Acum câţiva ani, la Sala Sporturilor, fetele de la CSM Ploieşti disputau un meci pe muchie de cuţit. Vrând să destabilizeze echipa adversă, vreo 10 spectatori s-au aşezat exact în spatele băncii tehnice, suflând ca nişte decreieraţi în fluierele şi trompetele din plastic, aplecaţi peste balustradă, la nici un metru de jucătoare. Multe dintre ele, nişte copile. Evident, nu doar deranjate teribil de zgomotul care le spărgea timpanele, dar şi speriate de huliganii care urlau ca animalele şi gesticulau nebuneşte în spatele lor.
Este drept că metoda a funcţionat. Dar mă întreb cât este de corect ca o echipă, mai ales una de fete, să fie supusă unui astfel de tratament.
Steaua a bătut-o pe Chelsea, pe National Arena. La meci au fost vreo cincizeci şi ceva de mii de spectatori, unii au venit şi de la Ploieşti, cu fulare şi steaguri cu tot. El Nino, Fernando Torres adică, a fost o adiere blândă, Bertrand, fundaşul lor stânga, a fost cel mai slab jucător de pe teren. Pe când al Stelei, Latovlevici, a făcut golul meciului, cu acea centrare cu exteriorul piciorului stâng din care a ieşit penaltiul transformat de Rusescu. Eroul Rusescu, scriu ziarele.
Românii au fost, joi seară, mai buni ca milionarii lui Chelsea şi, paradoxal, mai serioşi. De parcă jucătorii formaţiei engleze şi-au lăsat blazonul la Londra şi au venit la Bucureşti vorbiţi să-l dea afară de antrenorul Rafa Benitez, conform unei celebre metode româneşti. Nu mă interesează asta. Şi nici a câta parte din România a vibrat la victoria Stelei.
Dar, uitându-mă la televizor şi văzând spectacolul grotesc de lumini verzi ţintite în ochii jucătorilor englezi tot meciul, m-am simţit ruşinat.
Spunem că sunt africanii înapoiaţi şi facem mişto de ei că ne-au trimis în case zumzetul infernal al vuvuzelelor. Măcar ei nu-şi bagă trompetele în urechile adversarilor.
Nu, noi nu suntem înapoiaţi. Avem lasere!
Ciprian RADU