se simte din ce în ce mai bine iar Călin Popescu Tăriceanu e pe punctul de a fi exclus.
