- Pe 8 noiembrie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, considerați ocrotitori ai oamenilor și călăuze ale sufletelor.
- Cele mai importante tradiții care aduc sănătate, liniște și noroc în familie.
În tradiția românească, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt cei mai importanți îngeri.
Arhanghelul Gavriil a fost cel care a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-I vestească minunea nașterii Mântuitorului. Tot el a fost cel care a dus vestea lui Ioachim și Anei.
Arhanghelul Mihail este mai venerat decât Gavriil. El este simbol al biruinței și al dreptății. Este de cele mai multe ori reprezentat purtând în mâini o sabie și respectiv cheile Raiului. Tot Arhanghelul Mihail veghează și asupra bolnavilor.
În credința populară se spune că dacă veghează la capul bolnavului, acesta moare, iar dacă se află la picioare, bolnavul va continua să trăiască.
În Bucovina, Arhanghelii sunt sărbătoriţi pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora“.
Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la judecata de apoi, sunt patroni ai casei şi ard păcatele sufletelor.
Ajunul sărbătorii
Potrivit tradiției, în ziua de dinaintea sărbătorii este recomandat să faci ordine în casă și să pregătești gospodăria pentru una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox. Se spune că o locuință curată îi întâmpină așa cum se cuvine pe Sfinții Arhangheli și aduce armonie în familie.
Tot în ajun, mulți credincioși aprind lumânări pentru cei adormiți și rostesc rugăciuni pentru rudele plecate dintre cei vii. În unele zone ale țării există obiceiul de a împărți alimente sau colaci în memoria celor decedați.
Tradiții și supersțiții legate de sfinții Arhanghelii Mihail și Gavriil
În tradiția populară, Arhanghelul Mihail este considerat călăuza sufletelor către lumea de dincolo. Din acest motiv, aprinderea unei lumânări în ajunul sărbătorii este văzută ca un gest de respect pentru cei care nu mai sunt în viață și ca o rugăciune pentru odihna lor.
De asemenea, bătrânii spuneau că este bine să păstrezi pacea în familie și să eviți certurile în această perioadă. Se crede că neînțelegerile începute în preajma sărbătorii se pot prelungi mult timp.
În unele regiuni ale țării, oamenii obișnuiau să aprindă un foc simbolic în curte sau la marginea gospodăriei. Acesta era considerat un semn de protecție împotriva răului și a necazurilor.
În zonele de munte, cei doi Arhangheli sunt și patronii oilor. Ciobanii făceau o turtă mare din făină de porumb – turta arieților (arieți – berbecii despărțiți de oi).
Această turtă se consideră a fi dătătoare de fertilitate.
În dimineața zilei de 8 noiembrie, ciobanii o aruncau în târla oilor. Dacă aceasta cădea cu fața în sus era motiv de bucurie și semn de vremuri bune pentru ciobani, dacă cădea cu fața în jos era semn de mare necaz și vremuri grele.
Ziua de 8 noiembrie se mai numeste și „Vara Arhanghelilor” și ține numai o zi.
Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril este una dintre cele mai importante din luna noiembrie, fiind marcată de milioane de români care își serbează onomastica și participă la slujbele religioase dedicate celor doi Arhangheli.




