Alianţa politică PSD-PNL-PC, botezată în cristelniţa neamului drept cucernica USL, vine să completeze tabloul neputinţei la români, într-o formă demult autenticizată, cu atâta talent, în operele psihologului naţional I.L Caragiale.
Actorii politici care au compus conglomeratul adoctrinar încep să îşi ascută săbiile, nu atât pentru un duel onorabil cu oponentul electoral firesc, hulitul PDL, cât pentru mirositul şosetelor în interiorul sfintei alianţe salvatoare de naţiune.
Capetele în gură liberalo – pesediste creează o stare de tremur şi suspin orgasmatic în rândul PDL, care, printre puţinele variante de joc disponibile în acest moment, se roagă la icoanele Brătienilor şi la tabloul lui Vasile Roaită pentru un final însângerat, de disoluţie absolută a Opoziţiei.
Conflictul care poate detona, din interior, alianţa conjunctural-politică denumită USL, poate însemna, pentru Partidul Democrat Liberal una dintre luminiţele de la capătul tunelului.
Ruperea USL este, într-adevăr, visul de aur pentru activiştii oranj.
Aşa cum era de aşteptat, cărţile şi lobby-ul de la Bucureşti nu au nimic în comun cu realitatea politică din teritoriu.
La Ploieşti, pesediştii l-au desemnat pe senatorul Iulian Bădescu pentru funcţia de viitor candidat la fotoliul de primar al municipiului Ploieşti, în timp ce fraţii liberali de alianţă îl vor pe Adrian Semcu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, dar şi lider suprem al PNL Prahova.
Dacă la PSD interesele finanţatorului Sebastian Ghiţă primează, în PNL Semcu şi-a umflat şi el muşchii, punându-şi blazonul la vedere, şi s-a autopropus viitor candidat la Primăria Ploieşti.
Reacţia lui Semcu, aşa cum notează presa locală purtătoare de stindard social-democrat, este una izvorâtă din propriul interes. Ceva de genul: „de ce să ia pesediştii totul? Noi, liberalii, nu trebuia să luăm ceva?”. Pentru că toate calculele mai mult sau mai puţin bahice din USL dau alianţa victorioasă în alegerile din 2012, ceea ce îi face pe fraţii de crez „unionist” să viseze la funcţii înalte.
Ceea ce nu spun jurnaliştii echidistanţi aflaţi în slujba adevărului social-democrat este că interesul de grup, dorinţa de a controla totul îi împinge şi pe social-democraţii prahoveni să viseze atât la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova pentru un nou mandat, cât şi la şefia Primăriei municipiului Ploieşti.
Aici nu mai converg interesele lui Mircea Cosma şi ale lui Adrian Semcu, oameni politici care, de altfel, în vremuri de pace, trăiesc o viaţă demnă de cel mai fericit cuplu din lume. Un fel de Bonnie şi Clyde, în varianta politică autohtonă.
Negocierile legate de viitoare funcţii purtate la un pahar de vorbă între Cosma şi Semcu au parfumul lor boem, de un romantism firesc, ca atunci când tu o iubeşti, îi desenezi întreaga ta stare metafizică sub clar de lună, iar ea, aleasa inimii tale, cea lângă care te-ai simţit bărbat, de atâtea ori, nu îţi mai dă, deodată, voie să îi pui mâna pe sâni, ca în vremurile bune.
Ruptura, la fel ca şi alianţa, sunt pur-conjuncturale, desigur. Cu toate acestea, miza îi obligă pe aceşti amici din politica locală să joace dur unul împotriva celuilalt.
Mai pe scurt, pesediştii nu vor să împartă cu liberalii cele două funcţii importante: primăria Ploieşti şi CJ Prahova. PSD vrea tot, ca în 2000-2004.
Ca să forţeze nota, Adrian Semcu propune un candidat pentru CJ Prahova cu ştaif naţional, şi anume distinsul domn parlamentar prahovean de mai multe mandate Teodor Meleşcanu, căruia, la cât de des a venit prin PH, nu i-ar veni greu să nimerească în Piteşti, în loc de Ploieşti. Să-l înţelegem, denumirile se şi aseamănă, la naiba!
Meleşcanu are rolul de sperietoare pentru colegul de alianţă Mircea Cosma, pesedistul riscând, conform calculelor liberale, să fie bătut la capitolul notorietate de fostul ministru, în socotelile Alianţei pentru desemnarea unui candidat USL la Consiliul judeţean Prahova.
Culisele USL nu bat, la capitolul meschinărie jocul strategic al guvernanţilor.
Dacă PDL pare că îşi linge rănile, după eşecul de imagine din spaţiul public, pozând într-un spectator inofensiv al măririi alianţei salvatoarea de naţie, în laboratoarele democrat-liberale se calculează strategii de imagine, posibilităţi de finanţare pentru campaniile viitoare, folosindu-se un arsenal întreg care, de multe ori, poate include instituţiile statului, în sensul unui control eficient, prin lideri, a entităţilor de transfer în ceea ce priveşte fluxul de bani.
În ciuda prezenţei permanente din studiourile televiziunilor, liderii alianţei nu reuşesc să surclaseze acţiunea pedeliştilor care, dacă mă întrebaţi pe mine, dovedesc încă odată o forţă greu de egalat.
