Colegii din presa prahoveană au prezentat, în format text şi video, o scenă obişnuită dintr-un cartier ploieştean al anului 2013: Nuntă ţigănească, stradă blocată, urlete, miorlăieli şi hăuleli lătrate la miliarde de decibeli peste limita legală admisă, poliţişti care se scarpină, neputincioşi, sub chipiu, dar şi populaţie românească care tace mâlc, de frica ţiganilor.
Ca să închei repede cu poliţia – să le fie ruşine pentru stilul de abordare. Nu ajungi la un asemenea eveniment şi mai stai la discuţii cu protagoniştii: dacă era un cartier olandez, englezesc, german, poliţistul intra, scotea amplificatorul din priză, mai chema rapid nişte colegi, amenda proprietarul, pe populaţia participantă la chermeză şi, bineînţeles, pe miorlăitorul de la microfon, după care spărgea gaşca: unii la arest pentru 24 de ore, alţii la casele lor. Şi gata! A doua oară şmecherii se gândeau serios dacă-şi mai suflă mucii a jale în microfon.
Până la urmă, a existat un dosar penal pe numele lui Florin Salam sau cum îl cheamă – nu reţin orice biped. Dar restul modelului expus mai devreme nu cred că a fost aplicat, aşa cum ar prevede orice normă de bun-simţ, nu neapărat legislativă.
Sigur că, dacă în orice cartier din vestul civilizat s-ar întâmpla aşa ceva, indivizii care tulburau atât de dizgraţios liniştea comunităţii ar fi fost linşaţi până să ajungă poliţia. La noi, mai domol că ţiganii sunt periculoşi, nu? De ce sunt ţiganii periculoşi? Pentru că autorităţile sunt slabe, punct!
Revenind la ţigani. De ani de zile mă cert cu prietenii având următorul tip de argumente: „bă, au o sută de ani de la ieşirea din sclavie, dacă un copil de rrom se naşte într-o familie de analfabeţi, acesta are, din start, un dezavantaj faţă de un copil român, un tânăr rrom se confruntă cu mii de obstacole create de societate, în urma prejudecăţilor milenare, până ar putea să răzbată, să ajungă acel cineva la care visează orice fiinţă umană” şi multe altele. Toate aceste puncte de vedere sunt adevărate.
Pe de altă parte, eu muncesc 14 ore pe zi şi nu am chef să aud, la 3 dimineaţa, pe cineva urlând la fereastra mea, aşa cum păţesc, de la începutul verii, pe strada Elena Doamna din Ploieşti. Am ieşit într-o noapte să văd de unde vine muzica. Trebuie să ştiţi că jumătate de centru răsuna. În casă aşa mi se părea, că e lângă gard miorlăitorul – ei, aflaţi că scena se întâmpla pe undeva în capătul străzii Colinii, spre Traian. Cu alte cuvinte, sute de suflete auzeau, în toiul nopţii, ce auzeam şi eu. Dormeau?
Am sunat la Poliţie. Agentul de serviciu mi-a spus că e prima sesizare din noaptea aceea. Românii de pe Colinii ori sunt ahtiaţi după croncăneala nocturnă, ori, revin, le e frică sau sunt resemnaţi, neavând încredere în operativitatea oamenilor legii.
Sunt de acord să îi integrăm pe ţigani între noi, în cartierele noastre, cu o singură condiţie. Să se comporte decent. A asculta muzică la trei dimineaţa nu ţine de tradiţiile lor neînţelese pentru mine, ci de bun-simţ.
Eu nu ascult AC/DC la 3 dimineaţa ca să audă tot cartierul. De fapt, toată viaţa mea am fost atent ca să nu deranjez vecinii. Iar dacă pe la 16 ani mai dădeam casetofonul tare, la primul avertisment opream muzica. Atâta tot – se termina scena „cultural-artistică”.
Ei simt nevoia să ştie toată lumea din jur, pe raze de kilometri, că îl au pe Salam în curte. După ce pleacă privighetorul, pe la 3, cum spuneam, nu mai adorm decât la 5, de furie. Iar la şase, ca un cetăţean plătitor de taxe şi impozite ce sunt, trebuie să fiu proaspăt pentru o nouă zi de muncă, să mă concentrez, să dau randament, ca să plătesc, aşa cum spuneam, toate dările către stat, inclusiv cele care se duc la ajutoarele sociale.
Ce situaţie! Cu alte cuvinte, eu sunt terorizat noaptea de muzica unora care îşi plătesc curentul din cotizaţia mea la bugetul asigurărilor sociale?
Despre manele, pentru informarea tinerilor români şi ţigani, deopotrivă: din punct de vedere muzical, maneaua este o mixtură neuniformă de tonalitate neîncadrată într-un stil distinct (merge spre diatonic), în care se înghesuie un amestec de folclor turcesc, grec, aromân – alandala. Trebuie să ştiţi că maneaua stâlceşte până şi muzica lăutărească ţigănească.
Fără tăgadă, maneaua este pentru proşti din mai multe puncte de vedere.
Maneaua merge pe module armonice majore, în contradicţie cu muzica lăutărească ţigănească, mult mai sfosticată, care preferă tonalitatea minoră. De fapt, maneaua a apărut ca un gen accesibil comunităţii needucate în faţa sofisticatei muzici lăutăreşti.
Cu alte cuvinte, acest hibrid face de ruşine muzica lăutărească.
Pe lângă stilul modal simplist, maneaua transmite sentimente primare, banale, accesibile: băutura, mâncatul, sexul, banii – cam la asta se rezumă mesajul – un fel de vis de aur al omenirii: tânărul indian crescut printre gunoaiele unei suburbii infecte visează să ajungă rajah: Slam dog millionare este un film de referinţă, dar cam atât cu simbolistica la manele.
Şi atunci, ce e de apreciat? Sau, mai bine zis, de ce să fiu obligat să fac diferenţa?
Mesajul este unul simplu: vă încurajăm să vă integraţi dacă vă comportaţi normal. Ascultaţi ce vreţi la voi în casă, faceţi ce vrei la voi în casă. În comunitate, fiţi civilizaţi, încercaţi, măcar, să demonstraţi că meritaţi respectul. Nu numai noi, românii, trebuie să vă tratăm cu respect, să nu vă discriminăm. În primul rând voi trebuie să vă doriţi asta. Iar dacă nu vă doriţi, din principiu, nimic, atunci nimic veţi primi din partea comunităţii