Panouri fotovoltaice pentru balcoanele de bloc din orașe

panouri folovoltaice la bloc
  • Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) a depus, în această săptămână, în Parlament, două proiecte legislative.
  • Propunerile aduc, pentru prima dată, posibilitatea montării de instalații fotovoltaice proprietarilor care locuiesc la bloc, peste 6,5 milioane de români. 

APCE spune că legislația nu le oferea nicio cale proprietarilor de apartamente de bloc să își monteze instalații fotovoltaice, nici individual, pe propriul balcon, nici împreună cu vecinii, pe acoperișul blocului. Asociația a înaintat Parlamentului două proiecte de lege, unul prin care să legifereze instalațiile „de balcon” și celălalt prosumatorul de condominiu.

  1. Kitul fotovoltaic de balcon: energie de la soare, cu o simplă notificare

Propunerea APCE se bazează, pe modelul Germaniei și al Austriei și în linia Recomandării (UE) 2026/1007 a Comisiei Europene, cu montajul simplificat al sistemelor fotovoltaice de balcon:

▪             Sistem mic și sigur: cel mult patru panouri, un invertor de maximum 800 VA și, opțional, o baterie, conectate direct la instalația locuinței.

▪             Fără drumuri pe la ghișee: o simplă notificare către operatorul de distribuție – fără aviz tehnic, fără studiu de soluție, fără taxe sau tarife și fără autorizație de construire.

▪             Siguranță garantată: injecție zero în rețea, deconectare automată la pierderea tensiunii, prinderi reversibile cu dublă securizare, fără intervenții asupra structurii clădirii și cu respectarea standardelor europene de securitate cibernetică.

▪             Dreptul nu poate fi blocat: în afara zonelor protejate, regulamentele locale și asociațiile de proprietari pot stabili condiții privind aspectul fațadei, dar nu pot interzice sau face imposibil, în fapt, montajul.

Împreună cu o baterie, un astfel de kit montat acolo unde există expunere bună la soare poate reduce, după estimările APCE, cu până la 40% factura de energie a unui apartament. Cu această lege, România intră în clubul select al statelor europene care au simplificat cu adevărat accesul cetățenilor la energia solară.

2. Prosumatorul de condominiu: acoperișul blocului cu panouri fotovoltaice

A doua inițiativă le permite vecinilor să folosească împreună acoperișul sau terasa blocului pentru un sistem fotovoltaic care aduce foloase directe, vizibile în fiecare lună:

▪             Decizie democratică: adunarea generală hotărăște cu acordul a două treimi dintre proprietari și cu acordul scris al celor direct afectați.

▪             Procedură simplă: fără autorizație de construire în afara zonelor protejate, doar cu înștiințarea primăriei și cu respectarea cerințelor de rezistență și securitate la incendiu.

▪             Asociația devine prosumator pentru consumul părților comune – lift, iluminat, pompe – reducând direct cheltuielile blocului.

▪             Reducerea Facturilor: Banii se întorc la oameni, astfel ca până la 85% din veniturile obținute din energia livrată în rețea se scad direct din întreținerea fiecărui proprietar, proporțional cu cota-parte; restul alimentează fondul de reparații.

▪             Transparență totală: producția, consumul, veniturile și reducerea fiecărui proprietar apar distinct în lista lunară de plată.

Energia de la soare este și pentru locatarii de la bloc

Proiectele au beneficiat de sprijinul ferm al Ligii Asociațiilor de Proprietari din România – Habitat și al Asociației Române pentru Locuințe, care au oferit APCE un mandat deplin in discutiile cu politicul privind transpunerea propunerilor in proiecte legislative.

„Este una dintre puținele dăți în care societatea civilă și clasa politică, dincolo de culori de partid, au lucrat cot la cot pentru un proiect serios, cu impact direct asupra a milioane de oameni. Democratizăm energia de la soare: ea nu mai este doar privilegiul celor care au o casă cu acoperiș propriu. Pensionarul, tânăra familie, chiriașul din bloc – toți merită să-și poată reduce factura cu energia de la soare care le bate zilnic în geam”, a transmis Dan Pîrșan, președinte APCE.

APCE face apel la toate grupurile parlamentare ca cele două inițiative să aibă un parcurs rapid în Senat și în Camera Deputaților. Fiecare lună de întârziere înseamnă facturi mai mari pentru milioane de familii care au, deasupra capului și în balcon, o sursă de energie gratuită pe care legea, până astăzi, nu le-a permis să o folosească, arată Asociația.

CITEȘTE ȘI: 20 de localități vor beneficia de electricitate produsă din surse fotovoltaice. Consiliul Județean derulează un proiect de peste 42 de milioane de lei