Domnule Dosaru, tocmai citesc un comunicat primit prin SMS din partea instituţiei dumneavoastră, în care sunt anunţat că acum „este în desfăşurare o acţiune a poliţiştilor pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere”.
Aşa m-am hotărât ca azi, stimate domnule comisar-şef, să vă scrie cetăţeanul, nu jurnalistul. Simt nevoia să vă împărtăşesc gândurile mele, după ce era să mor în week-end. Sfătuit de prieteni să „o las baltă”, că nu există lege pentru ceea ce vă voi povesti, m-am hotărât să profit, totuşi, de ziarul meu, pentru a vă împărtăşi câteva gânduri, pe care sunt convins că le au şi mulţi alţi ploieşteni şi prahoveni care dau piept cu traficul rutier infernal.
De o lună încoace asist, fără voie, la câteva episoade petrecute pe stradă, de o barbarie fără margini. Acum o lună, un şofer a oprit în mijlocul străzii, s-a dat jos din maşină şi l-a călcat, efectiv, în picioare, pe un pieton care traversa strada pe verde, deci regulamentar, în dreptul magazinului Kaufland de la Vest. Pietonul avusese, deci, tupeul, să treacă pe verde prin faţa şoferului care ieşise de la Kaufland şi vroia să treacă pe roşu.
Zilele trecute, am văzut că subordonaţii dumneavoastră au oprit, după ce au tras câteva focuri de armă, un şofer care conducea beat. Omul lovise, cu două zile în urmă, un copil pe trecerea de pietoni, dispărând în ceaţă.
Cu ceva vreme în urmă, un taximetrist a deschis geamul maşinii sale şi a tras o flegmă din vârful călcâiului în maşina în care se afla socrul meu, bizonul fiind nemulţumit, probabil, că socră-miu, la cei 70 de ani ai lui, conducea regulamentar (probabil prea încet pentru bipedul în cauză), automobilul.
În fiecare zi, domnule Dosaru (nu o spun cu reproş, doar discutăm, ca între doi parteneri în lupta pentru dreptate, corect?), nenumărate bestii ne pun viaţa în pericol prin comportamentul lor psihotic, vecin cu demenţa.
Cred că suntem amândoi de acord că ar trebui să fie efectuat un test psihiatric şoferilor, în urma căruia jumătate dintre aceştia ar pica examenul, fără dubii. Vorba aia, experimentul carnetelor de la Piteşti este încă viu în memoria colectivă, nu?
Cum era să mor sâmbătă
La ora 16.00, în data de 2 martie 2013, mă deplasam (parcă aşa se spune în comunicatele de presă) pe Bulevardul Republicii, din zona rondului de la Catedrală în direcţia Caraiman. După prima trecere de pietoni, în dreptul statuii lui Mihai Viteazu, un Hyundai Accent (PH 11 VCW) culoare bleu, disperat că circulam prea încet în oraş pentru standardele respectivului conducător auto (aveam 55-60 km/h) a ţâşnit prin dreapta mea, mi-a tăiat faţa, şi a pus frână înaintea mea – un gest criminal cu care fiecare dintre noi, şoferii din România, ne întâlnim, măcar o dată, în viaţă.
Am pus frână, surprins, soţia mea (aflată în dreapta) s-a speriat, am păstrat controlul automobilului şi am continuat, cu tensiunea la cote de avarie, drumul. Nu am claxonat gestul brutal al respectivului individ, însă recunosc că i-am făcut semn cu faza mare de trei ori.
Drept răspuns, individul, ca să îşi consume toţi neuronii disponibili în acel moment, a pus frână bruscă. Nu am intrat în el, am frânat brusc, iar individul a accelerat agresiv şi s-a apropiat de intersecţia semaforizată de la sensul giratoriu Caraiman.
Nu am înjurat, nici nu l-am urmărit, cu toate că un astfel de individ merită călcat în picioare după orice standard comportamental cunoscut mie, mă cam albisem la faţă (tocmai avusesem o zi liniştită, fără probleme, omul tocmai reuşise să mi-o strice în trei secunde) şi mi-am continuat drumul pe banda întâi de mers.
Fiind verde la semafor, tipul care se afla pe banda a doua mi-a tăiat din nou faţa, pentru a dispărea în sensul de mers spre Str. Andrei Mureşanu (Cina).
Nu sunt răzbunător, de fel, doar întreb: dacă pierdeam controlul automobilului în momentul în care inconştientul mi-a tăiat faţa, agresiv şi intenţionat? Dacă gestul lui imbecil, oligofren, mă făcea să mă urc pe un stâlp aflat pe rondul din mijloc, având şi soţia în dreapta mea? Nu mă interesează acum analiza funcţionării unui astfel de creier, care poate să fie capabil de astfel de gesturi la volan, repet, nu pe trotinetă, bicicletă, role, etc, ci acolo unde trebuie să fii responsabil, pentru că altfel rişti integritatea ta corporală şi a celor din jur, care sunt complet nevinovaţi fiindcă eşti tu psihopat. Vreau să ştiu, doar, cum poate să plătească. Conform legii. Nu sunt haiduc. Mi-ar fi foarte uşor să îi fac rău în orice manieră. Nu doresc, însă, decât să plătească pentru ce a făcut şi, sper eu, să realizeze gestul său criminal. Poate, în felul acesta, scăpăm de un dement, în plus, pe şosele. Cu mulţumiri, S.I.
Articol preluat de pe blogul autorului