A venit vara şi păsărelele s-au întors din ţările calde direct în capetele fierbinți. Așa se face că pe 26 iunie m-am întâlnit cu un fenomen neobișnuit, chiar în centrul Ploieștiului. Oraș pe care îl știam de serios. În faţa Palatului Administrativ şi-au dat mînă cu mînă şi inimă cu inimă niște iubitori. De animale. S-au adunat acolo să protesteze, n-o să vă vină să credeți, împotriva unor oameni care au otrăvit niște cîini. (Nu pentru nivelul de trai, nu pentru victimele abuzului psihic şi fizic, nu pentru locuri de muncă.)
Păi logic n-ar fi fost să se strîngă la oamenii ăia acasă? (la cei care au otrăvit cîinii, cum ar veni.) Şi strigau de mama focului: „asasinii”, „criminalii”, „nenorociții” ş.a.m.d. De ce strigau în faţa primăriei… zău ca nu înțeleg. Primarul şi oamenii săi nu au făcut nimic. Dar chiar nimic!
Mă rog…
Pasă-mi-te, acum cîteva zile, niște oameni sătui să mai fie terorizați, şi ei şi copiii lor, de cîinii fără stăpîn, şi sătui şi de așteptatul, care durează de ceva ani, ca stăpînirea să rezolve odată situația asta, au pus problema un pic mai diferit decît majoritatea dintre noi, care doar așteptăm. Au făcut-o cu stil. Au oferit cîinilor o ultimă masă copioasă, cu pui rotisat, pe care l-au condimentat cu o substanță deja celebră în Ploiești, ca fiind una ce face numai victime de soi. Anume Furadan. Pe lîngă faptul că e interzisă, mai e şi al naibii de scumpă. Eu l-aş bănui tot pe soțul Mădălinei Manole.
Una peste alta… şi cu ștaif, şi fără cruzime, şi cu cheltuială. Oamenii şi-au dat toată silința, după părerea mea. E clar că nu sunt nişte suflete negre. Atunci de ce strigați? Şi la cine? Am priceput, sînteţi revoltați. Pot să înțeleg că bieții cîini nu au ales ei să trăiască pe stradă, să fie înfometați, agresați şi așa mai departe.
Dar la bază, tot niște iubitori de cîini au contribuit la prezenţa lor aici.
Că unul ca mine sau ca cel care l-a otrăvit nu s-ar fi gîndit, cu siguranță, că are nevoie de cîine în oraș. Mai rămîneţi dumneavoastră, cei care le compostați urechile ca sa nu poată fi culeși de pe stradă, dar nu-i culegeți nici dvs. Care uitaţi să îi castraţi şi apoi nu mai știți ce să faceți cu atîţia. Care vă rupeți de la gură să-i hrăniți, dar unui copil cerşetor îi strigați „La muncă! Nu la întins mîna!”
Nici mie nu mi se pare o soluție să omori niște animale care practic, nu fac altceva decît să se lupte să supraviețuiască. E drept, în haite şi organizat. Nu știu dacă vă este clar, dar la foame, şi poate nu numai, cîinii se hrănesc inclusiv cu carne de om. Poate o sa spuneți că exagerez, dar aş spune că au fost mediatizate destule cazuri, trebuie doar să faceți un mic efort de memorie. Cîinii sînt, în definitiv, animale de pradă.
Iar lor nu li se pare ca sîntem şi noi niște suflete. Şi nu li se pare că avem ochi blajini şi că uneori plîngem şi noi. Adevărul supărător e ca uneori intuim ce hămăie ei spre noi seara, cînd ne întoarcem de la serviciu, prea obosiți să-i vedem cum ne pîndesc din umbră. Dar ne prefacem că nu ne e teamă, pentru că dacă ne simt frica sau o rupem la fugă vom fi sigur muşcaţi.
Există oameni care şi-au ucis soacrele pentru mai puţin.
Să admitem că otrăvirea cîinilor nu este o soluţie. Dacă v-aţi inflamat aşa rău, înseamnă că ştiţi dvs. alta. Ce ar trebui sa facem cu cîinii fără stăpîn? Că în adăposturi spuneți că nu sînt condiţii, că hrana e proastă şi insuficientă. Că nu mai sînt locuri nici în adăposturi, chiar. Eu vă propun să vă sacrificați pe altarul dragostei pentru patrupede şi să oferiți cîte puțin din pulpa piciorului, în fiecare seară, prin cartierele prin care se adună ei, de obicei, să facă rost de mîncare.
Atunci o să spun da, domne! Asta da dragoste. De ce urlete? De ce să facă altcineva ceva? Luați chiar dvs. măsurile necesare!
Ca imaginea iubitorului să fie completă, aş adăuga, pentru cei care nu știu încă, faptul ca fetița Laurei Moagher, directorul Parcului Memorial „Constantin Stere”, a fost agresată verbal şi fizic de niște participanţi la miting, în virtutea faptului că mama ei nu e suficient de atentă cu pufoasele şi simpaticele animale. I s-a spus chiar să mănînce cîini morţi.
Copilul are nouă ani.
Bravo!
Sînziana Vasile