Revenim la exemplul Ploieşti: dacă Semcu şi Cosma sunt preocupaţi de lupta pentru un viitor ciolan consistent, Volosevici, printr-un exces de zel faraonic, îşi pune numele pe toate proiectele de infrastructură aflate în derulare. Din acest punct de vedere, primarul va avea prima şansă la anul, nu pentru că de Semcu şi Bădescu nu a auzit nimeni, ci pentru că cetăţenii din Ploieşti, în multe dintre situaţii, se întâlnesc pentru prima dată cu asfaltul în cartierul lor. Şi asta, în mandatul lui Volosevici. Iar Volosevici nu uită să le amintească asta, urmând, probabil, ca şi potăile comunitare să fie ştampilate cu Proiect Volosevici.
Cine va avea câştig de cauză în Ploieşti, dacă luăm în calcul starea de inacţiune a lui Bădescu şi Semcu, împotriva campaniei de imagine, bazată pe realizări urbanistice susţinute din bugetul local, de care Volosevici beneficiază din inerţie, prin virtutea funcţiei sale publice?
Raţionamentul liberal vine să confirme şi o bună cunoaştere a electoratului din partea politicienilor. Dacă există ideea unui Meleşcanu la candidatura CJ Prahova, în ideea că omul ar accepta o asemenea ofertă, este mai mult decât evident că se evaluează obiectiv, cinic, mintea scurtă a românului.
Punem pariu că Mircea Cosma ar putea fi bătut de Meleşcanu, chiar dacă Cosma ar fi făcut de zece ori mai multe lucruri în judeţ decât a făcut? Televizorul bate conştiinţa şi aşa scurtă a electorului mioritic.
Ce contează că Meleşcanu nu a trecut decât o dată la patru ani prin Prahova, şi atunci la cerşit de voturi?
La fel stau lucrurile şi cu domnul deputat PSD de Mizil Adrian Năstase, care, e drept, trece mai des, având o reşedinţă la Cornu.
Într-un fel, acelaşi tip de gândire adoptă şi Volosevici, care, prin panotaje stradale şi publicaţii distribuite gratuit plătite din bani publici prin subterfugii nedemne de strategiile unui politician european vrea să contracareze, cu aceeaşi monedă, mişcările propagandistice ale adversarului.
De ce să-mi spună mie Volosevici că renovarea unei toalete publice este rodul gândirii sale strategice, pe care a implementat-o din banii mei? Putea să scrie acolo Proiect Ignat, Proiect Popescu, Proiect Ploieşteni, că noi plătim taxele şi impozitele dătătoare de Proiecte Volosevici.
De ce îşi pune senatorul PSD Bădescu bannere prin oraş, în toată perioada mandatului său, prin care ne aminteşte, cu un zâmbet corectat în studioul Photoshop, că este senatorul meu, dacă suntem într-un an fără campanie electorală?
Pentru că noi, simpli spectatori din afara jocului puterii şi a vieţii politice nu existăm. Suntem doar o statistică bună de indexat înaintea scrutinului electoral, odată la patru ani, cantitate neglijabilă în rest.Tupeul de a apărea cu astfel de mesaje în spaţiul public denotă nu numai o lipsă de viziune a ceea ce înseamnă corectitudine politică, ci şi şmecherie fără fond.
Unde sunt strategiile de dezvoltare ale lui Semcu şi Cosma? Dar ale lui Volosevici?
Comportamentul politicianului local este direct proporţional cu puterea sa de a previziona dezvoltarea reală. Nu aud decât despre asfalt, parcuri şi stadion în Ploieştiul ăsta. E drept că şi oraşul este construit în jurul unei muncitorimi imigrante, dar astăzi, în zilele noastre, putem aduce turism numai cu asfaltul dintre blocuri?
Dar de festivaluri în aer liber de jazz, rock, house, teatru, pictură, cluburi de artă, site-uri profesioniste de promovare a Ploieştiului (căutaţi pe net să vedeţi cum arată Braşovul în lumea virtuală, de la oportunităţi de angajare, până la manifestări culturale vizitate de turişti din întreaga lume) s-a auzit?
Sau în Sibiu, unde, în jurul a două-trei festivaluri anuale, plus alte nenumărate manifestaţii publice desfăşurate în aproape fiecare weekend, primăria scoate o grămadă de bani, oraşul se promovează la nivel internaţional (la Festivalul Internaţional de Teatru, cel de Jazz, rock, etc aproape că nu mai auzi limba română prin oraş, hotelurile sunt arhipline, iar ştirile din toată Europa amintesc de manifestare. Şi să nu îmi spuneţi că sunt mulţi saşi în Sibiu, că nu mai e valabil, au rămas mai mult bătrânii, câţi mai sunt).
În fine, şi în alte părţi, calculele meschine creionate la începutul acestui text sunt valabile. Şi acolo există o clasă politică doritoare de voturi. Dar mai există în mintea acelor oameni dorinţa de a lăsa ceva în urmă, iar acel ceva să nu se numească doar „Pasaj pietonal”, „plantare zambile giratoriu”, „construcţie stadion FC Petrolul”, „renovare WC public”, „asfaltare cale acces piaţă”.
Altceva ar trebui să însemne Proiect Semcu, Proiect Cosma, Proiect Bădescu, sau Proiect Volosevici. Asta dacă ne interesează, desigur, în ce oraş vor trăi şi copiii noştri, peste ani, în ce mediu se vor dezvolta şi ce speranţă de a avea o altă viziune asupra vieţii îşi pot construi şi acasă, nu numai emigrând în alte cotloane ale mapamondului.
Text publicat şi pe blogul autorului, http://ignatsebastian.wordpress.com