Strada Laboratorului din Ploiești a fost asfaltată. Urmează lucrările pe Bulevardul Republicii

strada Laboratorului
  • Strada Laboratorului din Ploiești a fost asfaltată, iar lucrările de modernizare a carosabilului continuă pe Bulevardul Republicii.
  • Următorul tronson vizat este cel cuprins între intersecția de la McDonald’s și sensul giratoriu de la intersecția Laboratorului cu Bulevardul Republicii.

Lucrările de asfaltare de pe Strada Laboratorului din Ploiești au fost finalizate, iar echipele de muncitori urmează să intervină pe Bulevardul Republicii, pe tronsonul cuprins între intersecția de la McDonald’s și sensul giratoriu de la intersecția cu Strada Laboratorului.

strada Laboratorului

Anunțul a fost făcut de Primăria Ploiești, care precizează că asfaltarea de pe Strada Laboratorului a fost însoțită și de aducerea la cotă a capacelor de canalizare, o operațiune importantă pentru calitatea carosabilului și siguranța circulației.

Reprezentanții administrației locale susțin că, de această dată, cerințele de calitate impuse constructorului au fost respectate integral, spre deosebire de modul în care s-ar fi desfășurat lucrările în baza vechiului acord-cadru, utilizat în ultimii patru ani. „Dincolo de noul covor asfaltic, cel mai important detaliu este că lucrurile au fost făcute așa cum este normal: toate capacele de canalizare au fost aduse la cotă. Spre deosebire de modul în care s-a lucrat prin vechiul acord-cadru din ultimii patru ani, de data aceasta cerințele noastre de calitate au fost respectate cap-coadă”, a transmis Primăria Ploiești.

Următoarea intervenție este programată pe Bulevardul Republicii, unde muncitorii vor asfalta sensul rămas neacoperit de lucrări, între zona McDonald’s și giratoriul de la intersecția cu Strada Laboratorului.

Citește și SGU Ploiești reamenajează spațiul din zona ACR – Șoseaua Vestului