Mass-Media / RTV devine, începând de astăzi, ROMÂNIA TV

rtvRTV, respectiv Răitaru TV a devenit, începând de astăzi, România TV. www.reportervirtual.ro scrie că în ședința de astăzi a CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului) a fost aprobată schimbarea denumirii televiziunii RTV în România TV. Solicitatea a venit din partea societății Ridzone Computers SRL, al cărei acţionar majoritar este Sebastian Ghiţă, prin RTV Satellite Net SRL.

„Această modificare va mai rezolva din problemele în litigiu”, a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, făcând referire la faptul că marca RTV a fost revendicată atât de societatea Realitatea Media SA, proprietara Realitatea TV, cât şi de Ridzone Computers SRL.

Cine mai foloseşte numele România TV

Pe internet există o platformă „romania.tv” deţinută de societatea braşoveană Iggh Group, ce mai deţine în portofoliu plafar.ro şi pescarul.ro.

De asemenea, romania.eu este deţinută de Guvernul României, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.