Preşedintele republicii România, Traian Băsescu, urmaşul numiţilor Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Ion Iliescu din nou, Nicolae Ceauşescu, Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, a reuşit să completeze, prin declaraţiile domniei sale, tabloul republicanismului românesc.
Care este diferenţa dintre mentalitatea liderului Frontului Plugarilor, respectiv Petru Groza şi Traian Băsescu, contrabandist de blugi şi carpete cu Răpirea din Serai? După declaraţiile de miercuri, niciuna.
Argumentez în ordinea evenimentelor:
Traian Băsescu uită că Majestatea Sa, Mihai I, prin deciziile politice şi militare aplicate în cei mai negri ani ai omenirii, la sfârşitul războiului mondial, atunci când România era, deja, invadată, în nord-est de trupele sovietice, a fost una căreia astăzi, noi, cei născuţi într-o Românie din care Transilvania face parte integrantă, trebuie să-i mulţumim recunoscători.
Numai datorită deciziilor politice ale Majestăţii Sale, în complet dezacord cu ambiţiile militare ale mareşalului Antonescu, România a rămas în actualele sale graniţe. Nearestarea lui Antonescu, continuarea războiului împotriva sovieticilor (război care, între noi fie vorba, nu mai dura mai mult de o lună până când forţele române erau complet spulberate) ar fi dus, alături de pierderea inutilă de vieţi, la distrugerea completă a ţării, la răzbunarea, fără precedent, a lui Stalin.
Mareşalul Antonescu a fost un patriot adevărat, şi-a iubit ţara cât toată clasa politică actuală la un loc, dar nu a avut, din păcate, niciodată, calitatea absolut necesară a unui şef de stat: vederea de ansamblu şi înţelegerea realităţii politice imediate.
Întorcându-ne la Mihai I, dacă atunci Majestatea Sa, alături de întreaga clasă politică, a schimbat cursul istoriei, salvând viitorul neamului şi integritatea teritorială a ţării, chiar şi aşa, fără Basarabia, astăzi, pe timp de pace, golanii zilei îşi negociază guvernarea prin cedări de suveranitate inacceptabile pentru orice român adevărat. Şi atunci cine este trădător de neam? Cel căruia Europa întreagă îi recunoaşte faptul că, în urma deciziei de la 23 august 1944, a scurtat războiul cu şase luni de zile, salvând sute de mii de vieţi, sau cel care astăzi, sfidând adevărul istoric, ne hăhăie la televizor o imbecilitate fără margini?
Numai un ticălos fără Dumnezeu ar putea să intoxice românii, în direct, la televizor, aşa cum a făcut-o prezidentul Băsescu. Să îl faci trădător şi slugă a ruşilor pe Mihai I nu înseamnă numai că ai citit Raportul Condamnării Comunismului ca pe o hârtie oarecare parcursă de un fost amploaiat al SIE de la Anveres, ci şi că nivelul tău de înţelegere a statutului, a însemnătăţii poziţiei politice din care te exprimi, nu reprezintă decât rezultatul oportun al descurcărelii, golănelii, pentru care, probabil, te feliciţi, zilnic, în oglindă.
Majestatea Sa Regele României a reprezentat, în 1945-1946, atunci când calculele lui Stalin şi scrisul pe şerveţel al „simpaticului” Churchill ne-au aruncat, cu brutalitate, în ghearele Uniunii Sovietice, singurul reper către Dumnezeu, unica speranţă către democraţie care le mai rămăsese românilor.
În acei ani negri, în care Maniu a fost trimis în puşcărie alături de zeci de mii de patrioţi, atunci când Occidentul ne aruncase cu pragmatism, fără resentimente, în braţele unui sistem încă necunoscut în Regatul României – vă amintiţi zicala lui Bismarck, „Belgia estului”? – atunci când regelui i s-au limitat cu brutalitate şi, mai ales, în mod ilegal, prerogativele sale, nemaivorbind de ultimatumul lui Vâşinski, românii se întorceau cu disperare şi speranţă către un simbol – Majestatea Sa Mihai I, regele lor jignit de comportamentul mârlănesc al comisarilor sovietici, ameninţat, la început voalat, după care pe faţă, cu represalii chiar fizice.
Pe acest fond, Mihai I a fost forţat să abdice, fapt cunoscut în toată lumea. A trebuit să vină preşedintele republicii România, Traian Băsescu, fost funcţionar comunist în marină şi comeţ exterior, să eticheteze pe ultimul monarh român în viaţă ca fiind slugă a ruşilor. Incredibil!
Din păcate, am impresia că golăneala asta ieftină are o explicaţie la fel de stupidă. După cum ştim deja, Băsescu, cel care nu este primit de verişoara Majestăţii Sale Regele Mihai al României, adică de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, desigur, a ales să boteze urmaşi de bastarzi.
Paul Lambrino, urmaşul de bastard conceput la Odessa de Carol al II-lea împreună cu Zizi Lambrino, a fost introdus în familia prezidenţială prin năşirea de către Traian Băsescu, acest gen fiind unul sfidător, gratuit, în acelaşi registru al golănelii fără margini „ba p-a mă-tii”.
Paul Lambrino, acest „prinţ” nerecunoscut al lumii, a găsit în Traian Băsescu un prieten de încredere. De ce? De d-aia! Sau de Ba p-a mă-tii, băi, Mihai I!
De ani de zile îi combat pe toţi cei care vă consideră mârlan, domnule prezindent Băsescu. Golăneala anumitor declaraţii am înregistrat-o, în mintea mea, ca pe ceva firesc în lupta cu securiştii, mogulii, ticăloşii milionari de carton faţă de care, în ciuda aparenţelor, chiar aţi început, la un moment dat, o prigoană nemaiîntâlnită în ultimii douăzeci de ani.
Din păcate, stimabile Băsescu, declaraţia legată de istoria recentă a României v-a aruncat în Recycle Bin-ul meu intern. Nu ai făcut, stimabile prezindent, decât să te încadrezi în categoria Caţavencilor republicani incapabili să-şi trăiască, în mod corect, propriul destin.
Mi-e greu să continui, mi-e scârbă. După atâta amar de ani în care am aflat adevărul despre plecarea forţată a regelui, despre adevărul crunt al acelor ani, a trebuit să vină Traian Băsescu să îmi confirme că republica, prin domnia sa, a dat tot ce era mai bun: oportunismul, golăneala, ticăloşia şi, mai ales, neputinţa depăşirii propriei condiţii a omului de rând, parvenit.