• Luna noiembrie începe cu un concert simfonic extraordinar la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
• Pe scena „Ion Baciu” vor urca, în această seară, dirijorul și compozitorul Jin Wang și violonistul Remus Azoitei, doi muzicieni cu o bogată activitate artistică internațională.
Publicul are ocazia să exploreze trei universuri muzicale diferite, de la creația contemporană la romantismul german și muzica de balet a secolului al XX-lea.
Concertul se va deschide cu Simfonia nr. 4, „Village Life”, semnată de Jin Wang, oferind publicului ocazia de a descoperi o altă latură a personalității sale artistice: aceea de compozitor.

În continuare, violonistul Remus Azoiței va reveni în fața publicului ploieștean pentru a interpreta Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră, op. 26 de Max Bruch. Una dintre cele mai cunoscute și apreciate compoziții ale repertoriului violonistic romantic, lucrarea se remarcă prin frumusețea liniilor melodice, bogăția expresivă și virtuozitatea scriiturii solistice.

Ultima parte a serii va deschide universul uneia dintre cele mai cunoscute povești de dragoste din literatura universală, Romeo și Julieta de William Shakespeare, transpusă în muzică de Serghei Prokofiev. Selecțiunile din celebrul balet vor dezvălui bogăția timbrală, forța ritmică și contrastele expresive prin care compozitorul rus a surprins emoțiile, conflictele și dramatismul poveștii.
Așa sună pregătirile pentru această seară. Urmăriți un scurt fragment de la repetițiile cu maestrul Jin Wang, violonistul Remus Azoitei și Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești.
Concertul începe, ca de obicei, la ora 19.00 și va fi transmis și pe Virtual Concert Hall.
Bilete pentru acces în sală: AICI
Bilete pentru Virtual Concert Hall: AICI
Foto: Filarmonica Paul Constantinescu Ploiesti/ Facebook
CITEȘTE ȘI: La Teatrul „Toma Caragiu”, în această săptămână: Spectacolele și o proiecție de film specială




