Era ultima etapă din campionatul lui 2004. Petrolul depindea de jocul rezultatelor. Mă dusesem la Alba Iulia, cu o dacie vişinie urcând rampele Ardealului cu 20 la oră, pentru că şoferul nu înţelegea că motorul cere treaptă inferioară. Intrasem în stadion pe podeţe de scânduri deschiolate. Arena era în reconstrucţie, Savin era preşedinte acolo. Petrolul era un hibrid, un amestec genetic între două specii, artificial şi, desigur, sterp. Acolo, în inima Ardealului, a retrogradat.
Pe urmă, Petrolul a revenit la origini. Reunirea lotului s-a făcut totuşi pe terenul Astra II, sub comanda lui Puiu Dridea. Veniseră şi Gabi Paraschiv şi Biţică, împrumutaţi până atunci la Poli Iaşi. Erau Marinescu, Laurenţiu Dumitru, George Ghiţă şi mulţi alţii.
Petrolul a început campionatul în Seria a II-a din B. Se bătea cu Pandurii la promovare. Eram reporter la Alpha TV şi transmiteam, înregistrat, toate meciurile. Ne-am dus la Turnu Severin, să jucăm cu Building Vânju Mare. Pe la Găeşti ne-am dat seama că uitasem casetele. În orăşelul dâmboviţean găseai frigidere la tot pasul. Casete profesionale, ioc! Aşa că am rugat un coleg să vină cu ele de la Ploieşti. Bani de benzină erau, pe vremea aia. Ne-am întâlnit la Târgovişte. Şi, până la Severin am ajuns în timp record, în condiţiile în care drumurile erau în reparaţii şi aveam un Peugeot utilitar diesel. Dar aveam şofer.
Am sosit cu 10 minute înainte de meci şi câteva le-am pierdut încercând să-i explicăm unui poliţist ce vrem să facem. Iar el ne-a răspuns: Las’ că ştiu io d’ăştia. După care s-a dus să-şi ia seminţe. De care vrei?, a întrebat vânzătoreasa. D’ăştia albe, a zis el.
Pandurii ne-au scos promovarea din cap în sezonul ăla.
Nu-i nimic, venim la anul, ne-am încurajat noi. Au trecut şapte ani. Timp în care am colindat ţara-n lung şi-n lat în căutarea Diviziei A pierdute. Petrolul a învins Timişoara lui Hagi în sferturile Cupei României, dar tot n-a promovat. Într-un sezon, Buzăul a ajuns în prima ligă (şi) cu banii luaţi de la Petrolul pe Muţiu.
În altul, Chiajna ne făcea arşice pe teren propriu, cu Radu Petrescu la centru. Ce invidie aveam pe echipa făcută la groapa de gunoi a Bucureştiului! Mi se părea incredibil ca o comună să aibă un stadion aşa frumos în timp ce al Petrolului stătea să se dărâme. Acum, când avem noul „Ilie Oană”, al Chiajnei nu mai pare deloc extraordinar. Şi verdele cu galben dă urât.
Altădată, a promovat Braşovul cu Vamă la pupitru. Fiind în ultimele şase luni, Hadnagy semnase contract, iar Petrolul nu l-a lăsat să plece. Iar Attila n-a jucat o jumătate de campionat şi s-a antrenat, în secret, în tot acest timp, cu un om pus la dispoziţie.
Petrolul a mai pierdut jucători. Nu ca alte echipe care au schimbat tot. Echipa ploieşteană şi-a păstrat mult timp nucleul. Ceea ce a fost şi bine şi rău. Rău pentru perlele care s-au irosit în liga secundă. Marinescu este cel mai elocvent exemplu. A plecat târziu. Poate ar fi fost de mult la naţională. Şi, oricum, până la urmă tot a plecat. La fosta Unirea Urziceni.
La fel ca Hadnagy, şi Gabi Paraschiv a forţat plecarea. Aflat atunci la prima descălecare, Vivi Răchită a negociat cu Oţelul. A luat la schimb doi jucători aflaţi în sfera de influenţă a gălăţenilor. Pe Gorga şi Ionilă. Perioada Pelanda – singurul brazilian care nu ştia cu mingea – s-a încheiat tot fără promovare.
În şapte ani, au tot promovat alţii. Craiova lui Mititelu, Otopeniul, Miovenii, Unirea Urziceni.
Petrolul a câştigat însă războiul identităţii cu Ioan Nicolae şi insidiosul său proiect CSM FC Ploieşti. S-a semnat pacea cu Răchită, după care Petrolul a trecut în mâinile autorităţilor locale. Şi ne-a venit, în sfârşit, rândul…
Ultimul meci din liga secundă a fost la Strejnic, cu CSM Râmnicu-Vâlcea. Petrolul a promovat de primul loc.
După atâţia ani, fusesem împins, cu brutalitate parcă, într-un univers de care uitasem. Ca nişte pui de lupi crescuţi la zoo şi duşi în pădure. Fericiţi că sunt liberi şi speriaţi, totodată.
Petrolul a evitat dezastrul pe ultima sută de metri, dar, atunci, era deja o echipă. Cu Hamza, Boudjemaa, Mustivar, Zerka, Osiako. Era echipa care devenise parte integrantă a Ligii I. Şi care, readucându-l pe Marinescu acasă şi naturalizându-i imediat pe Hoban, Alcenat, Guilherme, Gicu Grozav, Bornescu, Jeremy Bokila, Vlăduţ Morar, Geraldo şi ceilalţi a realizat imposibilul din urmă cu câţiva ani.
Locul trei în campionat şi Cupa României. Nu după şapte, ci după 18 ani! Cu aproape 30.000 de suporteri în tribunele Arenei Naţionale, dublul capacităţii stadionului „Ilie Oană”. Cu peste 40.000 de fani aşteptându-i în crucea nopţii acasă, la Ploieşti. Cu Buzăul, Braşovul, Chiajna, Târgu-Jiu, Sibiul, Giurgiul şi Bucureştiul uitându-se la televizor. La noi, PETROLUL!