De Nicu Boaru
Iată că încep să pogoare nu Moise și alți patriarhi și proroci (ei, ce carte a fost și va fi, bașca prezentul, „popoară-te”, Moise a lui Faulkner!) dar vremuri ca din Canaan, cu siguranță. Deocamdată avem un guvern quasi-monocolor, fiindcă doi miniștri liberali, și ăia nu foarte importanți, la Cultură și la Externe nu înseamnă mare lucru.
Dar deja suspendatu-s-au mai toate observațiile, sarcastice, incriminările și malițiile. Diferența de tratament dintre guvernul MRU și team-ul Ponta este incalculabil: o prăpastie. Nimeni nu zice nimic despre ultimii. Nici măcar că parcă n-ar fi… primii. Cât despre Boc și ai lui, lințoliul și recviemurile au făcut tăcerea și uitarea să fie cât mai aneantizatoare. Vorba romanilor: damnatio memoriae. Nu-i pomeni, ca să nu existe.
Că nu prea existau când îi aminteam, este altceva. Repet: e acum ceva pe care marinarii (nu fac nici o aluzie… politică) o numesc „calm plat” . Nicio suflare de vânt, o acalmie „cam” îngrijorătoare dacă n-ar fi mulțumitoare pentru cei care se mulțumesc simplificând, trăiesc vegetativ și fără perspectivă.
Nu voiu războiu cu orice preț, nu sunt vreo Miță Baston sau Didina Mazu, dar nu cred că absența oricărei referiri în tonalitate mai critică la ceea ce fac Ponta și ai lui e bună pentru noi. Poftim: pentru țară, fiindcă, vorba personajului din O scrisoare… „de la binele țării vine binele nostru…” . Mă joc puțin sau exagerez nițel spunând că nu văd ca purtător de semne bune faptul că noi nu observăm (sau nu zicem), că ei nu observă că mai nici o măsură de redresare economică a țării și de ameliorare financiară a bugetarilor și nu numai nu a fost luată.
Pentru a mia oară articulez: ce ne trebuia măsura (și tapajul înfiorător din jurul ei) legată de ICR? În felul acesta am coagulat o solidaritate (altfel greu de întărit la români) a multor intelectuali de vază, cinste, omologare. Nu e mică cifra de 1200, reprezentând semnatarii unui protest vehement împotriva „necugetatei măsuri Ponta”, dintre care mulți renumiți pe plan internațional. Lor li s-au adaugat diaspora cerebeloidă precum și înalte institute de cultură, dintre care unele (Goethe-Institut, Institututul Cervantes, Institutul Francez) cu o pondere serioasă, cu un cuvânt greu în sprijinul culturii adevărate.
Nu-i intrutotul adevărat că doar băncile și marile companii transnaționale decid exclusiv în lumea modernă și că ele dețin resorturi, pârghii și declicuri. Europa este, se știe de mult, culturocentrică; sunt maximal operante instituțiile bancare, dar și directorii institutelor culturale majore ale bătrânului continent nu sunt chiar a cincea roată. Iar noi acolo ne-am vârât cu elan și luciditate: în miezul maelstrom-ului, în ochiul vârtejului.
Rău au sfătuit umorile celor care au luat rezoluția. Faptul că au picat adjuncții ICR-ului îndrumă fără tăgadă la sursa acestei „probleme” , să-i spunem, de interes național… Pică (cum se zice) Tania Radu și Mircea Mihăieș, adică plătesc mai mulți sau se lovește prin învăluire , deși ținta era una singură și se numea Mircea Mihaieș. Sunt notorii superbele pamflete anti-Antonescu semnate de Pleșu, Cărtărescu și Mihăieș. Primii doi nu sunt la ICR; al treilea – da. Iată că s-a ivit și nexus-ul nevralgiilor naționale; uite de ce plecau profesorii, doctorii, bugetarii nu-și recăpătau drepturile, zăpezile cădeau închizând cătunele, apele șiroiau diluvial.
Mihăieș îl poreclise , știți dvs. cum , pe lucidul și activul 24 de ore din 24 , Crin Antonescu. O vorbă a îndrăznit și răspunsul s-a declanșat prompt. Sunt încântat că (poate) viitorul președinte al țării are un caracter atât de frumos. Îl bănuiam eu de integrități și candori, dar omul își revelă o corolă față de care acela din poezia lui Blaga e doar o înflorire de scaiete din Bărăgan.
Avem aici o mică tâlcuire, o cheiță, pentru explicarea liniștii cam sepulcrale de la majoritatea TV-urilor și ziarelor. Rar vom mai vedea o burzuluire și un răspăr. Consumatu-s-au. Rozul, petala, zâmbetul, ziafetul, șerbetul, menuetul, libretul își vor clătina aromitor evantaiele și irizările. Veniți, privighetoarea cântă. Că, într-adevăr, nu-s departe vremile de priveghi…
