CODUL INSOLVENŢEI: Motiv de dispută între premier şi Curtea Constituţională

curtea constitutionalaPremierul Victor Ponta acuză Curtea Constituţională că sprijină evaziunea fiscală şi nu lasă Guvernul să combată acest fenomen, el afirmând despre actuala lege a insolvenţei că încurajează companiile să nu plătească taxe. Curtea Constituţională a stabilit, marţi, că noul Cod al Insolvenţei este neconstituţional.

Prezent, miercuri, la Fabrica Coca-Cola din Ploieşti, la inaugurarea unei noi linii de producţie, premierul Victor Ponta a afirmat, într-o declaraţie dată presei, că apreciază companiile „serioase” cum este Coca-Cola, care plătesc taxe la bugetul de stat, compensând astfel evaziunea fiscală pe care o fac alte firme.

În acest context, premierul a acuzat Curtea Constituţională că sprijină evaziunea fiscală şi nu lasă Guvernul să combată acest fenomen.

„Când văd companii serioase cum este Coca-Cola că plătesc taxe cu care compensăm faptul că alte firme nu plătesc taxe şi se ocupă cu evaziunea fiscală, evaziune care văd că acum e sprijinită şi de Curtea Constituţională, care nu ne lasă să combatem evaziunea fisclă, cu atât mai mult apreciez companiile serioase care plătesc taxe”, a spus Ponta, citat de realitatea.net.

Întrebat despre legea insolvenţei, el a afirmat că actuala lege a insolvenţei „încurajează companiile să nu plătească taxe”.

Ponta a adăugat că actuala lege a insolvenţei este „o lege proastă” şi a spus că este hotărât să o schimbe pentru a sprijini companiile „serioase” să investească, să plătească şi să fie „actorii corecţi” în economia româneaască.

Declaraţia vine după Curtea Constituţională a stabilit, marţi, că noul Cod al Insolvenţei este neconstituţional.

Curtea Constituţională a admis, marţi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului referitor la ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind insolvenţa şi a constatat totodată că întreg actul normativ este neconstituţional, potrivit Mediafax.