SGU Ploiești reamenajează spațiul din zona ACR – Șoseaua Vestului

sgu ploiesti spatiu verde Soseaua Vestului
  • Lucrătorii SGU Ploiești au început reamenajarea spațiului verde aflat pe Șoseaua Vestului, în zona Automobil Clubul Român.

Proiectul SGU pentru zona respectivă prevede, potrivit reprezentanților societății, „amenajarea peisagistică completă a spațiului verde existent”.

Directorul societății, Dragoș Măchițescu, a anunțat că lucrările vor include „înlocuirea vechiului mobilier urban, coșuri de gunoi moderne și alte elemente menite să redea un aspect curat, sigur și primitor”.

„Deși anul acesta multe zone din oraș au fost regenerate și au făcut cu succes pasul de la vizualul anilor ’90 la standardele anului 2026, suntem perfect conștienți că mai avem mult de muncă. Reprezintă puțin față de nevoile reale, suntem la un nivel de 5% din potențialul total. Dar tocmai din acest motiv conturăm strategia pentru următorii 2 ani. Vom dezbate pe larg aceste angajamente ale SGU față de comunitate”, a anunțat Măchițescu. Directorul SGU a subliniat și că proiectele depinde de bugetul alocat de Primăria Ploiești.

Citiți și: SGU Ploiești a lansat o platformă online pentru solicitările cetățenilor